Motto:” Teatrul este instanţa supremă în rezolvarea problemelor de viaţă.” Aleksandr Ivanovici Herzen
În general, prietenos, galant, firesc, deloc teatral, nici măcar în teatru, actorul Richard Bovnoczki are prezenţă pe scenă și este un OM în toată puterea cuvântului...!
Am avut ocazia să fiu lângă el când se pregătea pentru un eveniment. Mă invitase dinainte la el acasă. Acolo în sufragerie, eu stând pe un scaun, el citind focusat, vorbind şi cu mine totodată, recitind şi recorectând textul pe care urma să-l prezinte la acel eveniment, astfel era episodul... Mă simţeam de parcă picasem într-un moment nepotrivit, dar am uitat curând asta urmărind captivat un colaj actoricesc. Mi-a propus să merg merg cu el – am acceptat imediat, deoarece întotdeauna prezența lui îmi provoacă un izvor inspirant care se menţine. Mă bucuram să văd pe viu pregătirea unui actor, o reprezentaţie, chiar dacă era vorba de un mic moment teatral numai de el montat. Richard îmi povestea altădată că implicarea lui în joc e aceeaşi atât pentru 4, cât şi în faţa a 400 de spectatori, indiferent de faptul că ar fi vorba de o piesa de teatru sau un mic colaj, aşa după cum era să fie acesta. „Diferenţa o reprezintă relaţionarea cu publicul” – completa, dar cred că se străduieşte să o aibe întotdeauna la fel – într-un nivel înalt. Ajunşi la locul evenimentului, urcăm la un etaj doi, unde se observa cât era de aşteptat. Neintrând imediat, gazda ne-a instalat altundeva, moment în care el din nou repeta. Atunci l-am întrebat dacă are emoții, iar el a spus: „-Întotdeauna am, dar mai rău ar fi să nu am...”.
Cine îşi aminteşte anteriorul interviu, respectiv despre situaţia datorită căreia ne ştim, însă este vorba de un întreg proces de cunoaştere a lui. Ne întâlneam anterior pe la liturghii... dar, cea mai mare bucurie o aveam ori de câte ori mă invita la teatru. Am urmărit debutul lui încă din anii 98-99 pe când se afla în trupa lui Dan Puric, fascinat de acele spectacole unice şi celebre, precum „Costumele”, sau „Made în România” şi altele. Le-am vizionat de nenumarate ori, mereu cu sufletul la gură şi respiraţie reţinută... Redescoperindu-l după mai mulţi ani, fiind la fel ca om, cât şi acelaşi actor modest ce nu-şi dă aere, de parcă ar fi fost la început de drum, am sesizat o mai mare dorinţă de a se perfecţiona, mai multă forţă de interceptare şi relaţionare în a face cât mai mult pentru un anumit rol. De aceia, cred că nu avea cum să nu fie cooptat la cât mai multe piese importante precum ar fi „Moskova-Petuski”, prin arhienormul şi singurul rol Costea – dar, şi în multe altele premiate; câteva mai menţionând: „Un tramvai numit dorinţă”, spectacol premiat la Festivalul Naţional de Teatru, FNT 2015, şi la multe alte festivaluri independente, unde Richard a fost premiat a doua oară şi pentru rolul lui - Mitch; de asemenea la festivalul UNDERCLOUD. „The sunset limited" a fost nominalizat la Gala UNITER, la categoria cel mai bun spectacol, ce are în regie pe Andrei şi Andreea Grosu.
- Mulţumesc...! Spuneai în anteriorul interviu faptul că, deși ai avut multe șanse-întâlniri în traseul tău de până acum pe care-l parcurgi prin artă, menţionai faptul paradoxal că, aceste experiențe încă nu s-au copt în tine, ce părere mai ai despre acest aspect?
Actorul Richard Bovnockzi: - Nu mai știu exact la ce am vrut să mă refer anterior, dar preocuparea e aceiași la fiecare rol: să reușesc să realizez o construcție rotundă a fiecărui personaj. La acest aspect intră în discuţie vorbirea, felul de a fi, mecanismul gândirii, gama asta gestuală, comportamentul, expresia facială... Ori din a.p.d.v. nu mă pot declara întocmai mulțumit. Pe scenă, aşa după cum se prezintă o piesă anume, spectatorul trebuie să vadă că există un om şi nu un rol. Atunci când se întâmplă asta e minunat!
- La piesa „Un tramvai numit dorinţă”, în urma căreia ai și fost premiat (FNT 2015)urmăream încântarea și destinderea juriului ce o avea ori de câte ori intrai pe scenă, ba şi a spectatorilor, văzând toţi eleganţa şi siguranţa cu care ai jucat pentru acest rol-om? Ce înseamnă pentru tine un premiu?
Actorul Richard Bovnockzi: În genere un premiu binenţeles că este o bucurie, dar nu este un scop în sine...!
- Exista vreun rol care să te fi motivat mai mult pentru a perpetua acestă vocaţie frumoasă?
Actorul Richard Bovnockzi: Vocaţia însăşi mi-a întărit sentimentul de a face actorie. Rolurile mi-au trezit spaime, bucurii, îndoieli, dar şi convingeri în acest sens.
Momentul culminant în care am conştientizat prima oară că eu asta vreau să fac – adică actorie - a fost prin anul patru de facultate când repetam la un spectacol de licenţă. Se crease un dialog real, intens, doar de o clipă, dar în care scena vibra sub mine într-un mod unic până atunci. De parcă mi-ar fi strâns picioarele de scânduri şi mi-ar fi spus, „mă simți? Eu te simt. Te ştiu... Te-am aşteptat... Rămâi!” A fost un moment memorabil, chiar de numai o clipă, însă atât de viu resimţit pentru că îl simt şi azi. Orice rol înseamnă o parte din ce însemn eu la perioada respectivă.
Sunt şi roluri care m-au găsit nepregătit, dezorientat, sălbatic, aşa după cum ar fi Raskolnikov din „Crimă şi pedeapsă”... A fost o perioadă în care eram foarte haotic în lucru, incapabil să creez cadrul emoţional şi raţional pentru personaj. Deşi, în ciuda acestui fapt, aveam marea şansă să lucrez cu Yuri Kordonski şi cu o distribuție foarte bună la această piesă...
- Wow, interesant, ce analize...! Simţire aleasă şi reală a interpretărilor...!
Actorul Richard Bovnockzi: Da? Ei... Cu alte roluri m-am întâlnit în acele perioade favorabile şi m-am putut bucura mai mult de ele. De aşa natură este toată perioadă de la teatrul „Un teatru”, unde am lucrat împreună cu prietenii actori şi regizori în piese deosebite, aşa după cum ar fi: „Un tramvai numit dorință”, „La ţigănci”, „Livada de vişini", „The sunset limited", toate în regia Lui Andrei şi Andreea Grosu. Pe urma „Hamlet” în regia lui Peter Kerek, şi „Veghe" de Moris Panych în regia lui Dan Lacatuşu.
–Dar tu joci si la alte teatre, nu?
Actorul Richard Bovnockzi: Da, colaborez şi cu teatrul Bulandra, Odeon, Teatrul National Bucuresti (TNB), Teatrul Evreiesc de Stat, cel de la Ion Creangă pentru copii, Excelsior...
Penultimul spectacol, la care am avut premiera anul trecut prin noiembrie, numit „No man's land", în regia lui Alexander Morfov, scenografia Nicola Toromanov, îi am ca parteneri permanenţi pe Mihai Călin şi Ciprian Nicula, şi totul mi-a dat o bucurie deosebită. Distribuția e mare, toți actorii sunt valoroşi. Am avut o perioadă bună de o lună şi ceva în care Saşa, (aşa îi spunem regizorului) Mihai, Ciprian şi eu am forat şi exploatat adâncimile situaţiilor şi ale textului. Simţeam cum personajele noastre capăta puls şi iau viaţă. A fost deosebit. Mă bucur că l-am întâlnit pe Ciprian, un actor foarte tânăr şi matur în lucru. Un talent aparte. Şi că am avut şansa să mă reîntâlnesc cu Mihai pe scenă. Noi mai jucăm împreună şi la ARCUB în piesa „Schneider şi Schuster”. E un partener minunat şi un prieten la fel. Are o doză de nebunie care ajută mult în actorie.
Acum, adică va fi până în aprile, la Unteatru - căsuţa mea în teatru - am parte din nou de ceva deosebit: - Întâlnirea cu Alexa Visarion! Un mare regizor, o pesonalitate teatrala importantă, cu o experiență foarte mare, atât de teatru cât şi de viaţă, sensibil, sincer şi atent. Cu siguranţă aceia care l-au întâlnit au avut parte de experiențe diferite. Andrei Seusan (partenerul meu de joc) şi cu mine ne bucurăm de o „întâlnire” mai aparte cu dânsul, cred eu.
După câteva spectacole pe care le-a văzut la Unteatru, şi cunoscând în parte ce se întâmplă acolo, a fost atins de dorința de a lucra ceva în acest spațiu. După lungi consultări şi căutări a optat pentru o piesă mai puţin cunoscută la noi, de-a lui Eugene O'Neil - „Hughie”. Se joacă în două personaje. Lucrul pentru ea este o întâlnire elaborată şi profund abordată! Îmi place.
- După atâtea activităţi îţi mai rămâne timp liber?
Actorul Richard Bovnockzi: Împreună cu Andreea, soția mea, în domeniul lui, încercam să ne facem programul în aşa fel încât timpul petrecut în familie să fie cel mai puţin afectat. Este o luptă...
- Legat de acest aspect, cineva spunea că: „Sufletul nu are vacanţă!” Ai o legătură cu Dumnezeu cred, ne-ai putea împărtăşii din experienţa ta?
Actorul Richard Bovnockzi: E totuşi un lucru intim şi mi-l păstrez. Spun doar atât, anume că: relaţia mea cu Dumnezeu, cu Iubirea Lui, este una permanentă, orice aş face şi oriunde aş fi. EL însemnand, de fapt, Iubirea Absoluta.
- Femeia în general te-a ajutat/inspirat în cariera ta, bănuiesc... cam ce ai putea comenta?
Actorul Richard Bovnockzi: Bineînţeles că m-a ajutat. Fără mama nu îţi puteam răspunde la aceste întrebări. Sanda Manu a fost profesoara mea dragă de actorie. Soţia mea mi-a umplut viaţa şi mi-a născut doi copii – Minuni!!
Şi, nu e spaţiu suficient în această rubrică ca să vă mai spun.
Cam care ar fi diferenţa dintre doi actori cu aceiaşi pregătire?
Actorul Richard Bovnockzi: Poi, e simplu: Persoana, Educația, Experienţa de viaţă, Şcoala şi nu în ultimul rând Experienţa Profesională.
-Ce părere ai despre telenovele?
Actorul Richard Bovnockzi: Produse strict comerciale... majoritatea sunt facile şi de proastă calitate din care doar câteva depăşesc acest statut. Fac parte din gama elementelor de îndobitocire, vorbind de cele de proastă calitate. Subiecte sociale uşoare, aşa după cum ar fi dragostea între doi tineri sau adulţi, probleme în familie cauzate de sărăcie, ori sunt foarte bogate si altele sunt problemee, etc. . Se lungesc pe episoade foarte lungi, datorită unor intrigi sau obstacole, le face ca în aparenţă să pară imposibil de nerezolvat, dar de aceia –vezi Doamne - ajung să fie triumfătoare. Generaţia a treia şi nu numai, îşi crează o dependentă de aceste telenovele. Îşi aranjează programul zilei în aşa fel încât la ora telenovelei să poată să fie în faţa televizorului. E înspăimântător.... Dar, asta e dintotdeauna. Cervantes tot cu asta lupta, anume cu valul nestăvilit de romane cavalereşti de proastă calitate. Din asta s-a şi născut „Don Quijote”. Prin aceste telenovele se mai nasc scenarii, piese de teatru, filme, inteligente care comentează acest fenomen. Personal nu le gust, nu mă regăsesc în asta, consider că vocația şi datul meu sunt dăruite pentru ce intra în sfera artei.
Ţi-aminteam că în acest gen mai sunt şi mici excepţii. M-am referit la o telenovelă argentiniană „Muneca brava" din anul 1998, anul în care am văzut eu câteva episoade din această telenovelă. Imaginea, scenariul, regia şi jocul ei actoricesc depăşeau cu mult nivelul telenovelei. Am urmărit anume mai multe episoade pentru a vedea dacă această calitate se păstrează pe parcurs. Şi, da, se păstra. Rareori dădeai de un episod mai slab. Reuşeau să fie inventivi şi proaspeţi. Era clar că şi-au dorit asta. Numai că acest gen de telenovelă este foarte, foarte rară.
- Actualmente în teatrul nostru românesc, sau în producţia de cinema, consideri că se face artă?
Actorul Richard Bovnockzi: – Se face şi artă... În general arta a fost mai rară cred eu, dar întotdeauna a existat, căci altfel vedeai numai maimuţe pe stradă, deoarece s-ar resimţi automat în societate o lipsă spirituală. Numai prin faptul că domina comercialul şi proasta calitate a rolurilor în sine, ce să mai spui de interpretare sau altceva, n-ai ce comenta. Arta reprezintă insula aia mică, dar ce are un rol determinant-hotărâtor, din cauză că impune nişte valori care imprimă, determină devenind valorile active, tractează societatea după ea. Este vorba despre acea hrană sufletească, ce nu numai că hrăneşte, dar şi educă şi face asta chiar pe cei aflaţi la vârste înaintate, care, probabil, nu mai aveau aşa pretenţii, sau nu mai credeau că mai pot învăţa.
- Cam pe cine şi ce modele ai?
Actorul Richard Bovnockzi: – Am multe modele demn de urmat, atât în ţară cât şi din afara graniţelor. Dar învaţ permament si de la colegii mei. Multumesc!
Interviul se mai afla si: http://confluente.ro/valerian_mihoc_1487535598.html
Pentru că azi împlineşti o varstă:
Pentru că azi împlineşti o varstă:
Simplitatea ți-e prieten fidel,
Dorința de a fi tu în orice fel,
Vocației-rol de a nu te dezice,
Artei de a nu-i juca feste piezișe..
Dorința de a fi tu în orice fel,
Vocației-rol de a nu te dezice,
Artei de a nu-i juca feste piezișe..
Prin fiecare rol, Rolul îți joci,
Eforturile-ți nu le mai socoti,
Numai Arta în toate să primeze,
Frumosul ei să fie pe metereze..
Eforturile-ți nu le mai socoti,
Numai Arta în toate să primeze,
Frumosul ei să fie pe metereze..
Drag prieten, de ziua ta îți doresc în continuare roluri care să-ți continue ”Rolul” ce ai găsit de cuviință că-l ai în ceea ce ți-ai propus și ceea ce dorești să împlinești prin tine, căci talentul oricum mereu e lângă tine, dat fiind faptul ales cum în sârguința continuă ce o manifești, îl menți mereu treaz, vivace, superb..! Acestea fiind, îți doresc numai să te ocrotească Cel de Sus și să te te iubească în continuare!
La mulți ani Fericiți, Ricki!!
La mulți ani Fericiți, Ricki!!
