In aceste timpuri moderne imaginea marinarului este
insotita de anumite stereotipii prea putin adevarate, ei in toate
timpurile de dinainte au fost apreciati, desi nu mai putin
incercati... Englezii au avut un respect deosebit pentru marinarii de
dintotdeauna, necontand rangul pe care marinarul il are pe nava, acolo
pe pamantul Marii Britanii si nu numai, el este: Sir!
http://www.femeiastie.ro/destine-fara-sablon/poezii/marinarul
Pe buna dreptate, eu ii cred pe acestia, deoarece daca nu erau ei, inca
multe lucruri ar fi fost umbrite si nestiute chiar la ora actuala. Noi
toti datoram foarte mult celor mai mari marinari ai tuturor timpurilor,
ori britanicii mai ales datoreaza foarte mult acestor oameni.
world wide - Africa
Lagos
Capitala Nigeriei, cunoscuta ca zona rosie... zona de
conflict. Inca din apele lor din apropierea portului, telefonul incepe
sa taraie, semn ca a inviat. Se primesc mai multe mesaje asemanatoare cu
acelea de la V., ce informeaza din start despre tarife. Oricum,
nu prea te poti atinge, caci suna aiurea...in fapt, cam cat vor ei, deoarece nici nu ai cum sa
calculezi, sau sa realizezi ca cine iti ia mai mult, "colaboratorii sau..
Un alt mesaj informativ suna cam asa: Alerta de calatorie! - Ambasada
Romaniei Abuja, 76, plot 498, Nelson Mandela St, Asokoro, tel...,
abuja@mae.ro .
Acest oras intemeiat de englezi (Nigeria fiind colonie britanica pana
in anii 60), construit in stilul lor caracteristic cu canale si multiple
ape care faciliteaza cel mai ieftin transport, cat si masa asigurata
pentru cel mai mic dintre cei mai mici. Se disting blocuri moderne si
imense, colorate sau din sticla, insa asa cum a zis cineva, nu toate
sunt utilizate asa cum trebuie pentru scopul prim. Un marinar ce a avut
indrazneala sa iasa in oras a vazut un astfel de bloc si a comentat:
"da, este de sticla, insa pe usa de jos iesea fum de la nu stiu ce
'gospodina' si mai de la al doilea etaj se arunca apa pe scari, n-am mai
urcat...".
Populatiile sunt impartite, distingandu-se chiar cartiere de bogatani,
cat si cele de saraci. Pe sosele, pe poduri si podete, transportul pare
rapid facut de niste microbuze foarte mici galbene, care circula numai
cu usile deschise la acele peste 40 de grade pe care le au cam in
permanenta pe timpul 'verilor'. Insa, canalele sunt folosite la maximum,
asa dupa cum am zis, de cele 16 milioane de locuitori ai orasului, 16 milioane, repet, adica aprox.populatia intreaga a Romaniei, fapt
evident cum de poate fi zona de conflict cu asa aglomerare de "suflete, dar si cu
atatea grade de temperatura, lucruri ce pot face sa scapere nervii -
scantei!
Astfel, nu conteaza ca pe un anumit canal circula ditamai mastodontul
de fier (cu o capacitate maxima de 55.000 de tone) de peste 13 etaje deasupra
nivelului apei, caci la ei, daca nici nu sunt valuri pe langa vas,
circula nestingeriti. Am vazut si mai multe scene hazlii in acest sens.
Unul cu o barca fara motor a adormit si s-a trezit speriat cand sirena
vasului a urlat langa el la aproximativ 100m.
Alta scena nostima a fost la un cartier din acesta cu saraci aflat pe
marginea canalului, de la care insa ieseau fumuri de gratar, de ajunsese
mirosul pana la punte; interesant, ne gandeam si noi, era faptul ca
acesti saraci carora nu le trebuia decat o barca buna puteau manca
foarte sanatos zi de zi. Era cald acolo si nici prea multe 'probleme'
sa-si puna pe ei nu aveau nevoie, adica haine, cald este tot timpul...despre
ceea ce trebuiau sa se ingrijeasca ei, era faptul sa
le mearga barca, adica motorasul ei. Combustibil stiu ca e la ei, ca
au zacaminte, mai greu este cu lubrefiantii, dar prin diferite munci le
procura. In rest, numai gratare...
Da, radeam odata de unul care probabil se trezise din somn pe cand ii
ajunsese mirosul la nas, mirosul altora de gratar. Atunci cred ca a dat rapid
fuguta la barca si a inceput sa vasleasca. Numai ca, prea departe nu
trebuia sa mearga, nu? 100 de metrei, tusti in barca si dai bataie..)) Desi, se vedea ca repede arunca vasla, apoi se
oprea si schimba (ca o vasla in minis) 'arma cu o tepusa, apoi se apleca asupra apei,
afundandu-se tot la fel de rapid in ea...dupa prada. Dupa care iar schimba tepusa cu
vasla; da, una singura avea (se vedea de la o posta ca era super-sarac,
caci nu avea motor si nici vasla dupa vreo intamplare..!), iar mersul barcii lui era in zig-zag, si omul -chin ))))-
vaslea dintr-o parte in alta; dupa un timp, iar cu tepusa. Sarac om de
se vedea de la o posta, ca macar un peste sa nu aibe si el? Pe cand
multi de pe mal luasera pranzul de mult timp...
Un voiaj cu peripetii
(relatare de catre d-l Safca Simon)
”Ne aflam in Marea Mediterana, in portul Safaga-port - Egipt - pe la
sfarsitul lunii septembrie - anul 2012, pe o nava ro-ro-pasager
(Pasagerii fiind soferii de tir ce calatoreau la bord - pentru ca nava
transportau tirurile lor, iar la destinatie plecau cu ele), construita
in anul ' 77, aflata sub drapelul St. Vincet Grenadines (numele unei
insule din America de Sud, din arhipelagul Caraibelor) pe cand la
coffe-time am primit marea veste din partea comandantului, structurata
pe doua aspecte:
1 - Anume ca vom continua voiajul indreptandu-ne spre Bosasso-port - in Somalia, a cazut ca o furtuna si a fost soc! Comandantul a precizat atunci ca aceia care doresc sa ramana la bord vor fi platiti pe langa salar cu un surplus de 50 la % bonus anti-pirachy pe perioada respectiva. Bonusul calculandu-se dupa salariul de baza, urmand sa fie adaugat lui ca o a treia jumatate. Cu toate ca nu se cunostea dinainte perioada cat se va stationa in portul Somaliei, acest bonus devenea o asigurare motivationala sigura, ca o acoperire a companiei pentru lipsa de asigurare (platita) a vietii.
2 - Atunci s-a precizat ca aceia care nu vor sa continue voiajul acesta, planificat de cele mai inalte foruri ale lumii, la primul port, aceia din echipaj care nu doresc sa continuie voiajul in acea zona rosie de periculozitate maxima, se vor debarca cat mai curand cu putinta la primul port. Comandantul (grec de origine) a accentuat atunci precizarea de mai sus prin intrebarea: cine doreste sa continue? Eu fiind timonier la bordul navei si cu inca un coleg (prieten bun din tara) nu am ezitat si-am percutat imediat ca un arc: "Unde merge nava mergem si noi ca niste marinari adevarati ce suntem!" Ceilalti din echipaj ramanand sa se mai gandeasca, cu toate ca asa zise-le hotarari erau schimbatoare de la o zi la alta. Ba ca bonusul parea interesant, ba ca riscul parea cam prea mare... Acel echipaj era si cel mai colorat din punct de vedere national: eram noi - romanii, erau bulgari si greci, compania fiind greceasca.
Primul port de atunci urmand sa fie - DJIbouti (tara mica, situata
langa Somalia, la iesirea din marea Rosie, avand si aeroport) - urma sa
fie punctul hotarator. Cumva, aceasta mica tarisoara este un punct
tampon de interes international, avand baza NATO si centru din Legiunea
Straina, adica doua mari Cartiere Generale separate, chiar daca acestea
doua colaboreaza intre ele, a fost gazda mai multor evenimente, asa dupa
cum se intampla in mod curent pe mai multe nave cu o misiune
asemanatoare. De fapt, gazda evenimentelor pe care le-am vazut, au fost
cam in acest fel:
- debarcarea acelor membrii din echipaj care nu doreau sa continue drumul vasului in Somalia, pentru a lua fiecare vreun avion via pentru tara de bastina;
- imbarcarea marfii ce trebuia dusa in Bosasso, pe care o luaseram deja de cum se aflase vestea voiajului in Egipt;
- asigurarea securitatii vasului.
In primul rand s-au luat masurile de securitate, unde acolo la DJIbouti
s-au urcat la bord 4 security-guys special antrenati pentru misiuni
anti-piraterie la bordul navelor. Iar eu, timonier, m-am imprietenit cu
un astfel de security-guys, Remi, de nationalitate neo-zeelandeza din
orasul Wellington, nascut insa prin Maroc - Casablanca - parintii fiind
de origine franceza, a facut sa faciliteze o astfel de relatie pe care o
mai mentinem si actualmente prin telefon. Spunea de atunci ca el are
foarte multi prieteni romani.
Drumurile pe mare nu sunt ce-si inchipuie altii..
In fapt, situatia se schimbase pe cand ne aflam prin Marea Rosie, in
drum spre DJIbouti o anumita comanda cerea sa luam un transport din
Sudan si sa-l ducem in Arabia Saudita, apoi un altul si un altul. A fost
problema si cu echipajul nehotarat, multi ziceau ca merg in Somalia
apoi se schimbau, din cauza ca nici acel bonus nu era sigur. Ori acel
echipaj minim daca se debarca necesita a fi schimbat, ori nimeni nu ar
fi venit intr-un voiaj pentru Somalia. Altceva a fost cu noi, adica
echipajul existent, care la bord fiind am fost informati exact. Cu toate
acestea, existau multiple tracasari pe care le suporta comandantul (un
om mare, sfatos si picnic). Acest om ma simpatiza ca am fost prompt
atunci cand el a pus intrebarea de capatai, dar si pentru ca ori de cate
ori venea pe comanda ma gasea deasupra hartilor, iar pe chief officer
il gasea ca deschidea geamul lateral si arunca o undita pana in apa, ori
asa de la vreo 14m inaltime de apa mai prindea si el cate o scrumbie
mai mare. Se enerva comandantul grec de fiecare data si ma dadea exemplu
pe mine care imi vedeam de treaba; ii mai si oferea asa cate o scaltoca
drept 'multumire' zicandu-i: "Malaca!" si jap "all Simon, only Simon!"
Mai stateam cateodata si cate 4 zile la ancora in asteptarea unui
ordin, a marelui ordin sau a altor servicii pentru ca tot eram prin
zona.
In fine, dupa vreo doua luni de prelungiri ale acelui drum cu
destinatia Somalia, a venit si ordinul de a duce in Bossaso acele tiruri
imbarcate inca din Egipt - Safaga-port - la sfarsitul lunii
septembrie. Ulterior, am aflat ca in acele tiruri erau materiile prime
si piesele ale unor titei, care trebuia sa se monteze intr-un desert al
Somaliei, unde americanii descoperisera petrol. Ordinul mare venind, a
venit si din partea armatorului asigurarea ca va plati acel bonus
tuturor marilor ce raman la bord. Astfel, nicio schimbare in echipaj.
Acest port neavand prea multe dane, de fapt avea doar cateva...am
ancorat in larg. Au venit la bord insa vreo 8 militari somalezi pentru a
intari securitatea navei...
Culmea intamplarilor din acel voiaj
Ne aflam la ancora pe timp de noapte. O bezna densa si o liniste parca
prevazatoare. Ziua incercasem sa dezmortesc proiectorul cel mare, insa
era foarte incleiat si nu se rotea, ci avea doar acea miscare de sus in
jos. L-am fortat si tot degeaba. Militarii somalezi au depistat ceva
avand si experienta, insa piratii au deschis focul asupra navei pentru
intimidare, soldatii au ripostat, unde li s-au alaturat si cei patru
securisti.
In portul lor am intalnit cea mai mare tiganie pe care am vazut-o
vreodata, cu toate ca la ora 12 se auzeau incantatiile musulmane, alte
sunete veneau sa le acopere, acelea de kalasnicov...Ziua, noaptea, nu
conta, ca nici nimeni nu stia de la ce pornea conflictul dintre ei,
poate nici ei, dar se auzeau focuri de arma, comandantul a spus din
start ca cine doreste sa iasa in oras trebuie sa scrie pe o foaie ca o
face pe propria raspundere, insa nebun sa fi fost; mai mult, nici nu
aveai ce sa vezi in acel...oras sa fi fost?
La o anumita distanta de pe puntea superioara se vedea o plaja, insa
nimeni nu era pe ea, doar cateodata unii jucau ceva cu o minge. Nu stiu
ce. Dar ce tiganie; noi am fost trasi la cheu cei drept, dar de noi mai
erau ancorate alte vase mai mici, asa in mod descrescator, de la cel mai
mare vas la cel mai mic.
Pe cand inca nu plecaseram din port, caci reparam rampa, se auzise ca
un tir (ce a fost pe nava noastra) a calcat pe o mina si a sarit in aer
cu tot cu a sa incarcatura tehnica; in acea explozie a mai sarit in aer o
masina din coloana oficiala avand la bordul ei un ministru somalez.
Poveste relatata de domnul Safca Simon, care pentru doritori poate da mai multe detalii la telefon: 0729477808.
Articol si la link-urile:
Articol si la link-urile:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu