joi, 19 ianuarie 2017

OM PRINTRE ROMÂNI - MAESTRUL SIMPLITĂŢII POETICE, DOMNUL MIHAI LEONTE – INTERVIU.

POEZÍA, arta poetică, în ciuda dorinţelor nu se lasă cunoscută de către toţi aceia care ar dori aceasta şi încearcă s-o ,,stăpânească” prin multiple şiretlicuri în ‘’forme (fără fond’’ )…,,ce din coada au să sune” - după cum spunea Marele nostru Poet – Eminescu, pentru simplul fapt că nu trebuie s-o domini, ci simplu s-o ai, nu trebuie s-o cunoşti aritmetic, ci să existe, iar pentru faptul existenţei s-o iubeşti! N-o iubeşti (iubirea fiind culmea cognoscibilităţii), atunci o risipeşti! Dar, de faci asta, dacă o laşi să curgă lin prin sistemul ‘’limfatic’’ al existenţei, nimic mai simplu, te iubeşte şi ea pe tine! Iubeşti inspiraţia Izvorului ei dătător şi tămăduitor a toate prin Cel de Sus, a-toate-Iubitor, Emanator de energie şi Lumină, te iubeşte şi EL. 

Fără existenţa Lui Dumnezeu simţită în persoana proprie şi fără unificarea existenţei a ceea ce sălăşluieşte în interior – din Datul de sus – cred că e puţin probabil să poţi înţelege Fluxul Poetic ce trece printr-un om sau chiar prin propria fiinţă. Atunci cu adevărat ai putea să cauţi a ,,stăpâni’’, din nevoia ‘’nenăscută pe fondul altor nevoi nesatisfăcute, a altor multiple artificii, îmbogăţind ,,metaforele”(chipurile nepracticate), făcând să ,,lucească” vocabularul, folosind imagini cât mai ,,adecvate” (căci de vulgaritaţi nici nu ne sinchisim), transfigurându-te sau schimonosindu-te empatic sau ,,limfatic” - depinzand de ameţeli - pentru cât de implicat ai fi ş.a.m.d., dacă nu ai în tine acel Izvor - e totul degeaba. Izvorul sau Fluxul Poetic există deja din pruncie, se dezvoltă printr-o cultură vastă, creşte sub oblăduirea unor studii şi gânduri profunde, cunoscând şi alte stiluri ale altor poeţi, decât stilul/-urile pe care ai putea să le abordezi. Dar, dacă nu ai nimic de zis, e tot degeaba… 


După cum ar fi - maestrul ‘blând’ al poeziei - să spunem aşa, crescând chiar prin simplitate şi modestie, dar crescând insesizabil, vârtos, fără prea multă manifestare şi prin reţinerea vivacităţii energetice captată cu sârguinţă din Izvorul său lăuntric permanent (unde nu pătrund prea mulţi), a ajuns precum un Longeviv al poeziei, un Maestru al Frumuseţilor Simplităţii Poetice, domnul Mihai LEONTE. În atenţie, a nu se citi ‘’simplu în sensul de ‘’sărac, ‘’nediversificat, necompactat cu multă înţelepciune în acele cuvinte simple, ba dimpotrivă! Cine apucă să citească două versuri ale dumnealui cu siguranţă va fi captivat: 

,,Mulţumesc pentru urări, 

Multe peste aşteptări, 

Acesta e al meu răspuns, 

Nu vreau să îl ţin ascuns! 

Nu ştiu ce mai îndrug! 

S-aveţi în case belşug, 

Masa plină cu de toate, 

Să trăiţi în sănătate!” – maestrul Mihai LEONTE 

Aho, aho! –am răspunde. 


- Dovadă că este aşa, stau chezăşie două fapte măreţe, unul neaşteptat pentru un om de litere, iar altul primit plocon fulgerător pentru întreaga activitate: numirea unei biblioteci cu numele său, de asemenea şi a unei străzi. O să spuneţi că contează faptul unde.. însă, o întrebare simplă: câţi oameni distinşi, sau mai puţin, au primit o asemenea onoare, pentru ca încă din timpul vieţii să-i fie numită cu numele ce îl are măcar o uliţă din cătunul de pe munte? Doresc în primul rând să vă mulţumesc pentru onoarea făcută! 


,,Dansând pe un parchet de constelaţii, 

Oricine îmi va spune visător, 

Dar nu va preciza în care spaţii, 

Mă voi limita ca muritor.” 

Poetul Mihai LEONTE: Mulţumesc, dragul meu, pentru cuvinte prea mari..! 

Denumirea uliţei pe care am copilărit a primit numele de Mihai LEONTE cu ceva ani în urmă printr-o hotărâre a Consiliului Local al comunei Buneşti - Suceava. De asemenea numele bibliotecii săteşti din Petia a primit numele de: Biblioteca Mihai LEONTE tot printr-o hotărâre a Consiliului Local, com. Buneşti. Dintr-un consiliu local fac parte aleşii mai multor partide care analizează mai multe propuneri, după care iau o decizie finală. Nu putem trage concluzii despre ce şi cum fac cei care conduc alte localităţi. Denumirile acestea se dau după ce s-au parcurs anumite treceri pentru aprobare. Iar această aprobare vine după ce mulţi specialişti în domeniul respective şi-au dat acordul. 


Dacă am primit o Diplomă pentru poezie în Japonia şi cea menţionată de la Geoagiu, am primit un mare CADOU din partea comunităţii locale din comuna Buneşti- Suceava, prin numirea Bibliotecii din Petia cu numele Mihai LEONTE, datorită implicării mai multor factori precum; Primarul comunei Buneşti, domnul Gheorghiţă BERARU sprijinit de Consiliul Local, de bibliotecarul Ionel ŞTEFAN, conducerea Bibliotecii Judeţene I G SBIERA Suceava. Parohia Bisericii din Petia cu Hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril prin preotul Paroh Constantin TUDOSĂ mi-a înmânat Diploma de Ctitor în 21 septembrie 2014. 

- Maestre, oare cum aţi primit aceste distincţii, v-au luat prin surprindere bănuiesc, şi care au fost cele care le-au precedat pe acestea, daca ne puteţi enumera câteva dintre ele? Ori, pentru că azi împliniţi o vârstă onorabilă, vă doresc: -Mulţi ani fericiţi în continuare şi sănătate!! 

 
 Poetul Mihai LEONTE: Mulţumesc, să fie la toată lumea! Când eşti plecat dintr-o localitate de foarte mulţi ani şi oamenii încă îşi mai amintesc de persoana ta, înseamnă că nu te-au uitat şi îşi aduc aminte frecvent de tine. Având în vedere că, fiind foarte departe de satul Petia, de comuna mea, am scris despre acele locuri ca şi cum aş fi locuit şi trăit printre locuitorii acelor meleaguri în continuare. Astfel este un lucru cert că am intrat încet dar sigur în sufletul locuitorilor din comuna mea Buneşti – Suceava. 





DA, anul 2014 a fost pentru poetul Mihai LEONTE un an bun. Spun asta cu cea mai mare sinceritate. Am reuşit să tipăresc două antologii personale, una în proză; AMINTIRI MINIERE de peste 400 pagini lansată în 19 ianuarie 2014 şi una de versuri MOZAIC AFECTIV cu peste 300 pagini, care a şi fost premiată la Festivalul Naţional Ion Budai DELEANU de la Geoagiu. Am tipărit şi volumul de autor MEMENTO AUSTER 2014. 

-După câte ştiţi şi cunoaşteţi dumneavoastră, cum ar trebui să fie un om care ar avea cel puţin pretenţia ca să-i reziste/persiste în timp opera? Mă refer la faptul că dacă ar fi bine să-şi perpetueze un interes major personal pentru propria operă la care să încerce să capteze să-i facă şi pe alţii să adere..? 

Maestrul Mihai LEONTE: Personal nu pot da un răspuns unei asemenea întrebări, fiindcă nu mi-am propus vreodată să realizez ceva care să fiu sigur că va place cuiva. Am scris doar ce am considerat că place sufletului meu sau inimii mele. Am scris prin ce am trecut, ce am simţit legat de experienţele mele, ce am văzut. Prin intermediul internetului am aflat că foarte mulţi cititori au apreciat scrierile mele, care descriau ceea ce şi dumnealor trăiseră contopind scrierile mele cu viaţa unor persoane care doar citiseră ce am scris. 


Nu cred că e frumos, ba sănătos nu este în primul rând, să alergi după ceva prea frivol, referindu-mă aici la gloria efemeră. Scrierile tale dacă ai reuşit să le şi tipăreşti, vor rămâne atât pe hârtie cât şi în memoria cititorului – e toată lauda, bucuria şi cinstea unui scriitor. Doar cititorul va decide ce este memorabil la acesta. 

 
 - Dumneavoastră ce credeţi, prin prisma vastei experienţe pe care o aveţi, un poet care are mai multe cerinţe exprese da a fi apreciat ar avea azi mai mulţi admiratori decât altcineva ce nu are niciuna? Dacă astfel un asemenea poet capătă mai repede admiratori, ori dimpotrivă? 

- Maestrul Mihai LEONTE: Pentru un autor nu consider că este necesar să solicite în mod expres şi nici nu are cum să poată a cere să fie apreciat în vreun fel sau altul. Pot exista aprecieri de faţadă, însă chibzuirile cititorilor vor veni de la sine dacă scrierile autorului spun ceva care să intereseze pe un anumit cititor sau mai mulţi. Nu pot da un verdict în acest sens. 


-În ciuda faptului ca abia prin anul 1999 au început a fi publicate materialele dumneavoastră, undeva menţionand că ,,târziu”, ori altcineva a spus aceasta? Dumneavoastră ce credeţi, oare nu poate fi numit poet cineva care gândeşte în versuri fără a scrie, luând iată un exemplu – Cyrano de Bergerac? 

,,Dând concerte-n galaxii universale, 

Ca solist al propriului meu eu, 

Îmi voi etala şi calităţile vocale, 

Dar nu le voi avea mereu.” 

- Maestrul Mihai LEONTE: DA, de abia din anul 1999 am început să tipăresc, ceea ce încă din anul 1958 am scris, adică scriu continuu. Menţionez că debutul meu tipărit a fost în ziarul Turda Nouă în 4 iunie 1963. Posibilităţile materiale de a tipări câte ceva din scrierile mele au venit în acel an 1999. De abia în anul 2004 am reuşit să-mi tipăresc primul volum cu ISBN, acesta fiind APOGEUL METAFORIC. Fiindcă în anul 2004 am primit o sponsorizare destul de consistentă de la Primăria oraşului Moldova Nouă dar şi de la alţi sponsori din oraş. De aici au pornit multe tipărituri cuprinse în peste 2000(douămii) de pagini A5 cuprinse în volume personale şi multe în antologii diverse. 


-În general, toţi care vă pot vedea vă şi simt cum sunteţi, vă caracterizează ca pe un om modest, altruist, chiar simplu, preocupat să nu deranjeze pe nimeni, să stea la locul lui, dar să-şi continue treaba. Şi totuşi , dacă există ceva pe care dumneavoastră aţi fi vrut ca toţi aceşti oameni să recunoască anume în personalitatea pe care o aveţi , iar dânşii să nu cunoască acest lucru, există acel lucru unic? 

- Maestrul Mihai LEONTE: Deocamdată nu am simţit că sunt altfel decât alţi oameni. În meseria mea de miner, trecut apoi prin multe grade ale meseriei, până la maistru principal minier, m-am comportat cu subalternii, cât şi cu colegii, în aşa fel încât să demonstrez că sunt omul cu care se pot înţelege. Asta a însemnat că am fost întotdeauna lângă ei. Ştiu că, am oferit doar ce am avut, dar asta mai mult decât alţii. Am scris pe undeva că am oferit cititorului doar părţi din sufletul meu - ceea ce am mai preţios! De multe ori, poate că, nu reuşesc să mă cunosc eu însumi prea bine, ce mari pretenţii pot avea de la ceilalţi? Nu pot spune că am ceva de ascuns. 
+MAMA NU AR FI ADMIS...autor Mihai Leonte


Dacă se poate o prezentare a dumneavoastră. (Ce aţi făcut mai des, cu ce v-aţi ocupat, ce abilităţi în afară de scris mai aveţi, etc.) şi cum v-aţi caracteriza în totalitate prin lumina acestor lucruri/fapte/împliniri? 

- Maestrul Mihai LEONTE: Această întrebare este foarte complexă. Sincer fiind, de obicei, nu ştiu care ar putea fi acele ‘’abilităţi? Totul e transparent. Mi-a plăcut să fiu cu oamenii şi să îi ajut cum pot mai bine. Din acest motiv am muncit în munca de sindicat mai mult decât în alte munci. Pe cei din jurul meu am căutat să-i ajut pe cât am putut, fie ca şi colegi sau subalterni, chiar pentru a se ridica pe ei înşişi mai sus. Dovada cea mare cred eu că este şi acea faptă, precum că, după pensionare am iniţiat şi înfiinţat o Casă de Ajutor Reciproc a Pensionarilor în oraşul Moldova Nouă. La această iniţiativă am avut sprijinul foştilor subalterni, colegi şi colaboratori cu care am lucrat. Acum colaborăm în continuare. 

-Până la această vârstă pe care o aveţi, consideraţi că aţi făcut tot ceea ce este/ a fost posibil, sau poate că este ceva care aţi fi dorit a realiza, dar e imposibil de realizat? 


Maestrul Mihai LEONTE: Dragul meu, nu am avut niciodată dorinţe deşarte, pe care prin absurd să fi dorit să le realizez… Am avut doar aşteptări, dorinţe, chiar vise realizabile. Aşa se face că ajuns la vârsta de 74 ani sunt mulţumit de ceea ce am realizat. Un citat spune: ‘’Că un înţelept este fericit cu ce are’’. 
 
 Am auzit şi eu că termenul de ‘poet’- persoana care creează poezie, dar şi visează – are uneori în vorbirea cotidiană un iz neplăcut, fiind folosit în sens eufemistic, dar, după cum nu prea încerc să jignesc pe nimeni, iau în serios orice cuvânt, mai ales despre acesta care mi-a oferit atâtea satisfacţii spirituale nu aveam cum să-l iau în derâdere, oricât ar face aceasta alţii. 

-Maestre, la capitolul muze, se distinge cu ochiul liber la dumneavoastră că muza cea mai puternică încă mai continuă să existe, cred, în suflet chiar şi după ce nu mai e….. 

Odihnă veşnică în pace! 


Dacă puteţi comenta, există vreun episod sau mai multe din ce nu puteţi uita..? Alte muze pe care le aveţi vin în colaborare cumva tot cu răposata soţie? Vă foarte mulţumesc! 

Maestrul Mihai LEONTE: Mulţi cititori consideră ca muze - ‘’muză’’ - fiind ceva care îţi oferă surse noi de creaţie. Trebuie să se înţeleagă, anume faptul că, muza sau muzele nu sunt neapărat femei! Muza creaţiei trebuie şi chiar este deseori mediul căruia îi aparţii, cunoştinţele de orice fel. Dacă am scris despre soţia mea încă de când am cunoscut-o, adică din anul 1967, se poate distinge asta între scrierile mele. Că apoi am redat mai detaliat în scrierile mele despre episoade trăite înainte de căsătorie, toate au fost în consonanţă cu spiritul care m-a dus la acel mariaj fericit, o căsătorie alături de soţia mea de peste patruzecişişase de ani. O viaţă de om.. Mediul de viaţă al oricărui om este el însuşi o muză. Depinde doar de autor ce va selecţiona din multitudinea de teme pe care le are la dispoziţie. 

Mulţumesc distinsul meu Valerian, pentru faptul că m-ai adus în multe cazuri pe un tărâm special, cel al sufletului meu! 

Să auzim numai de bine… !

19 sept 2014-Inaugurarea Bibliotecii"Mihai Leonte" -Petia - în Petia, Suceava, Romania.






Interviul se mai afla si la acest link:


duminică, 15 ianuarie 2017

EMINESCU - ”Voievodul Stejar!" al limbii Române


Multe trec şi multe vin, nu chiar fără suspin.. 
Cum şi aste râuri trec pe-un cer, nu fără chin, 
Munţii şi câmpiile, dealurile şi iasomiile, 
Cântecele de doine şi Domnii cu vitejiile, 
Tot ce-i străbun şi stabil pe acest pământ, 
Ce-i mai Bun pe-aici, senin, umil şi Sfânt, 
Toate ne-amintesc de Seninul fără teamă, 
De schimbau actorii-n scenă dintr-o „gamă”... 

Trecut-au anii peste noi, dar de El încă se zice, 
Fameni duioase mistere n-au cum să despice, 
Nici a se dezice de Dorul ce ne mai cuprinde, 
De-al nostru Emin, Iubirea n-au cum a o stinge, 
De unde El sus a înălţat-o n-au cum a prinde, 
Că nu mai au sete şi nici suflet de-al vinde, 
N-au cum a cuprinde ce pe El din şes îl mişca, 
Poveşti, eresuri ce țara asta n-o să mai dea... 

Gânduri ce-n fruntea-i de copil ÎL însenina, 
Cu-nțelesuri pline de-nţeles, la alţii o povară, 
În urmbre ce mințile pe-acesti mulţi împresoară, 
Cu idei ‘mari boicotare în aşchii de om scoboară, 
Nu doar din al tainicului Dor de-ai tăi, de ţară, 
Ci de-al banului foc, prin ce Dorurile-şi uscară, 
În flăcările iadului, prin fundul lui să moară
Meargă, să nu se mai arate fără să-i doară...

Trecut-au anii, dar tot pe buze româneşti se află, 
Parveniţii şi asupritorii chiar toţi subiţi - să fiarbă, 
Iar când mai bate clopotul poleit Unirii cu aramă, 
Chiar şi numai din suflete să dispară orice vamă, 
Să simtă orice român care îi e şesul şi simţirea, 
Din spiritul Eminescului în haru-i dumnezeirea, 
Să-L declame Preşedinte onorific pentru români, 
Să n-aştepte ”ploaia de la cei cosmopoliți și haini... 

Grafica si model de imagine: d-l Mihai Cătrună 

Vă mulțumesc!  

Cateva pagini dintr-o carte veche ce vorbesc despre viata poetului.