Se întampla nu de mult, dar a început într-o perioada
tristă, una apusă, pe cand acestea se întretăiau și-și făcea loc așa zisa
“epocă de Aur ..
Nu din spuse de la bunici, cu toate că acele povești ale lor au atâta
importanță..! Atata dulceață, ca și atunci, cand copil fiind, te lua bunicul pe
genunchi lui și-ți povestea cate în lună și în stele. A avut și țara aceasta
parte de „clasă, de oameni cu adevărat buni (ce nici măcar nu făceau un bine
pentru vreun interes), chiar de erau avuți, nu se făleau cu ce aveau precum
aceia ce își dezvăluiesc mai mult lipsurile prin etalatările ”bogăției… Pentru
că, aceia care au și stiu că prin strădania proprie (nu prin înșelăciuni care
funcționează doar în anumite situații) pot avea ce își doresc, nu prezintă
necesitatea imperioasă să etaleze. Doar că, ”totul și ”binele comun” mai mult a
stricat omul, decat… în fapt, nu prea a avut, ci doar ”elitele” acestor
propuneri ale socialismului (cu ”binele comun”), înfruptandu-se cat doreau din
acest bine, deoarece ei erau ”tartorii… nu?
Cândva, însă, spuneam că au fost oameni, dar oamenii care – Trebuia neapărat imperios la ei – să facă bine, ba chiar Binele era o datorie morală!! Era chiar o responsabilitate… Simțeau aceasta de mici dacă aveau vreo menire. Chit că aveau mult, aveau din cauza muncii depuse, cu cat nu etalarea era importantă, ci ajutorul efectiv, cooperarea, nu cea fortată…
Cândva, însă, spuneam că au fost oameni, dar oamenii care – Trebuia neapărat imperios la ei – să facă bine, ba chiar Binele era o datorie morală!! Era chiar o responsabilitate… Simțeau aceasta de mici dacă aveau vreo menire. Chit că aveau mult, aveau din cauza muncii depuse, cu cat nu etalarea era importantă, ci ajutorul efectiv, cooperarea, nu cea fortată…
Nu trebuie să mă credeți pe mine, ci doar să citiți această mică
povestioară a acestei doamne care mi-a relatat-o:
„Cred că aveam vreo 17 ani când nu mai reușeam să scap de-un
„urmăritor, adică de cineva care spunea că mă place foarte mult… Dar, faptul
spuselor măicuței precum că are față de vulpoi, locul de unde el provenea
(Constanța), modul cum mă aborda – foarte insistent…! Toate trezeau în mine
dorința de al ține la distanță.
Pentru că era ciudat și faptul cum el din
Constanța făcea școala de șoferi acolo în Călărași (motiv aflat ulterior), prin
’73. Mai ales ciudățenia primei abordări prin care mi-a spus direct la un bal,
pe cand mă invitase:
“-Domnișoară, nu vă cunosc, nu vă știu nici numele, dar cu dvs. doresc să mă căsătoresc!”
“-Domnișoară, nu vă cunosc, nu vă știu nici numele, dar cu dvs. doresc să mă căsătoresc!”
Din acel moment – reacție adversă!! Cu atat mai mult că existau
atatea efecte adverse…
Eu cu nevoia de a nici nu mai revedea asa disperat, ori obsedat,
ce sa fi fost un descreierat ce-mi face asa propunere la prima vedere?! I-am
spus și mamei, dar ea de colo mi-a trasnit-o mai tare, în ciuda remarcii cu
vulpoiul, ca să-mi stea mintea mai tare și la a ei propunere: ~Dacă te
căsătorești cu el îți voi îndeplini orice dorință!”
Of, of-of, “Este galant, are maniere, îmbracat frumos (purta atunci un costum la modă, de culoare gri..de fapt, culoarea la care aveam oroare), este ateletic, se poartă frumos…”, bla-bla, așa comenta mama.
Of, of-of, “Este galant, are maniere, îmbracat frumos (purta atunci un costum la modă, de culoare gri..de fapt, culoarea la care aveam oroare), este ateletic, se poartă frumos…”, bla-bla, așa comenta mama.
” Dar, de ce nu-l iei tu, dacă-ți place atat de tare?”o întreb.
Ea mi-a raspuns că: ”Pe vremeuri am avut un prieten ce-mi plăcea
tare mult și semăna leit cu el…”
Da, clar! Revenind.
În acea zi cu pricina, când încercam să scap de el, cum n-am
prea știut în ce fel… dar hop- țup, dacă tot treceam pe langă un autobus,-am
urcat în el. Înainte, cand l-am zărit, treceam pe lângă stație, însă apăru
urmăritorul meu și-am luat-o din loc, credeam că înainte să mă observe… M-am
urcat în bus cu gandul de al păcăli cumva. Am fugit de la ușa din spatele
autobusului spre față, iar cand am observant că el după mine era, atunci doream
să cobor pe partea cealaltă pe ușa din față…Dar..
Fiind în autobuz langă ușa din față, dorind să cobor, observ cum o doamnă se ridică la apropierea mea, zărindu-mă exact cum veneam din spate. Eu la fel, o zărisem cum odată cu mine intră în mașină. Dar, parcă ceva o făcea să se tot uite la mine, tot observandu-mă cumva. Era o doamnă stilată, frumoasă așa după cum se ridica în picioare și punându-se în fața mea ca un zid, o vedeam foarte înaltă (chiar era), îmi spune ea mie:
-Sărut-mâna domnișoară, poftiți luați loc!
Intrigată la culme mă rușinez de ideea aceasta… În plus, o recunosc pe însăși doamna doctoriță din localitate… Atunci, credeam într-o mare bătaie de joc, o ironie, o altă jonglare a destinului ce puteam s-o trăiesc prin prisma celei anterioare, ce tot mă urmărea…mă urmărea..
Dar, când colo… Dânsa observă, precum o profesionistă ce era în cele lumești și-mi spune (cu toate că mai era frumoasă – nu am cum să nu remarc iar – chiar la acei aproximativ cei 50 ani ai ei):
-Nu vă mirați, domnișoară. Eu știu totul despre Dvs.
Și, continua tot la fel de falnic și demn de parcă nu numai toți
din acel autobus dorea să știe, ba părea că vrea să afle cat mai mulți, sa țină
cuvantări neiîtrerupte și nespuse…
-Datorită bunicului Dvs., sunt ceea ce sunt azi, distinsă domnișoară! Mă trag din familie de țărani și noi eram prea săraci, deși chiar și părinții mei s-au străduit, fiind țărani.. Doar Dânsul, distinsul dvs.bunic, a văzut ceva în mine, m-a ținut prin școli, mi-a oferit tot ceea ce am avut nevoie. –Oh, Slavă Domnului de așa oameni – iar eu nu sunt singura! Nu sunt singura… a ajutat pe foarte multi!” îngaima ea cu ochii umeziți.
-Datorită bunicului Dvs., sunt ceea ce sunt azi, distinsă domnișoară! Mă trag din familie de țărani și noi eram prea săraci, deși chiar și părinții mei s-au străduit, fiind țărani.. Doar Dânsul, distinsul dvs.bunic, a văzut ceva în mine, m-a ținut prin școli, mi-a oferit tot ceea ce am avut nevoie. –Oh, Slavă Domnului de așa oameni – iar eu nu sunt singura! Nu sunt singura… a ajutat pe foarte multi!” îngaima ea cu ochii umeziți.
Dar, continua..eu fiind din ce în ce mai mirată.
-”La rândul meu, n-am știut cum răscumpăra binele făcut decât întorcându-mă aci, slujindu-i pe acești oameni și pe voi.. De cate ori vă observ pe toți din familia voastră închin rugi cerului. Din fericire pentru voi, însă regret pentru mine, familia dumneavoastră nu prea are nevoie de mine, fiind voi atat de sănătoși…! Știu atat de multe despre voi, vă cunosc pe toți, iar stimatul bunic, chiar la varsta lui este încă atat de puternic si sănătos… spunea cu mare emoție în glas… Nu aveți nevoie de mine, și atunci ajut oamenii dânsului, ai locului”, spunea deja cuprinsă de lacrimi din nu știu ce…
Trecând de la uimire la încântare și la alte stări, motiv pentru care mă lăsasem pe locul doctoriței din inerția greutății ce o simțeam, uitasem de „urmăritorul” meu – o așa anemică problemă, de altfel – pe langă ce-mi spunea doamna doctoriță. Doar că, în acestă pauză a dânsei, aceasta cu emoție în glas (nici nu-i mai luasem seama, dar el desigur că se apropiase, era alb la față și prea încordat, de parcă demnitatea asta se molipsea..), cu atatea lacrimi, deja tremurând…
El de colo, hmm, se apucă a spune de parcă îl întrebase cineva (impănandu-se precum cocoșu):
-Eu vreau să mă căsătoresc cu dânsa.. doamnă!
-”La rândul meu, n-am știut cum răscumpăra binele făcut decât întorcându-mă aci, slujindu-i pe acești oameni și pe voi.. De cate ori vă observ pe toți din familia voastră închin rugi cerului. Din fericire pentru voi, însă regret pentru mine, familia dumneavoastră nu prea are nevoie de mine, fiind voi atat de sănătoși…! Știu atat de multe despre voi, vă cunosc pe toți, iar stimatul bunic, chiar la varsta lui este încă atat de puternic si sănătos… spunea cu mare emoție în glas… Nu aveți nevoie de mine, și atunci ajut oamenii dânsului, ai locului”, spunea deja cuprinsă de lacrimi din nu știu ce…
Trecând de la uimire la încântare și la alte stări, motiv pentru care mă lăsasem pe locul doctoriței din inerția greutății ce o simțeam, uitasem de „urmăritorul” meu – o așa anemică problemă, de altfel – pe langă ce-mi spunea doamna doctoriță. Doar că, în acestă pauză a dânsei, aceasta cu emoție în glas (nici nu-i mai luasem seama, dar el desigur că se apropiase, era alb la față și prea încordat, de parcă demnitatea asta se molipsea..), cu atatea lacrimi, deja tremurând…
El de colo, hmm, se apucă a spune de parcă îl întrebase cineva (impănandu-se precum cocoșu):
-Eu vreau să mă căsătoresc cu dânsa.. doamnă!
Ooo…Cum devenise așa solemn..? Cum de nici nu mă cunoștea…
Cu adevărat că așa s-a întâmplat nu după mult timp… Iar, bunicului meu, da, cu
toate că i se spunea „boier”, pentru că avea moșii, teritorii, ș.a.m.d., dânsul
muncea cot la cot ca fiecare, nu conta că erau tărani. El urmărea pe copiii
dornici de învățătură, îi susținea cu tot ceea ce era necesar pe tot parcursul
școlilor și al realizării lor profesionale .. ” Și, este cât se poate de
adevărat, iată aceste cateva documente ce le țin și nu mai știu ce să fac cu
ele…!
Mai târziu tot bunătatea l-a salvat, pe bunul meu bunic… C-au fost convocați, venind comunismul, țara transformandu-se în ”republică” și ”populară”, mulți din familia dânsului, din împrejurimi au fost chemați la școală, acolo unde… Însă, el mergand spre acolo, pe drum înainte de a ajunge se întâlnește cu un țigan, acesta desigur fiind de pe moșie. Îi spune țiganul direct, în stilul lor specific:
-Hai, conașule, dă bre mie cămașa ta, că-i mare păcat de ea bre, la ce vă face ăia acolo..
Mai târziu tot bunătatea l-a salvat, pe bunul meu bunic… C-au fost convocați, venind comunismul, țara transformandu-se în ”republică” și ”populară”, mulți din familia dânsului, din împrejurimi au fost chemați la școală, acolo unde… Însă, el mergand spre acolo, pe drum înainte de a ajunge se întâlnește cu un țigan, acesta desigur fiind de pe moșie. Îi spune țiganul direct, în stilul lor specific:
-Hai, conașule, dă bre mie cămașa ta, că-i mare păcat de ea bre, la ce vă face ăia acolo..
Bunicul, parcă nici nu auzise exact (decat doar mai tarziu a
realizat despre ”ce vă face”), fără ezitare îl întrebă dacă vrea mai multe, desigur
că-i va da. Normal că acesta n-a refuzat. Se întorc acasă îi dă tot ce a dorit
țiganul, fără a mai ține cont de convocarea comuniștilor(sau a armatei de
atunci să fi fost?), ori uitand. Important era mai mult servirea uni om.
Ajuns apoi el la școală, unde trebuia să fie ”marea convocare”.. adică acolo, întocmai unde avusese loc măcelul ”boierilor”.. Și, nu mai era nimeni în viață, dar nici dintre cei…
Cate aș mai putea povesti despre bunic. El a trăit pana acum de curand, decedand la 89 de ani. Dar, tatal lui pe la 104 ani..din cauza ca i-a murit partenera de viață, caci altfel nu dădea semne c-ar vrea sa plece. Și el, tot venind la ai mei, mama primindu-l (timp de 7 luni în care tot venea la Călărași pentru mine)… eu din neplăcere am ajuns să-l plac, și apoi am ajuns să mă căsătoresc cu el. Era culea-culmilor la el atata fermitate încă de la început…! Îmi spunea că întocmai îl fermeca cat de naivă și cuminte eram, ca altele prea usor… ”Imi placi atat de mult, că n-o să renunț niciodată!!”
Ajuns apoi el la școală, unde trebuia să fie ”marea convocare”.. adică acolo, întocmai unde avusese loc măcelul ”boierilor”.. Și, nu mai era nimeni în viață, dar nici dintre cei…
Cate aș mai putea povesti despre bunic. El a trăit pana acum de curand, decedand la 89 de ani. Dar, tatal lui pe la 104 ani..din cauza ca i-a murit partenera de viață, caci altfel nu dădea semne c-ar vrea sa plece. Și el, tot venind la ai mei, mama primindu-l (timp de 7 luni în care tot venea la Călărași pentru mine)… eu din neplăcere am ajuns să-l plac, și apoi am ajuns să mă căsătoresc cu el. Era culea-culmilor la el atata fermitate încă de la început…! Îmi spunea că întocmai îl fermeca cat de naivă și cuminte eram, ca altele prea usor… ”Imi placi atat de mult, că n-o să renunț niciodată!!”
”
Articol publicat si la acest link:
