Motto:
Nu i se întâmplă nimic rău istoriei dacă e transformată într-o poveste
pe care cineva chiar ar vrea s-o citească. (David McCullough)
Într-o artă străveche, anume una dintre artele ce s-au impus la simpla
născare, ca fiind un bun necesar pentru om – Karate-ul - în speță,
primul gând se îndreaptă către estetic, un frumos al unei măestri umane
împlinite până la apogeul idealului, care de altfel suferă perfectarea
continuă, sau, dimpotrivă.. În arta karateului, specifică în fapt pentru
arta mişcărilor de apărare ce trebuiesc a fi armonioase pentru
execuţie, automat sunt şi estetice (cu repercursiunile fizice incluse),
întocmai considerentului apărării, esteticul depinzând foarte mult de
codul etic în cauză.
Multe vom afla în acest sens de la interlocutorul pe cât de nobil,
talentat, cu abilități multiple, pe atât de modest, n-am avea cum a
cuprinde altfel un maestru al karateului, dar şi domn elevat al
literaturii inspirate din meadrele istoriei, ale sufletului colectiv
românesc strămoşesc, al curajului şi al statorniciei vitejeşti din al
neamului nostru de dintotdeauna, d-l Vasile Lupaşc.
Dânsul
e acela ce a suscitat interesul lumii întregi pentru cunoaşterea
istoriei autentic româneşti și chiar de către legendara producţie de
film de la Hollywood pentru viaţa reală a voievodului Vlad Drăculea.
Englezii spre exemplu, care s-au lăsat influenţați de un plagiator încă
din sec IXX, în faptul de a şti despre un domnitor român care -
chipurile ar fi fost şi vampir, ei abia acum s-au elucidat în mare
măsură despre viaţa reală a lui domnitorului Vlad zis şi “Ţepeş”.
Românii în schimb, marea majoritate, preferă activităţile de strânsul
banilor, ca apoi culmea, alte activităţi prevăzute de a-i cheltui;
prefera statul la un mic şi la o bere la poalele munţilor decât să-i
escaladeze.. ori, să-i cunoască, să-i înveţe, să-i însuşească ca fiind
harta sufletească a propriului neam, autentică și valoroasă, ca fiind
cel mai de preţ lucru din ei înşişi, respectiv Istoria Poporului Român.
-
În primul rând vă foarte mulțumesc, Sensei! Sunteţi prin formare
profesională istoric, profesor, scriitor, decurgând din aceasta chiar
actor, organizator de evenimente, filme, demonstraţii de gen istoric,
dar nu în ultimul rând şi nu mai puţin important, luptător/antrenor de
arte marţiale, cum de puteţi să le faceţi pe toate acestea?
Domnul Vasile Lupașc :
Nu este deloc greu pentru că toate aceste domenii îmi plac enorm şi
atunci când munceşti cu plăcere totul curge lin, fără să pară un efort
greu. În plus, după câteva ore în faţa computerului este o adevărată
încântare să merg la sala de karate.
Cât despre îmbinare, cred că vine de la sine, prin mine, prin sfera
preocupărilor. Nu este o plăcere foarte mare să stai la calculator 10
ore, cum nici nu ai cum să te antrenezi 10 ore, în plus cunoștințele
dintr-un domeniu se transferă automat în alt domeniu, există
întrepătrundere. Spre exemplu, m-a ajutat foarte mult să fac performanță
în sport faptul că cunoșteam deja Istoria Artelor Marțiale și o
înțelegeam desigur mai mult decât aceia care nu citiseră. Ba, și invers,
deoarece după ce înțelegi viața războinicilor, tehnicile de luptă și
tacticile lor, hrisoavele vremilor în aprofunzime, ușor te influențează
apoi să le ”aplici” în romane istorice.
-
S-a spus despre dvs. că aţi câştigat 8 titluri de campion mondial
pentru România, dar și ”doar” câteva din cele de campionat naţional (–
”doar” ceva peste 20..), fără a avea antrenor, fără a fi expres susţinut
(de oficialităţi?) din ţara pentru care aţi concurat/luptat. Cum
comentaţi şi mai ales cam care este sentimentul pe care-l aveţi când
‘impuneţi’ să se intoneze imnul ţării?
Domnul Vasile Lupașc :
Am câştigat 8 titluri mondiale și medalii de argint (parcă 5), mai
multe naţionale (numai vreo 22 de titluri), şi la competiţii de mai mică
anvergură. Nu este adevărat că nu am avut niciodată un antrenor. Putem
spune că nu am avut un antrenor în sensul ”sportiv” al cuvântului. Dar
am avut şansa să studiez cu maeştri excepţionali ai artelor marţiale şi
am putut să “fur “câte ceva din ştiinţa dânşilor.
Am
avut de asemenea norocul să mă antrenez alături de elevi extrem de
talentaţi care la rândul lor au câştigat competiţii mondiale şi au
primit din partea guvernului României titlul de - Maestru al Sportului.
Sentimentul
pe care îl am când se cântă imnul Ţării? Este singura motivaţie pentru a
participa şi anul acesta la Campionatul Mondial.
În
2011 la campionatul mondial WTKA din Italia, în faţa podiumului s-au
strâns foarte mulţi spectatori, ce s-au dovedit a fi români care munceau
în Italia, şi au cântat imnul cu mine. A fost cea mai frumoasă variantă
a imnului pe care mi-a fost dat vreodată să o aud şi să o cânt. România
se simţea atât de clar în glasurile şi dorurile oamenilor de acolo,
atât de detaliat! Aveam impresia că sunt undeva foarte sus şi că de
acolo văd mamele bătrâne care-şi frâng mâinile în aşteptarea celor
plecaţi, că văd copiii care pleacă dimineaţa singurei şi trişti, fără
părinţi către şcoală, că văd România frumoasă şi gata să renască din
toate aceste mici sau mari tragedii. A fost copleşitor!
-
Copleşitor, într-adevăr.. Dat fiind faptul că aţi obţinut atâtea
medalii de aur pentru România cât mai mulți la un loc (având centura
neagră 5 Dani și practicând trei stiluri de karate), din aceasta
decurgând și abilitatea de antrenor, care împletindu-se cu aceia de
pedagog, iată ne apare o extraordinară combinaţie! Ce vă propuneţi să
predaţi în general prin arta dvs., ce valori copiilor şi cam care ar fi
acelea pentru adulţi?
Domnul Vasile Lupașc :
În primul rând trebuie să conştientizăm ca în România sau în Europa
anului 2015 arta străveche numită Karate este dispărută în proporţie de
99,99%. Nu mai există cadrul istoric şi social în care s-a născut şi s-a
dezvoltat această artă precum acum câteva sute de ani.
Trebuie
să ne adaptăm. Nu putem cere elevilor noştrii care se antrenează 4 ore
pe săptămână să devină samurai. Dar putem da mai departe principiile
morale şi fizice care stau la baza karate-ului: respect, o anumită etică
a muncii, altruism, perfecţionism, patriotism.
”Istoria
e un ghid de navigație în timpuri de răstriște. Istoria reprezintă ceea
ce suntem și motivul pentru care suntem așa.” (David McCullough)
Cu
adulţii este mai greu de obicei, pentru că unii dintre ei vin la sala
cu un anumit bagaj deja, având opinii la care nu sunt dispuşi să
renunţe. Mulţi sunt ancoraţi foarte bine într-o imagine a sinelui clar
şi limitat conturată. Vin şi îmi spun “eu sunt inginer, trebuie să-mi
explici în felul următor” sau “eu sunt filozof, hai să discutăm despre
asta”.
Foarte
greu se renunţă la idea de “eu” și să se înţeleagă că această limitare
este o mare piedică în înţelegerea unei arte marţiale, că trebuie să
ajungem la o smerenie care să ne permită să învăţăm în orice moment de
la oricine. În trecut această autoumilință însemna chiar cheia
supravieţuirii.
- Despre stilurile de Shotokan, sau Wushu spre exemplu, ce părere aveţi, bănuiesc că aţi practica tot Wado?!
Domnul Vasile Lupașc:
-Discuţiile despre stiluri, ori despre superioritatea unuia sau a
altuia sunt inutile. Există doar oameni foarte bine pregătiţi şi oameni
mai puţin pregătiţi. Cel mai bine pregătit va învinge întotdeauna
indiferent de stilul pe care îl practică sau de la ce fel sau gen de
şcoală provine adversarul său.
”
Posibil, îmi poate fi frica de acela care execută o mișcare de 10 mii
de ori, dar nu de acela care execută 10 mii de mișcări!” - Bruce Lee
- Deţineţi o sală proprie şi organizaţi activităţi şi în natură, gen
tabere pentru copii, ori din cele trei stiluri pe care le predați, ce
practicaţi mai mult, dacă cumva v-aţi format un stil propriu?
Domnul Vasile Lupașc:
Nu am atins în niciun caz nivelul să fondez un stil nou! Nu ar fi
nevoie. Există atât de multe stiluri extraordinare, şlefuite în sute de
mii de ani încât un “Lupaşc Ryu” ar fi ridicol.
Practic constant Shorin Ryu. Goju Ryuy şi Wado Ryu am pregătit doar pentru competiţii.
”Fiți
precum apa curgătoare în iubire, care își face drum printre fisurile
vieții, fiți asertivi, dar adaptați-vă la obiect și veți găsi o cale în
jurul său prin el. Dacă nimic din voi nu ramâne rigid, lucrurile
exterioare vi se vor dezvălui.” - Bruce Lee
În ceea ce privește tabăra de vară, cred că trebuie să educăm permanent
copiii. Pe lângă dezvoltarea fizică şi însuşirea noţiunilor de
autoapărare, cei mici îşi dezvoltă creativitatea şi cultura generală.
Astfel că, pe lângă sport, în sala noastră învăţăm basme populare,
istorie, avem mereu invitaţi speciali din diferite domenii și oferim
cursuri de engleză. De asemenea, organizăm excursii pe locurile
încărcate de istorie, acolo unde copilașii înregistrează cel mai bine
despre domnitorii noștrii văzând pe viu.
-Interesant! Câteva cuvinte despre actuala tabără ne-ați putea spune?
Prin ce s-ar deosebi tabăra de anul acesta față de celelalte?
Domnul Vasile Lupașc: …Daca doriti, facem alt interviu pe tema asta. Sunt praf cu timpul…
”Nici o bătălie nu este pierdută atâta vreme cât mai există voinţa de a câştiga! – de Vasile Lupașc
-Binenteles. Pentru aceia care nu au practicat karate, ce le puteți
spune despre prima și marea condiție dacă ar vrea să practice? Care sunt
beneficiile karateului față de alte sporturi?
Domnul Vasile Lupașc: Beneficiul acestui sport minunat ar fi acela că, în mod evident artele marțiale șlefuiesc caracterul.
Pe mine, anii petrecuţi în sala de antrenament m-au făcut mai
perseverent și m-au învăţat un lucru elementar: - nici o bătălie nu este
pierdută atâta vreme cât mai există voinţa de a câştiga!
Artele marţiale constitue cu siguranţă o armă cu două tăişuri, dar înțelese cum trebuie aduc un mare cadou în viața practicantului - lipsa fricii.
Din păcate puţini mai au răbdarea să studieze, să înţeleagă şi mai ales
să practice aşa cum trebuie. Din acest motiv în sălile de karate
întâlnim mulţi visători şi mulţi impostori deghizaţi în antrenori.
În
trecut artele marţiale erau transmise mai departe de către cei ce
supravieţuiseră graţie abilităţiilor lor în cadrul unor lupte pe viaţă
şi pe moarte. Astăzi cei buni sunt tăcuţi iar cei rătăciţi sunt foarte
sonori şi atrag mulţi elevi. Iar lupta, acel instrument perfect eficient
al selecţiei naturale, a dispărut.
Există
în mod evident două entităţi, două organisme care poartă acelaşi nume
dar au foarte puţine lucruri în comun Karate Sportiv şi Karate
Tradiţional.
Competiţia
sportivă este chiar contraindicată de către maeştri artei tradiţionale
care recomandă o renunţare totală la orgoliul propriu.
Eu
aşa privesc lucrurile, iar faptul că am câştigat turnee mari de karate
nu îmi dă dreptul de a mă numi expert sau maestru în acest domeniu. În
schimb norocul de a întâlni maeştri imenşi ai artelor marţiale, de a mă
antrena perioade relativ lungi cu dânşii mi-au dat o înţelegere ce a
făcut victoria sportivă foarte facilă.
”-Din
moment ce karate este o artă marţială, trebuie practicată cu cea mai
mare seriozitate de la bun început.” - Gichin Funakoshi (părintele
Shothokan)
- Cum este posibil ca un om de factura dvs., care aţi colindat lumea
întreagă, practicând şi predând în multe locuri arte marţiale, unde
chiar sunteți președinte onorific la un club din străinătate, ori
împreună cu prietena dvs.(dânsa fiind de origine irlandeză) să preferaţi
mai mult Târgoviştea decât alte oraşe/locuri ale lumii? Are cumva
legătura cu faptul că e un oraş încărcat multiplu de istorie?
Domnul Vasile Lupașc:Tărâmurile
țării noastre sunt superbe pur și simplu. Aşa arată de mii de ani. Ce
să-i faci? Ne-a blagoslovit Dumnezeu cu o Ţara minunată. Nu-i “vina”
noastră!
Un alt loc foarte drag mie se leagă de câştigarea primei medalii de aur la mondialele din 2005 în Brazilia.
Nu
am putut dormi după noaptea finalei şi, nefiind genul care să meargă la
petreceri, am mers singur pe plaja Atlanticului să aştept răsăritul –
la Copacabana parcă-i zice. Eram extrem de obosit după un an de
pregătire, după emoţiile ultimelor zile. Mi-era dor de ai mei, de
dealurile Târgoviştei, dorind să împart cu cineva drag tot ce primisem,
să mă odihnesc… Iar, așa poate că de pe un val pe altul s-ar fi dus ușor
gândurile mele, aci acasă.
Simţeam
o încordare a minţii şi a sufletului cum nu simţisem niciodată. Odată
cu răsăritul, valurile oceanului au început a se înroşi dar un roşu
carnal, superb şi, concret, un roşu dincolo de reflexia luminii soarelui
ce se năştea din ape. M-am ridicat să văd mai bine ce este şi am
înlemnit. Oceanul era plin de petale de trandafiri. Păreau adevărate.
Eram în mijlocul unui vis sau a unei vedenii. Cerul, oceanul înflorit,
nisipul cald al ecuatorului, toate erau din altă lume, veniseră să
mângâie dorul de casă, ca să ne bucurăm împreună. A fost singurul moment
din viaţa mea în care m-am temut că mintea nu-mi mai funcţionează chiar
perfect.
Apoi
pe plajă au început să sosească şi alţi oameni şi am aflat de la
localnici că este un obicei al lor să meargă în larg duminică seara şi
să arunce petale pentru a-şi spăla în acest fel păcatele din cursul
săptămânii. Luni dimineaţa mulţimea de petale se întorc aduse de valuri
către mal, într-un spectacol absolut superb. Şi astăzi mai închid ochii
câteodată să simt parfumul acelor clipe.
-”Viaţa este un voiaj spre acasă.” - de Herman Melville
- Desigur, sunteţi profesor de istorie, trăiţi într-o veche şi
legendară capitală a ţării şi poate nimic mai simplu să scrieţi despre
domnitorul - Vlad Ţepeş. Și, totuşi, de unde această preocupare
permanentă, care posibil v-a ajuns până la a fi mai mult decât o
“obsesie, dar una ce e aşa de înălţătoare, înviind un erou ce copleşeşte
prin măreţia faptelor acestor amintiri! Când a început şi de ce?
Domnul Vasile Lupașc :
Nu știu exact când a început. Mi-amintesc că aveam 5 ani și stiu că îmi
plăcea Țepeș foarte mult. Desenele mele de copil erau despre această
figură impunătoare a istoriei, și le puneam pe pereți, dar mama le dădea
jos fiind vorba în fapt de ”măestria” mea la desen. Nu știu, poate
pentru că sunt târgoviștean, sau pentru că Târgoviștea m-a chemat pe
mine. Am trăit și în acele timpuri în care se vorbea foarte frumos
despre istorie, pur și simplu pasiunea aceasta o am de când mă știu, nu
pot seta un punct în timp.
Au fost și cărțile lui Dumitru Almaș care au fost extrem de folositoare
pentru noi și pe care încerc să le readuc sub o altă formă în atenție.
Mai erau filmele istorice care se difuzau la televizor, chiar pe vremea
regimului de tristă amintire. Ori ceea ce fac cu romanele mele, este o
încrengătură de suscitare a interesului pentru istorie. Apropo de asta,
mi-aduc aminte că mă întreba cineva dacă mai există (”acum”) hangiul
cutare, de altfel un personaj inventat, cu toate că asemănările sunt
izbitoare. Eii, cum să mai existe.. ))
”Cine
nu şi-a scris istoria cu sângele, acela sau n-a avut-o nicicând, sau
crede că poate trăi pe contul istoriei altora.” – Grigore Vieru
La începutul fiecărui capitol al romanului ”Răstignit între cruci” avem
câte un fragment dintr-un document autentic, uneori scrisori, alteori
informații despre el din vremea lui, absolut originale, iar în capitolul
respectiv dezvoltăm acest document. Binențeles, că a trebuit să
intervin cu o ficțiune, să creiez o lume întreagă de hangi, hangițe,
prințese pentru a apare astfel un roman care să poată fi ușor de
însușit. Deci, un roman istoric, nu un manual de istorie, pentru a nu se lua ca atare tot ce spun personajele mele.
Poate
părea ciudat, însă doar mă așez la masă cu gândul de a scrie ceva, dar
fără niciun gând premeditat, să zic așa. Atunci încep prin fața ochilor
să mi se deruleze scene și scriu repede ce văd, de aceia se mai întâmplă
ca și cavalerii să-și facă de cap uneori, nu prea ascultă ei măcar de
vreun mic creator…
- Nostim..! Ce credeţi că a dorit să spună marele nostru Poet naţional,
Mihai Eminescu, prin versurile: “Ce nu vi tu Ţepeş Doamne, ca punând
mâna pe ei, să-i împarţi în două cete, în smintiţi şi în mişei..”?
(Consideraţi că este deja explicit sensul prin simpla recitire?)
Domnul Vasile Lupașc : Înca din timpul vieţii sale Vlad Drăculea a reprezentat un exemplu de cinste şi un ideal chiar şi pentru alte popoare.
Pentru Ivan cel Groaznic al Rusiei, spre exemplu, Vlad Ţepeş reprezenta conducătorul ideal.
Imaginea aceasta s-a transmis nealterată până astăzi şi a fost la fel
şi în vremea lui Eminescu. Cunoaştem din scrierile politice ale marelui
Poet cât îl preocupa starea jalnică a ţării şi cu siguranţă şi pentru
el, Vlad Ţepeş, însemna un simbol al dreptăţii şi al ordinii.
”Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” – Nicolae Iorga
-Spuneaţi
într-o emisiune realizată de către d-l Daniel Roxin că există o ruptură
între înaintaşi noştri mari eroi, conducătorii de altădată, şi cei din
aceste timpuri. Dumneavoastră cum credeţi că s-ar putea realiza cel mai
bine această conexiune şi cam care ar fi primul ei rezultat?
Domnul Vasile Lupașc: Există
cu siguranţă o ruptură între oamenii care la prima greutate întâmpinată
de ei încep să înjure România şi vor să plece imediat din țară, şi pe
de altă parte cei care aleg să lupte şi şă moară pentru Țară. Sunt două
mentalitalități complet opuse una față de alta.
Drumul
către acea mentalitate care a clădit şi păstrat ceea ce înseamnă
România trebuie “pavat” în primul rând cu un sistem educaţional
performant, care să conţină şi o componentă nationalistă, în sensul
pozitiv al cuvântului. Cei de astăzi au nevoie să creadă în destinul
Ţării, să înţeleagă că şi ei sunt parte a acestui destin. Din şcolile
noastre trebuie să iasă copii care să iubească România!! Ei vor deveni
apoi medici care vor lucra în Țară, cineaşti, sportivi sau savanți care
vor aduce faimă poporului în care s-au născut!
”Oamenii au parut ca stiu mereu doar o jumatate din istorie, si ca sunt derutati de cealalta jumatate.” (Jane Haddam)
-În
acest moment, în pragul lansării celui de-al treilea volum al romanului
dumnevoastră - ”Răstignit între cruci”, posibil aveți deja fixate alte
proiecte pe acest plan? Vă foarte mulțumesc!
Domnul Vasile Lupașc: La
momentul acesta pregătim şi lansarea din septembrie a filmului
documentar-artistic ”Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”. Apoi, până
la finalul anului sper să pot publica şi următorul volum din seria “Zece
Povesti pe care le datorăm copiilor noştri”.
Mulțumesc!
” Artele marțiale șlefuiesc caracterul” – de Vasile Lupașc
Interviu publiat si la urmatoarele link-uri:
