duminică, 26 noiembrie 2017

INTERVIU CU DOAMNA PRIMAR A LOCALITĂȚII MIHAIL KOGĂLNICEANU, DOAMNA ANCUŢA BELU!



Motto: “Conducerea este capacitatea unei persoane distincte de a-i motiva pe alţii prin acţiunile sale pentru a ajunge la un nivel mai înalt de realizare” - Buck Rodgers

  În urmă cu 4 ani câştiga alegerile locale o doamnă... Stupefacţie totală! Mai ales în rândul bărbaţilor contracandidaţi, cu atât mai mult cu cât doamna aleasă de comunitate, pe lângă faptul că este foarte distinsă, elegantă, frumoasă, inteligentă şi harnică precum cel mai bun gospodar(s-a dovedit în acești ani), mai e şi determinată de acel ingredient uman, care pentru mulţi alţii nici nu există măcar pe o margine de gând - iubirea de semeni (nu cetățeni..)! Cum acest sentiment anima pe prea puțini în ziua de azi, sunt cu atât mai puțini aceia care, confuzând politicul cu administrația, pot fi animați de un astfel de corolar afectiv ce poate dirija efortul intelectual, dar și a tuturor celorlalte resurse.
  Astfel, despre modul autodidact și autoevaluare de a fi un bun conducător în concordanță cu comunitatea, cu necesitățile localității șidoleanțele oamenilor, ne-am propus să aflăm chiar de la doamna drăguţă, aleasă ca primar de către alegătorii orăşelului Mihail Kogălniceanu, doamna Ancuţa Belu...

Valerian: În primul rând vă mulțumesc pentru acceptul intervievării. Pentru că, întotdeauna pare a fi mai greu începutul la ce ne-am propus de făcut chiar numai pentru propriile proiecte, cu atât mai mult ar părea mai dificil pentru mai mulți, ce părere aveți?
  
Doamna primar, Ancuța Belu: - Cu plăcere! Da... Mie nu mi se pare. Realizezi scris un proiect, aprobi și aplici. De pildă, doream să vă spun că în spatele primăriei intenționez să fac un centru multifuncţional de primire pentru copiii aflaţi în situaţii cu risc de abandon şcolar, familial şi cu afecţiuni neuropsihice. Proiectul, depus în luna martie, are un termen de evaluare de două luni, astfel că o să primim un răspuns de la oficialii UE în curând. Proiectul aflat în evaluare ar avea o investiţie de aproximativ 1,3 milioane de lei, fără TVA. Menţionez că aceşti copii cu dizabilităţi din localitate, învaţă şi fac naveta la ora actuală în municipiul Constanţa, iar prin înfiinţarea acestui centru, nu ar mai fi nevoiţi să călătorească până acolo, ci ar putea să îşi facă lecţiile chiar aici. Inițial mă gândisem să fac tot în stilul centrului ”Back to school”, proiect finalizat anul trecut, dar problematica diferă, totuși... Alt proiect ar mai fi cel cu o grădiniţă având program prelungit, dar la care, tot așa precum la primul, doresc să existe un contract de prestări servicii pentru pachetul zilnic al copilașilor, deoarece nu ar fi la fel de costisitor precum o susținere proprie.



Valerian: - Eu cred că pentru un astfel de proiect de grădiniță s-ar asocia frumos și o activitate pentru părinți, pentru că ei sunt cei mai stresați...

Doamna primar, Ancuța Belu: A, da, desigur! Ideea e bună! Idei am și eu...multe! J Vă spun că dintre toate proiectele pe care le am, cel mai dificil mi se derulează cele cu drumurile. În primul rând că sunt cei de la Raja care tot sparg pentru a face canalizarea... astfel că, chiar și străzile încă bune de la ultima asfaltare (1996), se deteriorează... Sunt foarte conștientă de toate problemele, chiar luându-le prin orice metodă ar putea părea irealizabil, dar nu întocmai! Solicită timp... asta nu înțeleg oamenii!! Spre exemplu, dacă am detalia problemele cu asfaltarea.
Pe data de 28 aug.2012, n-am să uit niciodată, am depus proiectul la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, şi-am primit înapoi hârtiuţa prin care ni se spunea că proiectul nostru este eligibil şi că putem demara procedura de achiziţie a fondurilor pentru executarea lucrărilor drumurilor. A venit anul 2013, s-a rupt USL-ul, iar când s-a făcut rectificarea bugetului de stat al acelui an, s-a constatat că banii se vor duce pe proiectele care deja erau în stadiul de realizare 50 %, pentru ca să nu se degradeze mai mult. Soluţia mi s-a părut atunci de bun simţ. Dar, ce vina am eu că doresc să fac ceva mai mult pentru Mihail Kogălniceanu? Cine mă putea lua la întrebări??

 Bineînţeles că, în momentul prin care am înţeles că nu mai suntem pe lista de priorităţi a guvernului, constructorul s-a oprit din lucrare... Proiectul fiind realizat la acel timp numai în proporție de 8%. Rămăseserăm cu străzile Ogorului, Ilie Iorgu și strada Panduri de la Tudor Vladimirescu neterminate, ba într-o paragină de nedescris, știți...  Datorită stopării lucrărilor de către constructor, ne aflăm în instantă și dezbatem din punct de vedere judiciar dacă a fost normal ca la începutul lucrărilor să facă varză trei străzi deodată, pentru a-și face dânșii front de lucru probabil, fără ca măcar să termine una. Neclaritățile desigur că au pornit din partea guvernului, sub acea acțiunea amintită de stoparea banilor, dar și tu constructor când îmi începi o stradă să nu mi-o termini? Oamenii localității nu au nicio vină că constructorul le-a lăsat în stadiul ăla, tocmai de aceia cred orice nemulțumire. Drept dovadă suntem în instanță cu aceștia. Ulterior mi-am asumat singură cei 660 de metri stradali rămași așa în paragină de la ei, spre exemplu pe Panduri... Ați văzut cum arată acum?

Valerian: -Cum de ați reușit totuși să asfaltați, să realizați așa părculeț frumos în centru?

 Doamna primar, Ancuța Belu: Trebuia, pentru că dacă nu le introduceam în alt proiect cu fonduri proprii, mă lua lumea cu pietrele. Credeți-mă, că-mi era mie rușine să mai trec pe acolo! Știți cât de degradată erau străzile, nu aveam cum să le explic oamenilor și să aștept ca să fiu înțeleasă întocmai, dacă aș începe cu: ”Suntem într-un litigiu și nu pot să intervin...”. Pe oameni prea puțin îi interesează chiar dacă ar înțelege exact problema. Tu ești primar - trebuie să găsești soluții!
 Normal că, dată fiind problema, mi-am asumat răspunderea și-am făcut un alt proiect, chiar dacă există acest litigiu încă dezbătut în instanță. Tocmai de aceia am și întârziat, deoarece am stat de vorbă mai înainte cu un domn avocat și un specialist în construcții, întocmai pentru a fi demonstrat că nu eu -primărie- am dărâmat (jupuit) acea stradă. Efectiv am dublat diferența și am putut să fac funcțional acel drum. Repet, nu mai puteam să-mi permit să-l las în acel stadiu de degradare. Revenind la celelalte străzi începute, tot de acel constructor, nu le-am lăsat așa nici pe ele.
 Despre alt proiect, ce să vă mai spun? Ok! Pe strada Călugăreni, în spatele restaurantului” Luceafărul”, îmi doresc să fac o parcare la fel de frumoasă ca aceasta de lângă poliție.. Știți cum era înainte acolo...? Sau, în spatele primăriei.. de fapt, n-o să știți… Iar, în partea dinspre Casa Tineretului, proiect finalizat la sfârșitul anului trecut, doresc să întăresc malul, să fac o rigolă ca să se ducă apele și mi-am propus astfel să realizăm patru sau cinci alveole prin care să construim niște căsuțe din pvc. În acestea mă gândeam să se vândă anumite dulciuri, gustări, cafea.. nu știu, atunci când vine mămicuța să stea cu copilul în parc, supraveghează copilul de pe băncuță, ori o să servească astfel o cafea, ceva. Plus că se crează locuri de muncă.

Valerian: Mă gândeam așa după mine, că ar fi plăcut crearea unor posibilități de agrement..

Doamna primar, Ancuța Belu: -La ce anume vă referiți?
Valerian: Simplu, la o piscină spre exemplu, sau la alte locuri, spații de petrecere a timpului liber, deoarece cred că ar fi amatori pentru acestea, dat fiind faptul că într-un timp limitat oamenii ar fi scutiți de un drum la Mamaia spre exemplu.

Doamna primar, Ancuța Belu: Da, și acest plan am avut. Odată am zis că voi face un balon în care să se poată desfășura activități sportive și recreative. Aceasta ar fi ca o sală de sport acoperită cu o membrană. Dar, când au venit și ne-au făcut devizul financiar, am zis că mai bine rămâne de continuat cu asfaltarea decât asta. Întreținerea acelui balon, dar și faptul fricii că vine cineva și ți-l arde sau ți-l taie, m-a făcut să renunț la idee. La fel ca și la o piscină: n-am să pot acoperii cheltuielile de întreținere, e și o problemă de sănătate, de igienă în plus. Ar trebui sistem de căldură, căci știți cum e atunci când iese omul din apă... Bine, ar putea fi și acoperită și descoperită, dar cea din urmă se deteriorează repede, așa că din aceste două motive am mers pe ideea celei acoperite. Numai că acum nu se pot duce la împlinire aceste proiecte ca și buget al primăriei, căci nu sunt prioritare, dar în timp, cine știe. Mi-aș dori să vină un investitor care să fie și specializat în acest domeniu, la care cu dragă inimă sunt dispusă să-mi arăt concursul, la fel cu orice altă idee. Acestora le-aș facilita activitatea, aș face scutiri de taxe și impozite dânșilor, sau alte facilități pentru încurajare, etc. .

 Ca primărie acum prioritare sunt școlile. Iată că încă este ” After school”, liceul, profesorii, școlile, deoarece pentru fiecare în parte există cheltuieli. La liceu trebuie schimbat acoperișul pentru că este foarte vechi. Față de școala nr.2 care are acoperișul de o seamă cu mine ca să nu spun că poate mult mai vechi, tot cam așa este situația la liceu. Zugrăvisem clădirea și când am adus un expert să spună ce copaci merită să mai stea în picioare acolo în părculețul liceului, sau care doar decopertați, atunci s-a văzut mai bine și m-am speriat cât se vede acoperișul de afectat. Deci e clar, trebuiesc reparate acoperișurile școlilor, dar la liceu, care acoperiș este destul de mare, nu voi reuși să acopăr cheltuielile numai din bugetul local. Cu atât mai puțin la o piscină, prin comparație, nu o să pot suporta toate cheltuielile precum au fost și la Căminul Cultural. Deci, aici mă refer la energie electrică, gaze, personalul, care ar trebui să fie integrat tot în cadrul personalului nostru administrativ, pentru că altfel salariile nu pot să le susțin. Nu merg după principiul de parteneriat public privat, deoarece se interpretează precum că ce a avut de câștigat de a făcut cu cutare respectiva treabă și nu cu altul? Lumea asta mereu nemulțumită, vorbește oricum... J)

Valerian: Pare că e mai bine când nu faci nimic...

Doamna primar, Ancuța Belu: Exact! Aș fi de acord să vină un investitor pe care să-l sprijin, eventual nu-i iau impozit 5 sau 10 ani, dar numai să creeze locuri de muncă aci pe plan local, sau îi facilitez racordurile la facilități, dau exemple. Este mai simplu, deoarece administrează singur afacerea așa și nici nu mai sunt predispusă la tot felul de ”partipliuri, bisericuțe, sau condamnată pentru ele. Este bună ideea. Numai că atunci când le pui pe hârtiuţă, de multe ori sunt prea scumpe și te lovești de măsurile imposibilității prevăzute de eligibilitate. Am avut ideea și a unui patinoar pentru parcul Tineretului, dar am renunțat tocmai datorită acestui fapt. Poate doar în timp va fi realizabilă!
 Sunt multe de făcut... momentan îmi doresc să fac o discotecă în aerul liber tot în parcul mare. Tot acolo mă gândesc să atrag niște investitori să facă vrreo 2-3 terase. Pentru că, ies mămicuțele în parc cu copiii și ce fac? Sparg semințe? Hmm, mereu e această problemă în parc. Pe când ar fi altceva, fiind ceva amenajat, asculți o muzică, poți bea o cafea... Se crează câteva locuri de muncă și-mi plătesc și mie chirie la primărie. Din banii aceia pot face altceva, nu? Sunt adepta susținerii agenților economici din Kogălniceanu, dar a acelora care vor să facă treabă și sunt totuși specializați. Nu merg după așa-zisului principiu: ” nu știu să fac mare lucru, dar mă descurc..”. Nu doresc să se țină un spațiu blocat, doar din dorința aflării în ”descurcăreală”. Sunt multe de făcut chiar și la satele ce aparțin de noi. În 4 ani de mandat am încercat să dau din mine tot ce s-a putut: am încercat să susțin anumite pasiuni, sportul, apoi nu știu dacă știți avem doi instructori care fac balet cu copilașii, îl avem pe d-l Oancea cu cei mici, cu corul și tot ce fac ei acolo ei și e frumos.

Valerian: Îl cunosc pe dânsul. O știu și pe doamna Simona Taut de la trupa de dans modern ”Noa Dance”, ce au luat foarte multe trofee. Dar, de când sunteți dumnevoastră sunt din ce în ce mai multe evenimente culturale prin localitate...

Doamna primar, Ancuța Belu: Da, asta am vrut să fac. Nu să se audă de Mihail Kogălniceanu numai prin prisma bazei Nato, ci și prin acești copii minunați, prin câștigurile lor, prin evenimentele pentru ei și pentru întreaga localitate. Cu toate că se întâmplă un fenomen: unii dintre colegi au încercat să mă asocieze... Ca primar sunt al tuturor locuitorilor și nu facem politică, ci administrație! Cu toate acestea - politicul încă dictează... Nimeni nu ne întreabă pe noi când se dau legi cum și când le modifică, De pildă, nu au nicio vină locuitorii din Kogălniceanu, că subsemnata, Anca Belu, este din partea partidului liberal. Iată, Consiliul Județean are o altă coloratură politică. Aș minți dacă aș spune că nu am colaborat bine cu dânșii, dar numai că nu am fost ajutată la fel de mult precum alții.. Bine, este și o altă conducere acum prin persoana domnului Cristinel Dragomir, despre care pot spune că e un om de cuvânt.


 Ar fi micul meu of, că nu mi s-au pus piedici, dar nici n-am fost ajutată la fel de mult ca alte primării în privința banilor. Dacă era conducerea consiliului de aceeași coloratură ca a mea poate că aveam mai mult tupeu să cer, înțelegeți? Însă, ceea ce m-a învățat viața, e în primul rând faptul să nu mă bazez pe promisiunile altora, ci să drimuiesc banul pe care deja îl am! Dacă îți faci mai multe planuri decât ți se permite sau dă, ori dacă îți faci mai multe previziuni de la alții, se iscă multe discuții și nemulțumiri. Eu tot ce am făcut a fost pe banii noștri din primărie și pe bani europeni. Ajutor n-am avut nici de la guvern, nici de la consiliu, nici din altă parte…!

Valerian: Legat de acest subiect, dumnevoastră considerați că în general v-au fost aprobate toate proiectele pe care le-ați înaintat către UE?

Doamna primar, Ancuța Belu: Sunt nemulțumită c-am pierdut două proiecte de asfaltare. Nu am putut să depun anul trecut proiecte pentru drumuri comunale din localitate și pentru un alt drum ce merge de pe strada Târgușor și se apropie apoi de drumul național ce duce la Tulcea, dat fiind faptul că fostul primar cu consilierii dânsului n-au vrut să aprobe inventarierea drumurilor... Ca să nu pot depune proiectele au făcut asta, numai pentru a mă sfrunta pe mine cumva, să pună bețe în roate... În acest moment suntem în stadiul de a face studiu de fezabilitate, dar până când se reconstituie consiliul local mai e... Actualmente nu-l avem desființat consiliul, dar nici funcțional nu-l avem. Până când instanța nu spune că consiliul este funcțional nu se pot ține ședințele de consiliu. Probabil că, sentința instanței se va pronunța după data alegerilor, când deja nu ne va mai interesa la fel de mult.
 Ca să explic un pic demersul. După ce scriem un proiect, prima dată se trece prin ședința consiliului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, se aprobă bugetul, dar înainte se face un studiu de fezabilitate, ar fi al treilea pas, precedat fiind de inventarierea drumului, în sensul că trebuie să demonstrezi celor de la drumuri europene că drumul ce urmează a fi construit are structură, studiul topo și geo de fezabilitate. După acești pași făcuți, se prezintă în fața consiliului pentru aprobarea indicilor economici, reflectați în posibilul buget ce-ți trebuie de la fonduri europene, apoi urmează a fi întocmit certificatul de urbanism și obținerea de autorizații de la mediu, de la inspectorate, de la Enel, Raja și toate celelalte regii autonome și autorități. Urmează ca proiectul astfel întocmit să fie depus la Fonduri Europene, urmând ca după aceia să se lămurească aceștia dacă este eligibil spre aprobare sau nu. Probabil că, din acestă cauză există bani puțini prin administrațiile primăriilor, fiind cei mai controlați bani. Eu cred că mă pot felicita că am avut patru aprobări pentru același număr de proiecte, nu? ))


 Valerian: Am observat că la numai puțin timp de când aţi ajuns primar, aţi fost aleasă şi ca vicepreşedintă principală  ACOR, cum comentaţi aceasta?

Doamna primar, Ancuța Belu: Nu că aș vrea să mă laud, dar să știți că pe unde știu că mai sunt femei, cum e la Cumpăna, la Saraiu, se face treabă. Eu mi-am luat-o ca model pe doamna Gâju, indiferent de faptul că are altă culoare politică, nu contează asta, mie îmi place omul, dar mai ales primarul Mariana Gâju. Este foarte adevărat că dânsa are numai 16 ani, ca să spunem așa )), și că mai candidează, având cele patru mandate, se află în prag de al cincilea. Dânsa este o femeie foarte vocală și prin comparație, eu nu sunt chiar așa.. Mie-mi place să le tac și să le fac, știți? ))))
 O admir pe dânsa în continuare, cu toate că și eu încerc să fac tot atât de multe proiecte, c-o fi mai pe mutește sau nu..:)) Să știți că femeile în general sunt mai harnice. Poi, atunci când își doresc ceva, cu adevărat nu se lasă, continuă să muncească, să se străduiască. Vorba aceia se aplică foarte bine: dacă o dă afară pe ușă cineva, intră pe geam.. asta numai ca să-și atingă țelul pentru copiii și familia ei. La noi în țară însă, e mai greu să fi femeie primar, pentru că greu acceptă bărbații să fie conduși de o femeie. Așa după cum ai zis tu, sunt foarte multe stereotipii legate despre femei, dar una aflată la conducere trebuie să le învingă pe toate!
 Valerian: Iar, eu cred că le-ați învins... indiferent de orice!

Doamna primar, Ancuța Belu: Hmm, Vali, însăși denumirea de ”primar” este la masculin, dacă stai să te gândești bine, chiar masculinizează... Bine, multe funcții sunt de genul acesta, dar ca  femeie primar... :) De multe ori trebuie să iei hotărâri instant, să bați în masă dacă este necesar ca să fie neapărat un anumit lucru, iar feminitatea se cam duce... o pierzi involuntar. Ai de a face cu tot felul de caractere, cu tot felul de niveluri intelectuale, de aceia trebuie să te ridici și să te cobori, să faci tot atât de multe sacrificii personale. Familia în general, dacă nu ar fi precum un pilon de susținere, indiferent dacă îi ai prin preajmă sau nu. Cea mai mare vreme îl petrec pe aci, atunci nimic n-aș realiza fără susținere... De pildă, am facebook-ul deschis mereu, însă abia seara mai citesc din mesaje, chiar și pe acelea din comunitate cu diverse reclamații. Weekend-ul însă, chiar simt nevoia simplă să zac, pentru că simt că nu mai am baterii. Trebuie să le încarc..:)) Dar când ajung aci, trebuie să arăt că sunt femeia puternică, că sunt motorul acțiunilor și așa...

Valerian: Mie-mi pare că este precum zicala care spune că: ”un primar bun este precum un bun gospodar”, și, totuși cine poate fi așa mai mult decât femeia poate fi, gospodăroasă?!

 Doamna primar, Ancuța Belu: Da! Mă bucur că spui asta.. Chiar asta mi-am dorit să fac, să încep cu sistematizarea localității, încă de la intrare. Am încercat să fac o atmosferă de basm în timpul sezonului de iarnă, dar nu numai. Sunt foarte multe de făcut, dar unii cetățeni... spun că : ”uite cheltuie banii pe spectacole!”. Cu toate că mai sunt alți cetățeni care își doresc și ei puțină delectare culturală cumva. Fiecăruia am încercat să le dau câte ceva, chiar dacă acum e ”puțin” și există comentarii... avem de menținut un echilibru, știți? Nu pot să închid localitatea, să declar doliu național pentru că vezi Doamne, nu am terminat asfaltarea, spre exemplu. Cu ocazia sărbătorilor oare ce ar fi cel mai important lucru? Când vezi bucuria copilașilor, cum acei micuți curioși desfac pachețelele să vadă ce le-a dat moșul, aia este o bucurie sfântă!! Îi încurajează să crească frumos prin astfel de gesturi, conferi încredere prin diferite aspecte în care sugerezi lumea de poveste,  în care lumea chiar este bună. Printr-un spațiu mai larg prin puțin înfățișezi o lume de încredere, în care chiar se poate trăi fără angoase..! Un copil fricos este tot ceea ce lasă mai de dorit pe lumea aceasta!! O bucurie făcută pentru un copil reprezintă pentru mine o bucurie și mai mare!

 Pot să spun că până acum au fost doar 4 femei primar pe județ, însă de anul acesta constat că sunt deja mult mai multe, dovadă că ele prind curaj, se manifestă, își intră în piele...! Și, așa după cum spuneai sunt prim-vicepreședintă a colegiului primarilor, dar primarii bărbaţi vreau să zic că nu fac așa diferențe. Doamna Gâju este președintele. Asociaţia este locul în care ne spunem problemele, uneori mai facem petiții.. pentru că, așa cum vă spuneam nu suntem întrebați, ci doar căutați și folosiți de multe ori atunci când sunt alegerile... Asta e! Dar, când văd că ajung și eu la oameni... cu toate că încerc să aplic metode tehnologice, mai multe întâlniri ar trebui, asta nu înseamnă că eu nu știu problemele lor, ba dimpotrivă! Le știu și atunci prea multe întâlniri prin care să auzi mereu aceleaşi lucruri nu sunt tocmai eficiente, ci trebuiesc soluții.

Valerian: Dumneavoastră, stimată doamnă primar,  de la început ați avut soluții și implementat idei originale...

Doamna primar, Ancuța Belu: Prin” Sfatul Bătrânilor”? Da, să ști că sunt niște dulci, îi iubesc vreau să vă spun! Voi încerca să reiau întâlnirile acelea. Am avut şi premierea cuplurilor ce au ajuns la nunta de argint, apoi de aur. Dânșii, sunt cei mai responsabili oameni, chiar dacă par la un moment dat precum niște copii. Dar, nu prea le place să-i dezamăgeşti... De aceia, chiar în platforma electorală nu promit prea multe. Consider că multe promisiuni pot fi o capcană prin care luneci foarte uşor din ochii cetățenilor, apoi nici prea multe nu poți cere cetățenilor odată ce i-ai dezamăgit. Îmi propun numai lucruri realizabile, prin care rând pe rând împlinite îmi conferă încredere mie însămi, și nu invers, ca la orice remarcă binevoitoare sau mai puțin. Am premiat atunci cupluri, profesori. De anul acesta mă gândesc și la cuplurile abia căsătorite, pentru că ele sunt cele mai vulnerabile.


 Am premiat și anteriorii primari. Consider că niște ani petrecuți în primărie e o muncă depusă, că orice efort contează. Eu când am venit aci, mă lăudam că:-”aa, sunt contabil și mă voi descurca”. Însă, lucrul la primărie este atipic, căci e administrație..! La început e un timp de acomodare.. Lumea era speriată aci, însă nu sunt de principiul schimbărilor totale, ca și când nimic nu a fost bun înainte... Am încercat în primul rând să schimb ritmul de lucru, am spus de la bun început ce doresc, iar asta chiar a survenit. Prea multe nu pot să cer la ce salar de au.. A fost curtea de conturi, deoarece se lua un supliment pentru hrană, dar care s-a imputat.. Acum suntem în instanță. Vorbeam cu dânșii, că cine îți stă ca la acest salar și să mai ai pretenția să nu greșești, să fi și bun, să-și dea și sufletul pentru tine primărie sau primar? O mie de lei este salar de necalificat.. nu le dă sporuri, nu le dă altceva, după cum am zis. Ce legătură ar fi cu faptul că au fost înainte angajații lui Valer Mureșan, iar acum sunt ai lui Ancuța Belu? Nicio treabă nu are una cu alta.

 Valerian: Alte proiecte cam ce ați mai avea pentru un nou mandat?

Doamna primar, Ancuța Belu: M-am gândit la un proiect prin care să acordăm burse pentru copiii ce obțin rezultate deosebite la învățătură. Îmi doresc să susțin învățământul, mai ales pe acela care scârțâie în localitate, adică liceul în mod special. Poate știți că, dacă în grupele școlilor primare și gimnaziale avem elevi buni, ba chiar foarte buni - olimpici, la liceu este o problemă.. Vom face o grilă pentru copiii din cadrul liceului din Mihail Kogălniceanu, ce obțin rezultate bune la învățătură pentru că îmi doresc să existe și aci promovabilitate mărită la bacalaureat. Au fost ani în care nimeni dintre acești copiii nu au luat bacul, promovabilitate 0... Astfel, există riscul să ne desființeze liceul... Nu condamn pe nimeni... Lasă de dorit faptul că legea permite să înscrii la liceu un copil ce a luat medie mică, chiar și 1,50.. Dacă nu se ia o notă de minim 4 pentru ce să mai facă liceul? Ne mirăm că nu termină în mod normal? Este firesc că dacă pleci de la acest standard nu poți să-l faci pe elev de 6, cred eu. Deci, legea e prost creată. Ar fi bine de creat niște şcoli profesionale.
  La noi în localitate se întâmplă fenomenul că elevii cei mai buni se duc la Constanța, iar liceul nostru vin elevii din alte localităţi. De aceia, mă gândesc că stimularea lor prin burse îi va ține pe aceștia aci și voi ridica astfel nivelul de pregătire al elevilor până la un anumit standard. Dacă o să mai auziți că la Kogălniceanu nu e promovabilitate, nu e datorită copiilor noștri, ci ai altora. Copiii din localitate sunt foarte buni și pleacă la Constanța, rămân cei fără posibilități, cei ce au medii mai mici și diferiți copii din alte părți... Astfel, sper eu să stimulăm cât de cât învățământul local…

Valerian: În acești patru ani de zile de când sunteți primăriță, probabil căau reușit să vă cunoască toți, chiar și aceia care nu vă știau de dinainte, însăposibil că v-ar cunoaște mai mulți printr-o mică prezentare a dumneavoastră?

Doamna primar, Ancuța Belu: Da, desigur, de ce nu? Cu atât mai mult pentru aceia care nu vor să mă cunoască..:))
 Am 49 de ani, sunt de profesie expert contabil, am lucrat 17 ani de zile la I.A.S. Bălcescu, care după revoluție s-a numit S.C. Balcani s.a. . Apoi, am lucrat din 2005, până în 2012 în sistemul bancar, iar în particular din anul 1990 am fost persoană fizică autorizată, având o societate de expertiză contabilă, renunțând la ea în 2012 când am devenit primar.
 Sunt căsătorită, am un copil, un băiat ce a terminat politehnica, la secția automatică și calculatoare, iar acum este ultimul an la master. Sunt nascută-crescută în Kogălniceanu, trăiesc tot în localitate, iar asta cred că contează dacă o cunosc de dintotdeauna! Am făcut și naveta, dar credeți-mă că aerul pe care-l simțeam de cum intrăm în Kogălniceanu mi se părea altfel, respirabil, poate și din cauza pădurii. Cunosc oamenii, deja îi simt de atâta vreme, îi intuiesc, îi iubesc. Mai e poziția noastră teritorială. Se află aci aeroportul, baza Nato, adică cred că avem cu ce ne mândri din plin!! De asta îmi doresc să vină cât mai mulți investitori, nu ca până acum. Creăm alte posibilități, creăm locuri de muncă, pentru ca să avem tot ce ne trebuie aci în localitate. Eu deseori am simțit o mândrie pe unde m-am dus, pentru că zicând că sunt din Mihail Kogălniceanu, vezi că se uită unii și alții la tine. Deci, nu e necunoscută localitatea noastră.
Apropo de asta, avem un protocol de colaborare pentru evenimente cu cei de la baza Nato, prin care în general la anumite evenimente, precum inaugurarea ”After school”, sau altele pe care le au dânșii, există participare comună. Pentru școli spre exemplu, dânșii ne-au dat cărticele în engleza americană și au promis că vor veni cel puțin odată pe săptămână să țină lecții de limba engleză americană. Participă ei și la diferite activități interactive, jocuri, pictură ș.a.m.d. Probabil că, dorul lor de acasă, de copiii lor îi stimulează în aceste activități. Avem parteneriate, însă axate mai mult pe munca patriotică să spun așa, fiind obișnuiți să realizeze ei acțiuni umanitare. Tocmai că, comparativ cu mulți cetățeni din localitate pe care am încercat să-i mobilizez în acțiuni, știți cu ce m-am confruntat? Au spus cam așa: ”nouă ce ne dați dacă venim să facem?”. Pe când americanii singuri se oferă... Cu ei am făcut curat prin curțile școlilor, am reparat garduri, sau le-au făcut de la zero. La noi nu este dezvoltat acest simț comunitar...Păcat! Nu mai departe de tine să nu-ți tai iarba din jurul curții? Sau, de a nu face curat în ea, sau dimpotrivă de a scoate gunoi cu mult înainte de ziua ridicării lui pe stradă. Eu încerc, dar nu-mi ajunge timpul. De abia fac străzile principale, cimitirele, dar puțin de ajutor aș avea nevoie. Măcar acolo la o acea sincronizare exactă cu acea zi..

 Dacă voi lua al doilea mandat, voi încerca să fac o notificare către fiecare familie prin care am să-i rog să participe alături de mine la înfrumusețarea localității, am să-i rog să păstreze astfel acele zile știute pentru ridicare. Aceasta a fost și propunerea ”Sfatului bătrânilor”: -”doamna primar asta e nesimțire!”, spuneau ei. Chiar așa cred și eu... Trebuie responsabilizare! Ca idee de stimulare cred că voi implementa un concurs gen: ”cel mai bun gospodar!”, sau altfel.. nu știu încă, voi vedea ce modalitate o să găsesc să schimbăm ceva în localitatea asta. De sărbători ați văzut cum a fost? Ei, la anul și mai frumos vreau să facem!
Valerian: Vă mulțumesc foarte mult doamnă primar, Ancuța Belu! Vă doresc mult succes în continuare!!


 Doamna primar, Ancuța Belu: Și eu mulțumesc! Ca alt proiect, realizat cred că mai mult de jumate, am pus un sistem de monitorizare de 36 de camere video. Voi face astfel încât ca în fiecare an să pun mai multe pentru siguranța cetățeanului din toate punctele de vedere. Cu toate că, de ceva vreme am înțeles că a scăzut infracționalitatea – furtul – de ce să nu spunem, că-i peste tot, nu-i așa? Nu există pădure fără uscăciuni. Se întâmplă, chiar și mie mi s-a întâmplat.. În fine, dacă convețuirea în comun presupune colaborare, cred că aceasta trebuie să se întâmple cu cine este mai în temă și care face mai multe în sensul ca aceasta să se desfășoare după anumite standarde de viață, după frumos, armonie și a.ș.m.d. .



miercuri, 20 septembrie 2017

Omul bun este și frumos


Se întampla nu de mult, dar a început într-o perioada tristă, una apusă, pe cand acestea se întretăiau și-și făcea loc așa zisa “epocă de Aur ..
Nu din spuse de la bunici, cu toate că acele povești ale lor au atâta importanță..! Atata dulceață, ca și atunci, cand copil fiind, te lua bunicul pe genunchi lui și-ți povestea cate în lună și în stele. A avut și țara aceasta parte de „clasă, de oameni cu adevărat buni (ce nici măcar nu făceau un bine pentru vreun interes), chiar de erau avuți, nu se făleau cu ce aveau precum aceia ce își dezvăluiesc mai mult lipsurile prin etalatările ”bogăției… Pentru că, aceia care au și stiu că prin strădania proprie (nu prin înșelăciuni care funcționează doar în anumite situații) pot avea ce își doresc, nu prezintă necesitatea imperioasă să etaleze. Doar că, ”totul și ”binele comun” mai mult a stricat omul, decat… în fapt, nu prea a avut, ci doar ”elitele” acestor propuneri ale socialismului (cu ”binele comun”), înfruptandu-se cat doreau din acest bine, deoarece ei erau ”tartorii… nu?

Cândva, însă, spuneam că au fost oameni, dar oamenii care – Trebuia neapărat imperios la ei – să facă bine, ba chiar Binele era o datorie morală!! Era chiar o responsabilitate… Simțeau aceasta de mici dacă aveau vreo menire. Chit că aveau mult, aveau din cauza muncii depuse, cu cat nu etalarea era importantă, ci ajutorul efectiv, cooperarea, nu cea fortată…
Nu trebuie să mă credeți pe mine, ci doar să citiți această mică povestioară a acestei doamne care mi-a relatat-o:
„Cred că aveam vreo 17 ani când nu mai reușeam să scap de-un „urmăritor, adică de cineva care spunea că mă place foarte mult… Dar, faptul spuselor măicuței precum că are față de vulpoi, locul de unde el provenea (Constanța), modul cum mă aborda – foarte insistent…! Toate trezeau în mine dorința de al ține la distanță.
Pentru că era ciudat și faptul cum el din Constanța făcea școala de șoferi acolo în Călărași (motiv aflat ulterior), prin ’73. Mai ales ciudățenia primei abordări prin care mi-a spus direct la un bal, pe cand mă invitase:
“-Domnișoară, nu vă cunosc, nu vă știu nici numele, dar cu dvs. doresc să mă căsătoresc!”
Din acel moment – reacție adversă!! Cu atat mai mult că existau atatea efecte adverse…
Eu cu nevoia de a nici nu mai revedea asa disperat, ori obsedat, ce sa fi fost un descreierat ce-mi face asa propunere la prima vedere?! I-am spus și mamei, dar ea de colo mi-a trasnit-o mai tare, în ciuda remarcii cu vulpoiul, ca să-mi stea mintea mai tare și la a ei propunere: ~Dacă te căsătorești cu el îți voi îndeplini orice dorință!”
Of, of-of, “Este galant, are maniere, îmbracat frumos (purta atunci un costum la modă, de culoare gri..de fapt, culoarea la care aveam oroare), este ateletic, se poartă frumos…”, bla-bla, așa comenta mama.
” Dar, de ce nu-l iei tu, dacă-ți place atat de tare?”o întreb.
Ea mi-a raspuns că: ”Pe vremeuri am avut un prieten ce-mi plăcea tare mult și semăna leit cu el…”
Da, clar! Revenind.
 În acea zi cu pricina, când încercam să scap de el, cum n-am prea știut în ce fel… dar hop- țup, dacă tot treceam pe langă un autobus,-am urcat în el. Înainte, cand l-am zărit, treceam pe lângă stație, însă apăru urmăritorul meu și-am luat-o din loc, credeam că înainte să mă observe… M-am urcat în bus cu gandul de al păcăli cumva. Am fugit de la ușa din spatele autobusului spre față, iar cand am observant că el după mine era, atunci doream să cobor pe partea cealaltă pe ușa din față…Dar..

Fiind în autobuz langă ușa din față, dorind să cobor, observ cum o doamnă se ridică la apropierea mea, zărindu-mă exact cum veneam din spate. Eu la fel, o zărisem cum odată cu mine intră în mașină. Dar, parcă ceva o făcea să se tot uite la mine, tot observandu-mă cumva. Era o doamnă stilată, frumoasă așa după cum se ridica în picioare și punându-se în fața mea ca un zid, o vedeam foarte înaltă (chiar era), îmi spune ea mie:
-Sărut-mâna domnișoară, poftiți luați loc!
Intrigată la culme mă rușinez de ideea aceasta… În plus, o recunosc pe însăși doamna doctoriță din localitate… Atunci, credeam într-o mare bătaie de joc, o ironie, o altă jonglare a destinului ce puteam s-o trăiesc prin prisma celei anterioare, ce tot mă urmărea…mă urmărea..
Dar, când colo… Dânsa observă, precum o profesionistă ce era în cele lumești și-mi spune (cu toate că mai era frumoasă – nu am cum să nu remarc iar – chiar la acei aproximativ cei 50 ani ai ei):
-Nu vă mirați, domnișoară. Eu știu totul despre Dvs.
Și, continua tot la fel de falnic și demn de parcă nu numai toți din acel autobus dorea să știe, ba părea că vrea să afle cat mai mulți, sa țină cuvantări neiîtrerupte și nespuse…
-Datorită bunicului Dvs., sunt ceea ce sunt azi, distinsă domnișoară! Mă trag din familie de țărani și noi eram prea săraci, deși chiar și părinții mei s-au străduit, fiind țărani.. Doar Dânsul, distinsul dvs.bunic, a văzut ceva în mine, m-a ținut prin școli, mi-a oferit tot ceea ce am avut nevoie. –Oh, Slavă Domnului de așa oameni – iar eu nu sunt singura! Nu sunt singura… a ajutat pe foarte multi!” îngaima ea cu ochii umeziți.
 Dar, continua..eu fiind din ce în ce mai mirată.
-”La rândul meu, n-am știut cum răscumpăra binele făcut decât întorcându-mă aci, slujindu-i pe acești oameni și pe voi.. De cate ori vă observ pe toți din familia voastră închin rugi cerului. Din fericire pentru voi, însă regret pentru mine, familia dumneavoastră nu prea are nevoie de mine, fiind voi atat de sănătoși…! Știu atat de multe despre voi, vă cunosc pe toți, iar stimatul bunic, chiar la varsta lui este încă atat de puternic si sănătos… spunea cu mare emoție în glas… Nu aveți nevoie de mine, și atunci ajut oamenii dânsului, ai locului”, spunea deja cuprinsă de lacrimi din nu știu ce…
Trecând de la uimire la încântare și la alte stări, motiv pentru care mă lăsasem pe locul doctoriței din inerția greutății ce o simțeam, uitasem de „urmăritorul” meu – o așa anemică problemă, de altfel – pe langă ce-mi spunea doamna doctoriță. Doar că, în acestă pauză a dânsei, aceasta cu emoție în glas (nici nu-i mai luasem seama, dar el desigur că se apropiase, era alb la față și prea încordat, de parcă demnitatea asta se molipsea..), cu atatea lacrimi, deja tremurând…
El de colo, hmm, se apucă a spune de parcă îl întrebase cineva (impănandu-se precum cocoșu):
-Eu vreau să mă căsătoresc cu dânsa.. doamnă!

Ooo…Cum devenise așa solemn..? Cum de nici nu mă cunoștea…

Cu adevărat că așa s-a întâmplat nu după mult timp… Iar, bunicului meu, da, cu toate că i se spunea „boier”, pentru că avea moșii, teritorii, ș.a.m.d., dânsul muncea cot la cot ca fiecare, nu conta că erau tărani. El urmărea pe copiii dornici de învățătură, îi susținea cu tot ceea ce era necesar pe tot parcursul școlilor și al realizării lor profesionale .. ” Și, este cât se poate de adevărat, iată aceste cateva documente ce le țin și nu mai știu ce să fac cu ele…!
Mai târziu tot bunătatea l-a salvat, pe bunul meu bunic… C-au fost convocați, venind comunismul, țara transformandu-se în ”republică” și ”populară”, mulți din familia dânsului, din împrejurimi au fost chemați la școală, acolo unde… Însă, el mergand spre acolo, pe drum înainte de a ajunge se întâlnește cu un țigan, acesta desigur fiind de pe moșie. Îi spune țiganul direct, în stilul lor specific:
-Hai, conașule, dă bre mie cămașa ta, că-i mare păcat de ea bre, la ce vă face ăia acolo..

Bunicul, parcă nici nu auzise exact (decat doar mai tarziu a realizat despre ”ce vă face”), fără ezitare îl întrebă dacă vrea mai multe, desigur că-i va da. Normal că acesta n-a refuzat. Se întorc acasă îi dă tot ce a dorit țiganul, fără a mai ține cont de convocarea comuniștilor(sau a armatei de atunci să fi fost?), ori uitand. Important era mai mult servirea uni om.
Ajuns apoi el la școală, unde trebuia să fie ”marea convocare”.. adică acolo, întocmai unde avusese loc măcelul ”boierilor”.. Și, nu mai era nimeni în viață, dar nici dintre cei…
Cate aș mai putea povesti despre bunic. El a trăit pana acum de curand, decedand la 89 de ani. Dar, tatal lui pe la 104 ani..din cauza ca i-a murit partenera de viață, caci altfel nu dădea semne c-ar vrea sa plece. Și el, tot venind la ai mei, mama primindu-l (timp de 7 luni în care tot venea la Călărași pentru mine)… eu din neplăcere am ajuns să-l plac, și apoi am ajuns să mă căsătoresc cu el. Era culea-culmilor la el atata fermitate încă de la început…! Îmi spunea că întocmai îl fermeca cat de naivă și cuminte eram, ca altele prea usor… ”Imi placi atat de mult, că n-o să renunț niciodată!!”




Articol publicat si la acest link: