luni, 22 octombrie 2018

Vlad Țepeș

Oda „Voievodului Moralității”
Vlad Țepeș
(n.noiembrie/dec.1431/d.dec.1476)
Acei ce nu ştiiau decât de mişei şi de lichele,
Iar dregătorii cunoşteau doar de a lor plăcere,
Subjugând, dominand ca regii pe pământ,
Ce n-au moştenit, dintr-un neant ei apărând..
La toţi acei mişei, hoţi, venetici le-a dat un ”leac,
în 'dereticile lor c-o mare ţeapă le-a venit de hac,
Speriind odată cu gândul rău din născare,
Apare ”faina pedeapsă din cer ca o 'boare!
E acel domn ce chiar necreştinii l-au numit crud,
Pentru o metodă mai eficace decât arsul pe rug,
Ce tot de la ”creștini provenea, păgână cruzime,
Tot n-avea precum la el ”măiestrie – pe înălţime!
Char venind dintr-o ”sluţime..
“Dacul” ce-a transformat în ‘imperiu o mică ţară,
Preschimbând hoţii într-o conduită exemplară,
Că nimeni nu mai dorea să vadă păduri de ţepe,
După ce mulţi au văzut şi astfel de urâte 'stepe'.
Cine avea să devină o legendă încă din a sa viaţă,
Legiuitorul acelora care legea nu are postfaţă,
Zicând și popei ce pentru netrebnici se miluia,
Cum de cretinii n-au venit dinainte la el să zică aleluia?
Urcându-i pe hoţi şi borfaşi acolo unde ”preamăreau,
Dăruind la toţi ”rangul” mare spre care aspirau,
Chiar de având unul şi-o dregătorie ”cumsecade
Dezertând, îşi găsea tot singur ţeapa mai tare!
Este cel ce fost-a Domnul Ţării noastre Româneşti,
Atât de necuprinsă pentru aşteptările tătăreşti,
Ce se extindeau mereu prin împrejurul ţării,
Înconjurând-o ca pe-o insulă-n valurile mării.
Se afla rapid chiar pentru slaba știință epocală
Ceea ce avea să devină din a noastră mică ţară,
Acea Mare de Curăţenie Morală şi de conduită,
Cea care şi de marii gânditori a fost preamărită!
Pentru o mică ţară ce-avea o mare conduită morală,
Care venit’a în numai doi ani de domnie exemplară,
Căci fenomenul ”Țepeș” avut-a ecouri colosale,
Manifestându-se prin claimul furorilor abisale...
Se mirau şi mai marii 'trecători' de la sultan,
Ce orbecăiau-n şmecherii ce aveau-n turban,
Cum de pieţele bogate-n atât de multe comori,
Chiar si cele mărunte, cum de n-ai sa le ”strecori??
Cum de pocaluri de aur se aflau parcă-n pustiuri
Şi orice cuveneli domneau atunci pe drumuri,
Cișmeaua neștiută stima -cinstea şi respectul,
De muncă, cuviinţă știa amu si hoţul -necoptul...!
Şi pe dregători îi instrui că nelenea-i sfânta,
Căci fără de sudoare pedeapsa-i cea - cruntă,
Cum cei responsabili duc la cap de ce se apucă,
Şi-şi fac trebi lovind frontal orice altă nălucă!
Iar, aceia ce-au venit să reschimbe orânduiri,
Ceea ce el a schimbat prin simple comenduiri,
Vrând s-o transforme într-o regiune neştiută,
Plaiul lui iubit să fie pe hartă -aria necunoscută??
Pentru mega-armatele dictate de marea semilună,
Planificată ca întreagă creştinătate să supună,
S-au izbit.. ca Baiazid de un ciot micuţ-'lamentabil,
Numai intr-o noapte putea sa-i fie sultanului fatabil..
Celor spahi, ieniceri le devenii marele coşmar,
Vedenii inspaimantatoare musteau fără habar,
Precum că “gheaurii” început-au doar micul lor joc,
Fără odihnă,nici pe Tepes nu l-au auzit deloc..
„Cum să vrei să iei de la bărbatul ce tot poate,
Ştiind a folosii -puterea- şi pe toate le socoate”,
Ştiind atât de bine a mânui orice resursă la un om,
Ţine frâiele ţării şi cunoaşte orice-i şi într-un pom?!
“Imperiul moral” ce uimi întreagă creştinătate,
Pierii paradoxal şi ea prin a lui complexitate,
Când linşat ..."Voievodul Moralităţii Româneşti",
Vrură ai corupe şi memoria din cele mai sfintești..!
Mehmed (Mahomed al II-lea, Cuceritorul) era să moară de mana lui intr-o noapte – după noaptea în care Vlad Țepeș, îmbrăcat ca ei, era să-l prindă, să-l facă să piară - fiind tabăra turcilor chiar foarte aproape de capitala Târgovişte, având în viaţă doar jumătate din oastea de 100 000-120000 (a doua ca marime după cea care a cucerit Constantinopolul), dar cu o altă jumătate din aceasta pe fugă spre Dunăre -zise:
“Cum de mai poţi lua ţara unui bărbat ce a făcut atâtea lucruri deosebite şi care ştie să folosească atât de bine puterea şi pe supuşii săi?!”
Țara Romanească a cunoscut atunci coeficientul „0” al hotiei si al coruptiei, dar mai ales al criminalitatii. Cu toate ca, multi comentau cat ar fi fost de nemiloasa, cruda (chiar pentru pagani) metoda „tragerii in teapa”, frica de ea stopa orice..!
Marele Poet national de asemenea isi indrepta stima si lauda nemarginita catre acest domnitor, mai ales prin arhicunoscutele versuri: -„Ce nu vi tu Tepes Doamne, ca punand mana pe ei, sa-i imparti in doua cete, in smintiti si in misei.

sâmbătă, 11 august 2018

Odă lui Mihai Viteazul!!!

Poate că o coincidență stranie acum că acest popor cu atâta ardoare s-a unit in acesre zile de cumpănă într-un an centenar, totuși.. Altă coincidență!
 Prima coincidență e faptul că "colaboratorii- trădătorii voievodului... mârșav l-au ucis în acea fatidică zi de 12aug. .. (1601).

 Sper să mai fie astfel de reuniri și Unirea să se facă..!

Turcii acelor vremuri, spre exemplu, ajunseseră să-și sperie copiii cu numele lui - Mihai Viteazul!!!!
(așa după cum eram "amenintati noi, pe când mici fiind, de nu eram cuminți, "riscam să fim dați la jidani...)

Odă primului Unificator,
Odă lui ”Restituţio Dacia”...!

Apărut în timpul când ţara în nevoi, 

De nici un domnitor nu era destoi, 

Ba chiar supuneau la dese umilinţi, 

De atâtea dări toţi erau pre’uimiţi... 



Era omul ce ştia că pământu-i sfânt, 

Că e din urmaşii celor din mormânt, 

Cuteza în a avea crezul cel mai tare, 

Ca el să întocmească România Mare! 



Timpuri în care presiunea-i maximă, 

El afla cutezarea din înălţimea proximă, 

Căci ţara era între tunete şi fulgere,

În temeri şi supuneri erau numai urlete.. 



Animat de-un singur, dar mare vis, 

Minţile oamenilor el tare a încins, 

Ca românii să fie în pace şi uniţi,

De asupriri şi dări să fie scutiţi!! 



Vis de unitate cum de putea avea, 

De cel din depărtare cum de ştia, 

Putea fi seamăn acel de peste hotar? 

De unde să strângă birul n-avea habar... 



Un vis de aşa unitate nu s-a pomenit,

Când turcul case, moschei aci şi-a zidit... 

Stăpânea de prea mai mult ca şi acasă, 

Acea credinţă în mai bine nu era-n viaţă! 



Prin sângele vărsat el scrisa hotarele, 

Prin vene de vitejie învinsa hoardele, 

Care jinduind pământ nu conteneau, 

La ce pentru pământii era tot ce aveau... 



Pe când începea ordinea a restaura, 

Şi cetăţile, oraşele ţării le răscumpăra, 

Sultanul bine nu află a piezării veste, 

Că nevasalul de Mihai îi răpuse oastea! 



Iubea neamul țara în ea împânzindu-se, 

N-avea răgazul să stea, în ea regăsindu-se, 

Şi-n credinţa ce-o avea, lipitori de-a alunga, 

De nu lichelele într-o casă arzândă le scruma! 





Cunoştea vreun suzeran al Ţării Româneşti? 

El însuşi nu plătise nici creditorilor levantinești, 

Era doar un Domnitor, dar Brav ca-n tare ţară, 

Şi încă unitatea limbii o urmărise într-o vară... 





”Restituţio Dacia” ştia că semenii de-o limbă, 

Nu vor fi uniţi chiar de văd o frumoasă nimfă, 

Ci doar prin curaj supranumit de -"Malus dacus, 

Cu”acel sevraj al pasei uimit şi căzut la dracus..! 

 ...

Oda lui Voda Mihai Viteazul, cu ocazia comemorarii a 415 ani de la trecerea in nefiinta a Primului Unificator!
http://confluente.ro/valerian_mihoc_1433973042.html
Oda Domnitorului - Mihai Viteazul!!

 Oda Domnitorului Tarii Romanesti, ce a fost un precursor al istoriei romanilor, avand un Mare Vis, acela al Unitatii tuturor Romanilor -  Mihai Viteazul!

http://www.femeiastie.ro/destine-fara-sablon/poezii/oda-domnitorului-mihai-viteazul

http://www.radiometafora.ro/2013/07/15/mihai-viteazul-autor-valerian-mihoc-in-revista-confluente-literare/

luni, 2 iulie 2018

ȘTEFAN CEL MARE!!!!

STEFAN CEL MARE
 Un om "mic la stat, mare la sfat"...
-514 ani de la stingerea din viață a Domnitorului, dar nu și din memoria poporului..

  " Iară pe Ștefan vodă l-a îngropat țara cu multă jale si plângere în mănăstirea Putna. Atâta jale era, de plângeau toți ca după un părinte al său, că cunoștiiau toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătura...
Amintrilea era un om întreg la fire, neleneșu, și lucrul său îl știa al acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia rari de nu biruia. Și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea, ca știindu-se căzut jos să ridica deasupra biruitorilor." - Grigore Ureche -"Letopisețul țării Moldovei"

47 de ani de Domnie Glorioasă ..poate cea mai.. În orice caz figura cea mai impozantă a istoriei țării (ce s-a stins din viață la 02.07.1504)!

Cinstire veșnică..! Odă Domnitorului Ștefan cel Mare!!

Un om ce n-a uitat a omului valoare,
Şi a opincilor ce cutreierau pe ogoare,
Nici de a răzeștilor lui naţional origini,
Redefinind-o cutezător făr'de vini şi pricini.

Fost-a odată un om “mic la stat, mare la sfat”,
Un om cumpătat şi mare în al său voievodat,
Din ţinuturile străbune ale sfintelor trainicii
Moldovene: ce prin jertfe scris-a granița Ţării.

În faţa celei mai mari primejdii duşmane,
Pe când Europa ascunzându-se de turbane,
Apare în Moldova un om atât chibzuitor,
Ce-nfrânează nelegiuite biruinți pilduitor!

Cu sabia într-o mâna, iar crucea-n cealaltă,
“Athleta Christi” cu o dragoste cât mai curată,
Muncea asiduu cu o sârguinţă ne-mai-aflată,
Mai mult de vreo altă domnie ştiută vreodată...

Un voievod cu mult prea profundă iubire,
Împrăştiind-o în vene de comenduire,
Un domn măreţ cu credinţa-i neştiută,
Numai de pieptu-i viteaz arhicunoscută...

Un om cu-n crez ce n-a căutat a sa valoare,
Doar vitează țara în ochii altora să fie Mare!
C-a fost mică în fapt şi mare trează la căutat,
Turban fără izbândă ce mari nelinişti a aflat...

Încolţit fiind dinspre toate colţurile lumii,
Înfricoşat din frica de prejudecăţile ţării,
Că doar cauta-vă a pune vieţile în primejdii,
Pentru faima lui, lipsită de orice sfinte nădejdii..?

Vroind să-npace pe orişice bade ce-l urma,
Orice nedreptate altoită pe acasă îi curma,
Înlăturând şi pe acei boieri răi ce cutezau
Impunând, mișeii de numai un fir retezau...

Că nici dijmele nu erau prea mari sau mici,
Iar de când prin ţară nu mai erau inamici,
Brânza era miere, ori mierea era de aur,
Ostenii ţării având puteri ca şi de taur!

Vivace Domnie, prin care ţara a prosperat,
Şi orice slujbaş demnitate şi-a căpătat,
Nerâvnind la nici un bun al altui seamăn,
A zeciut orice ban al țăranului moldovean!

Când ordinea în ţară a început a scărpina,
Holerele, lipitorile de pe popor le scutura,
Lucrarea interioară ce sieşi şi-o ordona
Şi cugetu-i drept de creştin şi-l impunea!

Şi când duşmanul se încumeta la luptă
Cu cea mai grea ură din a iadului ruptă,
De oaia cea mai blândă în dragostea-i curată,
De atâta lup, lupta-n muşcătura-i cea cruntă!

Un brav viteaz ce-n luptă se avânta voios,
Mângâind în spadă-i turbanul până la os,
Să-şi poarte coşmarul pe când încă trăind,
Să n-aibă vise ca ţara va mai umili cotropind...

Şi-n sângele-i prin care graniţele scris-a,
Moldova era inima-i, harta nedescompusă...
Căci voinţa aceia de a fi om nu-i în zadar,
Când creştinătatea avea a lui inimă - Hotar!!


Omagiu adus celui mai important domnitor al Moldovei din toate timpurile, Ştefan Cel Mare, cu ocazia împinirii a 514 ani de la stingerea vieţii Domniei Sale.
- Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” = Atletul lui Cristos. Acest titlu se referea, iniţial la sfinţii militari din secolele III şi IV, dintre ei cel mai cunoscut fiind Sf. Martir Sebastian. Papii au început, din secolul al XV-lea, să le confere acest titlu conducătorilor de armate care apărau creştinătatea, mai ales de atacurile Imperiului Otoman.

- “Mic la stat, mare la sfat” - i-a spus un mare cărturar. (de Grigore Ureche)

Ziua aceasta cred că ar fi trebuit fi considerată zi de doliu național...

duminică, 18 martie 2018

INTERVIU CU POETA DIANA SAVA DARANUȚA

Motto:"Diamantul rămâne diamant chiar dacă cineva îl va murdări de glod... acesta este si talentul."- Diana Sava Daranuța  
  
Unii oameni se prezintă singuri ..
  
Precum  Diana Sava Daranuța
  
-V-M-am mirat foarte tare în momentul în care mi-ai spus că ai o anumită vârstă și de asemenea că ai copii destul de mari -realizări considerabile, deoarece, nu numai că pari, dar ești precum o fetișcană. De fapt, ce te face să crezi că ești mare-mare?  

  
  
Poeta Diana Sava Daranuța:Nu mă consider fetișcană...mai ales când mă uit dimineață în oglindă și-mi văd ridurile...  
  
V-Care riduri, căci nu se văd?!

  
Poeta Diana Sava Daranuța: Hmm, mulțumesc, draguț, dar eu știu că le am. Știți cum putem recunoaște vârsta unui pom? Prin inelele de pe trunchi, ce le vedem mai clar abia când tăiem copacul. Cam așa am spune și despre noi oamenii, cu toate că nu ne arătăm vârsta. Adevărul este că, nici nu mă simt de 40 de ani. Vorbesc despre simțirea psihologică. Noi toți avem o vârstă interioară ce nu corespunde cu cea cronologică. La unii e mai mult la alții mai puțin. Totul vine din interior, cred. Mă bazez și pe observația externă, anume că în general oamenii buni la suflet, nu știu de ce, dar chiar și atunci când îmbătrânesc, rămân frumoși. Vezi câteodată niște bătrânei așa frumoși la chip, cu o noblețe a ridurilor ce inspiră speranță prin lumina ce o emană în jur... Acești oameni te fac să zâmbești, iar uneori să lăcrimezi când îi vezi. Căci, se poartă natural, dar demn și nobil.  
  
-’’Poezia este căsătoria realității cu idealul, în sufletul poetului.’’- de Bogdan Petriceicu Hașdeu  
  
  
Un om frumos îmbătrânește frumos, deoarece frumusețea sufletului în timp o ajustează pe cea a chipului indiferent de timp, de echilibrul și corespondența celor două vârste. Frumusețea sufletului în genere caută a se exprima și în exterior. Apoi și vice-versa, am văzut oameni răutăcioși, mai mereu furioși, iar chipul lor mai mereu traduce stările permanente ale sufletului lor.  

  
Deci, îmi doresc să îmbătrânesc frumos... La un moment dat, posibil în legătură cu acestea, recent am tras o linie ca să îmi reevaluez propriile succese și insuccese... Recunosc, nu sunt prea încantată de mine, căci în toți acești ani puteam publica foarte multe. Mereu am considerat că mai am timp și încă nu a sosit momentul. Mereu lăsam cele scrise într-un sertar, având alte priorități precum: job-ul, familia, casa, copiii.  
  
-Frumusețea sufletului în genere caută a se exprima și în exterior. –D.S.D  
  
  
  
V-Deci, cumva mereu ți-ai dorit să scri!?  
  
Poeta Diana Sava Daranuța: Da, scrisul mi l-am dorit dintotdeauna, este parte din mine, am publicat prima carte cu 15 ani în urmă, după care mulți din jur m-au descurajat sistematic zicându-mi: ”scriitorii au viață săracă”, “ce-ți trebuie ție asta?”, “nu iese din asta bani, ce-o să ai tu din asta?”. Am avut parte de surprize chiar din partea unor oameni apropiați, nu mi-e rușine să spun asta.  
  

  
Cu toate acestea, ceva s-a menținut continuu, am constatat că îmi e foarte important scrisul, indiferent de situația financiară. Mă bucur să știu că ajung și pot să ajut sufletul cuiva... Mă bucur dacă cineva, citind lucrarea mea, s-a regăsit într-o poezie într-un moment de cumpănă în viață, și dacă pot cumva să le aduc mângâiere sau le răspuns la o întrebare, sunt fericită! Ceea ce e mângâiere pentru alți oameni, mă mângâie și pe mine. Nu am o explicație logică pentru ceea ce scriu... Probabil că așa a vrut Dumnezeu, chiar dacă e și multă muncă, nu este numai meritul meu, este clar că e un dar!  
  
-V-Pentru că tot am început cu vârsta, te-aș ruga dacă ai putea să ne faci o prezentare de a ta.  
  
Poeta Diana Sava Daranuța: Off, ce îmi place să mă prezinte alții...! dar, știi de ce? Că nu prea îmi place când unii încep așa cu câte un șir neîntrerupt de prezentări, tot menționând faptul c-au fost și acolo și dincolo și... Repetiții fără sens. Mi se pare infantilă chestia asta și aberantă. Asta cu atât mai mult cu cât este și demonstrat științific faptul că fiecare om ajunge să facă mai multe în viață, știința completează, anume că - după cinci ani de zile intervine plictisul. Fiecare om are mai multe etape, evoluții, chiar descreșteri, apoi iar creșteri, însă, atunci când acest plictis devinet cronic, deja nu mai poți vorbi cumva de vreo creștere, cel puțin nu din punct de vedere uman, zic eu.  

  
-Mă bucur dacă cineva, citind lucrarea mea, s-a regăsit într-o poezie într-un moment de cumpănă în viață, și dacă pot cumva să le aduc mângâiere sau le răspuns la o întrebare, sunt fericită!- Diana Sava Daranuța  
  
  
Acestă teorie se aplică și la mine. Chiar dacă în permanență am fost legată de publicistică, de scris, de televiziune, oarecum în permanență am schimbat ceva. Eu nu pot fără aceste schimbări. Însăși viața e o schimbare continuă, iar dacă tu n-o accepți și n-o îmbrătisezi, atunci te va schimba ea pe ține.  
  
La mine spre exemplu. Dacă acum fac o pauză în relația cu televiziunea, pentru care am scris, am regizat și prezentat emisiuni, în această pauză, ca să zic așa, scriu poezii, povești, pictez... Televiziunea în genere presupune mult, îți captează toată energia disponibilă, ori astfel nu-ți mai rămane timp pentru altceva. Așadar, consider acestea ca fiind o creștere, pentru că duci ceva pană la un punct, apoi când inspirația sau motivația seacă și nu mai are esentă îl lași și te iei de ceva care merge. Am invătat că atunci când ceva nu mai merge să nu mai forțez lucrurile.  
  
’’ Poeţii sunt inima umanităţii.’’ - definiţie de Eugene Ionesco 

  
  
La moment mă consider jurnalistă și poetă. Aștept momentul în care îmi voi vedea pe rafturi cel puțin o carte de proză, fie c-ar fi de povești, ori despre altceva, nu știu. Deocamdată zic că sunt poetă, producător tv., jurnalistă... Îmi place muzică bună, dacă mă aflu într-un mediu familiar, atuinci cânt. Am voce. Având școală de arte am compus, am și interpretat, sunt textier, am câteva cântece ale mele. Muzica îmi este ca o mângâiere, pentru că atunci când mi-este greu cânt. Totuși, am lăsat muzica la nivel de hobby.  
  
-Însăși viața e o schimbare continuă, iar dacă tu n-o accepți și n-o îmbrățișezi, atunci te va schimba ea pe ține. - Diana Sava Daranuța  
  
Atunci când scriu aud melodicitatea și ritmul versului...De aceea, răman și eu uimită în momentul în care unii dintre cititori îmi spun și ei că: “versurile dumnevoastră canta”. Hopa, îmi zic, aud și ei…! Deci, aha, mi-am atins scopul, căci dacă în inima lui este sărbătoare aceasta trece și la mine – uneori, aceasta fiindu-mi unica motivație de a scrie mai departe. De multe ori această linie melodică auzită, trebuie să spun, că determină insăsi natura versului, cadența lui, ritmicitatea, sau chiar rima.  

  
  
V. – Și, totuși, cum ți s-a întca să ajungi să fi tu insăti?  
  
Poeta Diana Sava Daranuța: După cum ți-am spus deja, nu-mi place lauda de sine. Dar, când am început să fiu mai atentă la ceea ce se scrie, la ceea ce se publică peste tot, am observat la unii acea siguranță de a se promova, o putere în promovare și în ceea ce spun că crează ei. Calitatea, însă, lasă mult de dorit... Azi, este o forfotă în cantitate, dar prin care, din păcate, și fărâma de calitate este înăbusită. Privesc aceste lucruri prin mine. În general, trebuie să spun din start că sunt o persoană autocritică. Din cauza această am și fost rezervată, dar și din cauza acestei enorme cantități de literatură din care nu mai deosebești... Autocritica, astfel, mă reține, mă reține ceva, dar și când mă avântă...! Este impresionant faptul că acolo undeva în interior acest lucru se maturizează, se tot cizelează precum un diamant.  
  
- Îi înțeleg perfect pe cei care plâng în sufletul lor de suferință, dar care nu arată ci aleg zâmbetul cel mai larg pentru a dărui celor din jur emoții pozitive...e unica mască pe care o respect... Diana Sava Daranuța  
  
  
Cred că fiecare dintre noi ar trebui să fim autocritici cu noi înșine, deoarece avem o responsabilitate față de fiecare ființă, iar în această viață avem datoria ca fiecare lucru să-l facem calitativ. Da, fiecare avem anumite momente grele, gânduri de nemulțumire, eșecuri, dar avem posibilitatea ba chiar responsabilitatea să alegem, conștienți fiind de ceea ce transmitem, ca să nu smintim... În genere, mă gândesc c-ar fi bine să fim pentru alții raza de soare pe care și noi la rândul nostru dorim să o primim de la cei din jur.  
  
v.-Exact! Interesant! Adevărat!!  


  
Poeta Diana Sava Daranuța: Fiind autocritică, am invătat să discern, să selectez, dar mai ales să nu mă mai las coplesită, chiar și de propriile probleme! Bine, dacă reușesc... O fi curaj oare?  
  
V.-Curajul exprimării... J  
  
Poeta Diana Sava Daranuța: Da, exact, se pare că este un ingredient necesar! În ciuda acestei atmosfere literare actuale, nu știu dacă mai trebuie să spun că citeam, cercetam și scriam încă de la vârsta de 12 ani. Am publicat încă din adolescentă în publicațiile de gen în aproximativ toate din R.Moldova. Debutul, adică publicarea primei cărți s-a întâmplat la vârsta de 24 de ani și a fost bine primită. Dar, ulterior, urmând căsătoria, copiii, după cum am mai zis, care mă captau cu totul, sertarul meu cu manuscrise se tot făcea neîncăpător ...  
  
“Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.” -Nichita Stănescu  

  
  
-Cred că fiecare dintre noi ar trebui să fim autocritici cu noi înșine, deoarece avem o responsabilitate față de fiecare ființă, iar în această viață avem datoria ca fiecare lucru să-l facem calitativ. - Diana Sava Daranuța  
  
Din fericire, însă, pe lângă maturizarea de care spuneam, de cizelarea aceea interioară, la acestea se adaugă experiența care și mai bine șlefuiește arta prin instrumentele ei. Prin experiență se acumulează informație, se înmulțesc constelațiile emoționale, devin mai sigure, stabile în timp, ba devin sentimente, sau chiar pasiuni, după cum ar fi faptul că nici eu nu mă așteptam să scriu poezii patriotice.  
  
„Viaţa e o sublimă operă de artă. Nu există poezie mai frumoasă decât să trăieşti deplin.” de Georges Clemenceau  

  
  
În acest fel, acum când m-am relansat, am apărut ca o explozie, pentru că altfel nu se mai putea...! Implozia fremăta. Iar, acum prin aprecieri și ajustări involuntare la sentimentele altora, ori poate că eu m-am ajustat cu sentimentele celorlalți oameni, nu știu... Cert este că mulți îmi spun cum se regăsesc în poeziile mele... Mi s-a spus spre exemplu, că “dumnevoastră sunteți precum un vulcan!”, da într-adevăr, am răspuns; dar, acest vulcan a mocnit acolo în interior neștiut, a mustit lavă mult și bine, până nu s-a mai putut reține pe acolo înăuntru și a izbucnit...  

Interviu publicat si in urmatoarele locatii:

-http://armoniiculturale.ro/2018/03/19/interviu-cu-poeta-diana-sava-daranuta/
-http://confluente.org/valerian_mihoc_1521064681.html


  
  

miercuri, 7 martie 2018

La mulți ani Femeii!!


De simţi în suflet acea scânteie,  
De vrei la lupta demoni să te ieie,  
Că ai în piept vederi miraculoase,  
De-ai trece chiar şi-n haine leioase,  
Poţi de vrei să te înalţi spre cer,  
Unde nimic nu piere-n efemer,  
Lângă o --Femeie!  

De este un izvor cu ape line,  
Unde tineri vin să se închine,  
Într-acele primăveri alese,  
Printre flori din zori culese,  
C-ar fi şi ca o rază de soare,  
Ce ne mângâie încrezătoare,  
Numai ea -- Femeia!  

De este-un cânt adormitor,  
Ce te îngână-n vis liniştitor,  
Şi-ţi încânta urechile-n veghe,  
Le-auzi ca ciripituri în stele,  
În care te urcai, dar le-ai uitat  
Odată cu demnitatea de bărbat,  
Te-naltă totuşi ea --Femeia!  

De-i acel timp cu iz încântător,  
Şi te frământă cu al sau dor,  
De-i floarea cea mai aleasă,  
Să treci pragul cu ea în casă,  
Cu un foc de amor mistuitor,  
Cine-ţi face planuri din fuior?...  
Numai ea -- Femeia!  

De va fi ca şi-n al fiordului vieţii,  
Cine-ţi limpezeşte mrejele ceţii?  
Cum sufletu-i deşi nu-nbătrâneşte  
Între zâmbete trăiu-ţi oblojeşte,  
Îngrijindu-te, în schimb de-ai da,  
Atenţia ce doreşte şi i se cuvenea,  
Numai ei --Femeii! 

De-i un timp de venit şi de plecări,  
Că viaţa-i pare o luntre de secări,  
La tine de se va întoarce îndărăt,  
Fericirea-i mare nu pe cât un hat,  
De-i dai mai mult şi din ce nu ai,  
Ea îţi va da binecuvântări şi-n rai,  
Anume ea -- Femeia!  

Dacă-ţi va arăta şi că greşeşti  
Nu căuta să-ncetezi s-o iubeşti,  
Gândind că din ura te ceartă,  
Căci dojenind ea te şi iertă,  
Speră la neştiuta ei schimbare  
Din unica-i inimă, o splendoare,  
A florii rare ce-i EA-- Femeia!  

Doamnelor şi domnişoarelor,  
le doresc:  

Să visezi pacea, fi apa cea lina,  
Să cutezi să fi perla cristalină,  
Nici pic să nu îmbătrâneşti,  
Ci tu, doar să înfloreşti!  

Domnul însăşi fie adulat,  
Că tu ai un zâmbet adorat,  
Când şi el este mulţumit,  
De-i zâmbetul în tine cuibărit..

Mai este şi foarte încântat,  
Că se menţine ceea ce-i adorat,  
Cum chiar zâmbetul Lui divin,  
Este la tine atât de neobosit!  

Fi mereu frumoasă precum eşti,  
Stimata curioasă cum ne ateşti,  
Nicio frumuseţe nu ţi-e străină,  
Putând să fi frumuseţea heruvimă.  

Primăveri cu arome încântătoare în suflete!!  


Tu esti primavara


Primavara vine dupa ghiocei,
Totdeauna sunt mai sprintenei,
Sa vesteasca-n tara in lung si lat,
Ce nici pasarile cerului n-au aflat!

Da'poi mai apar si noi colindatori,
Cand acestia mai vin si cu flori,
Cu care ar mai veni si altadat,
Daca n-ar fi florile la iernat!...

Esti ghiocelul cel mai frumusel,
Sufletul primaverii mai menestrel,
Cantecul de dor din sufletul tau,
Ochii-ti serafici, alint numelui meu..

E primavara de cand i-am vazut,
Unde mergeam i-am recunoscut,
Ar fi mentalul retinei de ochii tai,
Ori orizontul subtire ca-i vad pe ei?..

Tu esti primavara din sufletul meu
Sunt ca gingasia din interiorul tau,
Ochii-ti mi-au zambit, s-a luminat,
Din a ta puritate incepu a respira!  

O primavara etern inmiresmata!!