În urmarea geniului însuși...

"Geniul este un procent inspiraţie si nouăzeci şi nouă transpiraţie."- Thomas Edison
"Geniul, în zdreanţă sau în veşminte aurite, tot geniu rămâne!" - de Mihai Eminescu
(Foto-la concertul susținut în Ateneul Român)

După cum și George Călinescu în prestigioasa sa lucrare ”Viața lui Mihai Eminescu”, cât și în monumentala sa lucrare, "Istoria literaturii române de la origini până în prezent", afirma despre geniul lui Eminescu faptul că, într-adevăr, geniul lui a fost înnascut, tot așa am putea afirma și despre al aceluia al maestrului Eugen Doga, deoarece genialitatea Dânsului trebuia să fie, căci a fost Prevăzută.. cu toate că, nu dorită ca pe un scop în sine, nu căutată cu obstinență și nu mai mult decât munca sa presupusă și inclusă în mod incipient... Ați dori ”să devi geniu” pare la fel de hazliu pentru fiecare în parte, dacă n-ar fi acel efort supra-omenesc, sau acea ”transpirație amintită de către T.Edison. Ori, aceasta este valabilă în orice domeniu.

http://doga.moldova.ms/?l=ro&a=2

În fapt, după umila mea părere, genialitatea apare inițial precum o necesitate, e precum o mică rotiță ce o reprezintă omul, dar utilă la o mare îmbinare societală armonioasă, ba poate chiar universală, sau cosmică. După cum sună muzica și prin efectele sale, ea îmbină sinapse neuronale, reintregind armonia interioară, acea lumină și eter inspirativă făcând ca „cicuitele” creierilor să se refacă sau să funcționeze la cote înalte, tot așa repară și în univers copia eterata a oamenilor, sau pur si simplu atmosferile, galaxiile stricate de mâna hurpavă a omului.

Ori, apoi tot necesitatea acestei naturi umane, dar și conjuncturale, fac ele în așa fel încât să se nască/existe efortul necesar, voința și mai ales determinarea interioară pentru a acoperii acea necesitate, devenită astfel individuală plecând de la acea nevoie universală, însă depășind-o... Acestea pentru că:
Nota ce începe tremurândă, întocmai că e muzica plăpândă, ce alunecă şi se strânge în suflet revelândă, ca sunetul făcut duios printr-un compozit drăgăstos, ce nu e nici muieros, ci dătător de pace, totul poate să împace, de întâlneşte o ureche deschisă şi o minte necompromisă… aceasta este “ordinea’’ firii cântată de maestrul Eugen Doga!!

Dacă, ar mai fi nevoie de vreo minimă prezentare, putem spune doar că gloria visată printre reveriile adolescenţei timpurii, asta doar pentru o slabă ‘reputaţie’ rurală, înduioşătoare de altfel la o aşa vârstă prematură, totuşi, nu mai sunt de foarte multă vreme năluciri, ci realităţi mondiale copleşitoare!! Ori, ce-ar fi a şti că Maestro Eugen Doga se află în - Topul 200 Oameni ai Lumii.. !! C-or fi ei celebri sau de dintotdeauna, distinge-ţi dumneavoastră. Așa după cum afirmam și într-un interviu realizat cu Maestro Eugen Doga: -
http://confluente.ro/valerian_mihoc_1409177999.html

"Geniul e născut, nu cumpărat." - de Oscar Wilde
De altfel, ar fi simplu doar să cânți, nu? Întreaga viață precum un cântec nesfârșit...
Dovada vie și clară a faptului că un geniu are chiar o copilărie normală, o viață firească, ușoară sau cu greutăți, sau întocmai acestora apare o diferență ce întărâtă.. care, în timp face ca om să se diferențieze de alții.. dar, poate că totuși greutățile fac să apară din fragedă copilărie mirosul față de ceea ce i-ar place viitorului geniu să facă și să creeze, oricât ar fi de greu în acest sens. Cu toate că,geniile au și ajutor din fragedă copilărie pentru asta
De aceia, Maestro Eugen Doga în nenumărate rânduri amintește de Mama Sa care s-a sfădit cu greul ca Dânsul să-și împlinească visul, după cum și spunea: ”-

De cele mai multe ori mama vorbea (mama vorbea prin tăcere) fără să rostească un cuvânt, ochii ei emanând atâta energie, atâta durere, atâta dragoste, atâta gingăşie, uneori şi reproş, cât nu poate să încapă în imensitatea Galacticii, din cauză că însăşi ea era cosmosul şi infinitul.

(Iată cum Mama maestrului, Lisaveta Doga, are un perete întreg cu amintiri despre ea și copilărie.. unde o candelă e aprinsă mereu..)

Ea pentru noi este cel mai sigur camerton al vieţii pe tot parcursul acesteia. Îmi amintesc anul 1941, ziua de 22 iunie, când avioanele germane coseau din mitraliere, de la amplitudine redusă, tot ce mişca pe pământ. Mama m-a acoperit cu corpul ei de parcă acesta ar fi fost din material antiglonţ. Mai curând, ea nici nu se gândea la pericolul care o păştea. A făcut-o din instinct. Sau nu, în acel moment ea se gândea doar la una - cum să-şi salveze o parte din sine, care eram eu, copilul ei. ”

După cum comenta Dânsul și la acest link:

http://armoniiculturale.ro/maestru-eugen-doga-mama-eseu/

Poate că nici aceste distincții nu au o valoare echitabilă cu aceia a peretului de mai sus, și iată că sunt destule medalii, diplome, certificate de premiere și de mulțumire pentru merite deosebite și de contribuție impresionantă în muzică, în educație, la edificarea multor alte aspecte ale omului.

” Deşi au trecut mai mulţi ani de când mama a plecat la Ceruri, eu şi acum îi simt căldura sărutului pe obraji, văd ochii ei umezi de lacrima bucuriei, mânuţele ei calde şi moi, care mă cuprindeau şi mă mângâiau cu duioşie.” - Maestro Eugen Doga
De fapt, Mama Lisaveta nu există numai pe un perete...

Cât despre partituri...ele sunt în dulapuri/rafturi, așezate și bine ordonate după criteriile foarte bine știute numai de către maestro, acolo unde, desigur, și-a ”permis accesul numai a persoanei proprii.

Un veșnic copil, maestro Eugen Doga, chiar la vârsta dânsului nu are cum să nu se mai joace, dacă orice compoziție îi începe cu un ”joc al gândurilor...