Parfumul tău mi-atinge
sufletul,
Chipul ce mi-nspiră cântecul,
În cântarea ce-atras îngerii
dalbi,
Închinat
jurămintelor de neslabi..
Când ființa ta ce mi-e
tare dragă,
Se cabră la iubirea
ce-o întreabă,
Cât mai rezistă până-i
vine timpul,
Nepreferând statorniciei
schimbul..
Că iubirea-ți rabdă,
tot așteaptă,
Pân ce-n iubit
sufletu-i se deșteaptă,
Sau sesizează puterea
sințămintelor,
Știind dinainte cea a
juruințelor..
Dumnezeu Iubirii face
plecăciune,
Toți zeii n-au această
înțelepciune,
Numai EL și-orintează
tot universul,
Către ce-ți face și
ție dulce versul..
Gândind după astă mare
eternitate,
Ce contează o astfel
de cecitate,
C-aștepți un an sau o
întreagă viață,
Dar cine pe Domnul Îl
întreabă..?
Câte de la oameni mai
îndură,
Cu câtă nechibzuință
tot înjură,
Cu cât mai mult un
chip să nu iubești?
Că tot îl vezi, cum să
nu-l îndrăgești..?
De-ar fi să-i rabzi și
ce nu-ți place,
Gândind la Domnul ce
tot tace,
Că prin răbdare ne
învață ce acceptă,
Să iubim chipul de-o
Frumusețe certă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu