In el este:
Precum unei piramide,
toate piesele pot să anime,
Culmea e pe la mijloc,
dar prima e şi ea cu foc,
iar a doua-i colosală,
ultima-i şi ea promitară,
a treia, a patra sunt tot tare,
nu poţi hotărâ care-i mai mare...!
toate piesele pot să anime,
Culmea e pe la mijloc,
dar prima e şi ea cu foc,
iar a doua-i colosală,
ultima-i şi ea promitară,
a treia, a patra sunt tot tare,
nu poţi hotărâ care-i mai mare...!
Mergând la teatru avem din start
în minte imaginea de spectator care stă lejer pe un fotoliu şi apreciază, gustă
şi memorează aspectele ce-i surâd din comoditatea caracteristică lui pentru
actul artistic manifestat pe scenă, nu-i aşa? Însă, dacă acest aspect al comodităţii
este contrabalansat cumva, ba cât şi al memorării “aspectelor plăcute” nu mai
sunt la fel, deoarece atipicul piesei te-ar împinge cumva la un rol mult mai
activ, tu, ca spectator, fiind chiar pe
scenă...?
Este totul diferit, dacă la asta nu te-ai antegândit… E
despre cum ar fi să exişti practic, chiar şi numai pentru 2 ore, în pielea unui
migrant aflat în barcă. Dacă nu poţi percepe jocurile psihologice, anumite senzaţii
tari, sau pur şi simplu nu te poţi transpune în altul, într-un seamăn, ori
numai într-un “amărât” de migrant, atunci cu adevărat că acest spectacol n-ar
fi pentru tine. Nu doresc să fac un deserviciu acestui teatru drag mie, ci să
te provoc să mergi să-l vezi, să-l simţi, să te laşi cuprins de toate emoţiile
ce te vor cuprinde încă de la început, până la finalul piesei, pe tot parcursul
căreia nu cred c-ai mai avea măcar un timp pentru vechile tale gânduri rumegate
şi poate cam ruginite...
În orice caz, scena, sala, ori
mai bine zis - schimbarea dintre ele, piesa, oamenii, actorii, de fapt
comandantul bărcii (ce-ţi va da ordine... musai de executat!), sau echipajul în
care tu “spectator” te afli, dar pare că senzaţiile
“dezechilibrate” legate de ea (ceea ce poate trezi nesiguranţă…la unii), marea
ce te învăluie şi parcă te “înghite” (dintr- un ecran mare, sunetul puternic..)
totul te captează şi te introduce într-o atmosferă în care începi călătoria ca
“migrant”.
Jocul metaforelor psihologice a început şi trăieşti momente
“balansate (nu numai de barcă, ci…), de fragmente de viaţă/i ale tuturor felurilor şi
genurilor de migranţi, însă poate că şi de unde extrema ei - moartea... nu a
ta, desigur! J
Este doar jocul psihologic prin care eşti “tras” într-un culoar empatic (sugerat, nu obligat; doar că n-ai cum să nu te transpui tu – om adevărat!)prin care, rând pe rând, din migrantul care eşti în barcă treci prin alte personaje/persoane ce au migrat deja, ori au ajuns la “destinaţie” s-ar spune, însă se află în greul situaţiilor dificile, de altfel. Spectrele şi fragmentele de viaţă ale migranţilor ţi se înfăţişează, se explică, se propun şi detaliază ceea ce vei fi prin perspectiva celor trei dimensiuni: - a ce te aştepţi să găseşti unde migrezi: - ceea ce vei găsi, de fapt, unde mergi; - şi, ce vei face întocmai prin condiţiile ce sunt, dar ţi se impun + obligatoriu să le urmezi ca să supravieţuieşti…!
Este doar jocul psihologic prin care eşti “tras” într-un culoar empatic (sugerat, nu obligat; doar că n-ai cum să nu te transpui tu – om adevărat!)prin care, rând pe rând, din migrantul care eşti în barcă treci prin alte personaje/persoane ce au migrat deja, ori au ajuns la “destinaţie” s-ar spune, însă se află în greul situaţiilor dificile, de altfel. Spectrele şi fragmentele de viaţă ale migranţilor ţi se înfăţişează, se explică, se propun şi detaliază ceea ce vei fi prin perspectiva celor trei dimensiuni: - a ce te aştepţi să găseşti unde migrezi: - ceea ce vei găsi, de fapt, unde mergi; - şi, ce vei face întocmai prin condiţiile ce sunt, dar ţi se impun + obligatoriu să le urmezi ca să supravieţuieşti…!
Expectanţele sunt variate, însă toate sunt în
primul rând supuse presiunii riscului că “suntem prea mulţi pe nenorocita asta
de barcă” (de unde şi titlul), dar care mica barcă prin dimensiunea ei filosofică este generalizată
la un moment dat şi transpusa la nivel global, prin asocierea cu întregul glob
pământesc (mai ales în punctul culminant, spre final). Până acolo, însă,
spectatorul-migrant este invitat să vizioneze cu ochii minţii exemplul altor
persoane/migranţi, ca prin capacitatea empatiei fiecare este supus
reprezentării de a se transpune singur pe sine în ceea ce poate el însuşi
ajunge, în funcţie de sex, rasă, pregătire sau chiar religie.
Motivaţia principală a fiecărui
migrant, cât ar fi el de primar, sau chiar primitiv, nefiind aceia că el caută
o viaţă sigură, înstărită, mai echilibrată din punctul de vedere al mai multor
intemperii naturale, societale sau flagelar-materiale a comunităţii de baştină,
ci faptul de a constata prin emigraţiune existenţa vieţii de după moarte… – Asta
nedumerire au zis dânşii (migranţii – actorii – transportatorii..) că au..!
Astfel această simplă emigraţie ajunge să fie transfigurată, ca orice altă
trecere sfântă, spre un pământ “promis”, sau cel mult care le va întrece viziunile
unei vieţi promiţătoare.
Acea călătorie/trecere în veşnicii, în
care există Binele Etern, promisă de canoanele sfinte, chiar există oare după
aceasta “nenorocită” de plimbare buclucaşă cu barca pe apă sau pe întregul
pământ?
Responsabilitatea oricărui
migrant este enormă, referindu-se nu numai la cea pentru sine, ci şi pentru cei
rămaşi acasă, pentru care ei la fel trebuiesc “traşi prin acest “traseu” ca să
aibe şi ei o viaţă bună – veşnică. Aceasta-i toată filosofia... Precum în “Hamlet”:
- a fi sau a nu fi - pe o nenorocită de barcă? Dar, se pare că da, aceasta fiind condiţia nescrisă, neexemplificată, dar atît
de inclusă Eternităţii.
Se distinge o cunoaştere bună,
amănunţită dar şi variată a omului(din partea creatorului in primul rand), respectiv a migrantului şi a tuturor
ipostazelor şi a sacrificiilor pe care trebuiesc ei să le facă, fiind supuşi
atâtor pericole neaşteptate, neprevăzute, neimaginate iniţial de ei, ci doar de
autor(d-l Matei Vișniec) şi regizor... Dânşii, nu numai că au imaginat nişte personaje, dat fiind
faptul că tot se trăieşte “pe viu”, sau măcar aproape, ci mai sigur că au găsit
exemple destule pe care le-au îmbogăţit după natura proprie şi talent…
Regizorul şi autorul, într-un
efort constant, cât şi prin cel concret al actorilor, sugestionează şi “trag”
spectatorii într-o 'cursă psihologică de a fi ei înşişi migranţii bărcii, în care
practic şi stau, asistă, sunt parte a călătoriei, nu numai pentru că stau la
propriu în barcă, ci şi aceia care pot devenii, dacă prin mijlocul acela de
transport enigmatic – numit barcă, vor ajunge la destinaţie pe tărâmul mult
visat. Acolo unde la un moment dat se asociază tărâmul visurilor cu Viaţa de
Apoi, cu Veşnicia, dar pentru care trebuie să suporte ei necazurile tuturor
călătoriilor pe care neapărat trebuie să le parcurgă pentru un astfel de scop
ce pune în joc tot, chiar viaţa pământească, “pentru că oricum o ai pe cea de a
doua”... Ne aflăm şi în acest timp iar asocierea este colosală pentru o
asemenea piesa/teatru/mesaj, respectiv învăţătură ce ar trebui de urmat,
desigur de către migraţi.
Barca, adică de la ea se pleacă - de la obiectul cu
pricina, în care există presiunea exercitată de faptul că sunt “prea mulţi”, respectiv
mai mulţi decât numărul ce iniţial o astfel de “plută” filosofică îl poate
suporta, tot la fel cum pentru cealaltă “barcă” – pământul - prin extensie, chiar
de este mai larg şi variat, existînd posibilitatea ca migranţii să traverseze
mai multe frontiere, în ciuda spaţiului (Schengen) larg, totuşi prezintă cu atât
mai mult multe condiţionări...
Există astfel treceri enorme în
aceste jocuri psihologice:
- Transpuneri ale migranţilor în diferite alte personaje ce pot deveni
la rîndul lor;
- Transecţionări şi transversari ale politicului actual în cel care
poate fi, respectiv al aceluia care nu prevede protecţia unor astfel de “personaje”,
dar ‘tragerea’ lui (de către o “consilieră inteligentă”) către unul mai uman,
care poate prevede susţinerea unor astfel de oameni. Se schimbă politica
printr-o filosofie de viaţă, o întreagă antropologie exemplificată prin fapte,
acte şi exemple vii.
- Transpuneri diverse a spectatorului în migrant, dar şi invers resugerarea
de a redevenii spectatorul care prin empatie a învăţat lecţia;
- Trecerea mării şi ajungerea pe tărâmul visat, sugerează ajungerea la
un nivel superior de înţelepciune – după cum se pleacă dintr-un loc al
riscurilor de tot felul, al nevolniciilor şi sărăciilor, echivalează pentru
spectatorul ce şi-a învăţat astfel lecţia – Iluminare, chiar Înviere...!
În orice caz un spectacol ce nu
trebuie ratat...!
