joi, 26 decembrie 2019

PRUNCUL ISUS


A venit Pruncul Isus,
Cel cu Speranţa de sus,
Fiul Celui de la Început,
Era şi când Totul era mut,
Cel Care din imaterial a creat,
Şi cu Tatăl, Toate Le-a înfiinţat,
Le-a insuflat al Său spirit curat,
Cu Sfinţenie toatele a ordonat.
Şi, venind Pruncul Isus,
Cu-o şansă pentru cel răpus,
Din cauză că Puritatea a stricat,
Mijind Orânduirea cu al său păcat,
Şi EL din speranţă s-A Întrupat,
Pe om din deziluzie A salvgardat,
Legiferându-i natura de a se mântui,
Cu şi prin atitudinea - de a fi copil.
Pruncul Isus prin a sa venire,
Ne cheamă asiduu la mântuire,
Arătând cum din iesle înfăşat,
Mesia şi Rege deplin ne-a înfăţişat,
Că puterea nu-i în sceptrul mai mare,
Iar tronul nu e al regalităţii salvare,
EL realizându-L în libertatea de a iubi,
Pe cel mai slab cu dăruire - de al sluji.
Pruncul Isus cu a sa venire,
Ne arată cea mai mare orânduire,
O regalitate far’de aleasa coroană,
Că n-ar fi pentru viaţa o fericită ramă,
Că alta de seamă ar fi cea în dăruire,
Căutând binele, mângâind făr’de mărire,
Creşterea sufletească fiind o mulţumire,
Iar pacea universală nu veşnică amintire!!
Prin nașterea lui Isus începea istoria mântuirii lumii..!
"La steau care a răsărit
E o cale atât de lungă
Că mii de ani i-au trebui
Lumini să ne ajungă" - Mihai Eminescu
Steaua călăuzitoare și cei trei magi!
Steaua ce a răsărit în mod miraculos, semeață, aceia magică ce i-a dirijat pe magi către Pruncul Isus, mai este și azi.. (?)
Erau odată trei magi. Doxe de înțelepciune, oamenii de "știință ai timpului, reprezentau astronomia vremii și a zodiacelor, ei citeau necontenit stelelele, mișcările pământului si a planetelor. Erau păgâni după cum s-ar zice, căci Isus încă nu venise (ci exact atunci)și nimeni nu putea purta nume de creștin precum el era - Primul născut, in fapt, Mesia -- Cristos!
Dar, fără cunoștința scripturilor știau că avea să se întâmple o minune care v-a schimba universul. Știau că totul nu va mai fi la fel, că va începe mântuirea lumii, iar schimvarea va fi drastică la 180°.
Cunoșteau amănuntul că atunci când Cel mai puternic și adevărat zeu va naște un fiu dintr-o fecioară, atunci va apărea pe cer o stea mai strălucitoare decât Luceafărul, ba chiar și decât Luna în acel timp. Din trei colțuri ale lumii au pornit către locul în care era mai puternică. În acel loc s-au și întâlnit magii..
Steaua parcă gândea, știind toate căile, le găsea pe acelea scurte dar și cele mai bune. Însă, pare că mai mult au gândit magii ce au "citit acest semn pe bolta stelară prin prisma celor cunoscute, de aceia ei deja au știut. Au și văzut.. Este întrebător la cer cum, dintre toți înțelepții lumii, au știut numai trei magi. Alții... n-au văzut, nici măcar aceia cărora magii le-au povestit evenimentul.
Azi, noi toți celebrăm această Sărbătoare, cea mai mare din an, dar oare ce vedem de fapt în ea..? Oare câți reușim să vedem Steaua (ori semnificația sărbătorii), dar mai mult unde ne uităm ca să o și observăm..?
Culmea că, deși se trăgeau din popoare diferite ei se înțelegeau.. Mare le-a fost mirarea și încântarea.. In acel timp ei observă însă că de această dată steaua se mișcă și au urmat-o..până au ajuns la cel nou-născut -- Pruncul Isus, nu după un drum anevoios in care steaua însăși mai și dispăruse un timp. Cred că, intenționat pentru a verifica pe Irod, conducătorul spân al vremii.
Oo-ho-hoo, Merry Christmas!!
Crăciun luminat și binecuvântat!!