O fiinţă sublimă în lume a apărut,
Lui îi pare bine de câte ori s-a născut
Căci, este o fiinţă foarte compasională,
E de preferat alteia oricât de raţională.
Ori de câte ori o fiinţă frumoasă s-a născut,
Este exact ceea ce Domnul a şi vrut..!
Indiferent de orice “strălucită părere,
Este ceia ce perfecţiunea în lume – o cere!!
De câte ori o aşa floare în ceva se implică,
Chiar de în patru firul îl mai despică,
Acolo va fi lucrul cel de bază, straşnic
Şi va dăinui precum iubirea ei - veşnic!
O fiinţă sociabilă în altul s-a întruchipat,
Pentru ca tot omul de iubire să fi aflat,
Dar cât a iubit în astă lume nu I s-a înapoiat
Ba chiar multe merite I s/au tot călcat.
De când e ea, nu/I numai Domnul Creator
Plămădeşte. N e ace/i asemenea binevoitor
În educaţie este al copiilor bun corector
Iubindu/I necondiţionat ocrotitor.
Când este ea, însuşi bărbatu-i echilibrat,
Altfel ar fi atât dezbărat şi nestructurat,
Deşi nu poate iubi ca ea cam o defăimeză,
Chiar de n-ar putea găsi alta mai brează..
S-a născut în lume o fiinţă atât de perfectă,
Ca de la formă şi gândirea şi-a făcu-o corectă,
Problema este că prea adesea şi de sine uită,
Carnetul ei cu merite nu-l prea consultă ..
În fapt, fiind atât de mult în nepreţuiri avută..!
- şterg asta unii sau alţii ca pe-o idee rejectă..
(carnetul acesta fiind adesea într-un raft îndepărtat)
Poeţii încă din timpuri străvechi au cântat femeia, au Lăudat-o în versuri şi au încântat-o, sculptorii au căutat să-i regăsească formele perfecte şi să-i redea frumuseţea în veşnice statui, pictorii şi ei i-au redat de-a lungul timpurilor trăsăturile şi stările fine, copiindu-le, de asemenea, scriitorii... şi ei în cor să-I surprindă gingăşia, perfecţiunea inflexiunilor intuitive şi empatice ale sufletului lor...
Cine-i EA..FEMEIA?
De simţi în suflet acea scânteie,
De vrei la lupta demoni să te ieie,
Că ai în piept vederi miraculoase,
De-ai trece chiar şi-n haine leioase,
Poţi de vrei să te înalţi spre cer,
Unde nimic nu piere-n efemer,
Lângă o --Femeie!
De este un izvor cu ape line,
Unde tineri vin să se închine,
Într-acele primăveri alese,
Printre flori din zori culese,
C-ar fi şi ca o rază de soare,
Ce ne mângâie încrezătoare,
Numai ea -- Femeia!
De este-un cânt adormitor,
Ce te îngână-n vis liniştitor,
Şi-ţi încânta urechile-n veghe,
Le-auzi ca ciripituri în stele,
În care te urcai, dar le-ai uitat
Odată cu demnitatea de bărbat,
Te-naltă totuşi ea --Femeia!
De-i acel timp cu iz încântător,
Şi te frământă cu al sau dor,
De-i floarea cea mai aleasă,
Să treci pragul cu ea în casă,
Cu un foc de amor mistuitor,
Cine-ţi face planuri din fuior?...
Numai ea -- Femeia!
De va fi ca şi-n al fiordului vieţii,
Cine-ţi limpezeşte mrejele ceţii?
Cum sufletu-i deşi nu-nbătrâneşte
Între zâmbete trăiu-ţi oblojeşte,
Îngrijindu-te, în schimb de-ai da,
Atenţia ce doreşte şi i se cuvenea,
Numai ei --Femeii!
De-i un timp de venit şi de plecări,
Că viaţa-i pare o luntre de secări,
La tine de se va întoarce îndărăt,
Fericirea-i mare nu pe cât un hat,
De-i dai mai mult şi din ce nu ai,
Ea îţi va da binecuvântări şi-n rai,
Anume ea -- Femeia!
Dacă-ţi va arăta şi că greşeşti
Nu căuta să-ncetezi s-o iubeşti,
Gândind că din ura te ceartă,
Căci dojenind ea te şi iertă,
Speră la neştiuta ei schimbare
Din unica-i inimă, o splendoare,
A florii rare ce-i EA-- Femeia!
Doamnelor şi domnişoarelor,
le doresc:
Să visezi pacea, fi apa cea lina,
Să cutezi să fi perla cristalină,
Nici pic să nu îmbătrâneşti,
Ci tu doar să înfloreşti!
Domnul însăşi fie adulat,
Că tu ai un zâmbet adorat,
Când şi el este mulţumit,
De zâmbetul în tine cuibărit,
Mai este şi foarte încântat,
Că se menţine ceea ce-i adorat,
Cum chiar zâmbetul Lui divin,
Este la tine atât de neobosit!
Fi mereu frumoasă precum eşti,
Stimata curioasă cum ne ateşti,
Nicio frumuseţe nu ţi-e străină,
Putând să fi frumuseţea heruvimă.
http://confluente.org/valerian_mihoc_1425857066.html
Primăveri cu arome încântătoare în suflete Ladyes!!
