In aceste timpuri sfinte in care ne sărbătorim evenimentul capital pentru omenire, Nașterea Mântuitorului nostru Isus Cristos -Inceputul istoriei Mântuirii noastre- este atât de potrivit de a vorbi despre această carte ( ca o primă prezentare)care, se pare că încă după denumire, îndeamnă la credință. Asemănarea nefiind întâmplătoare după cum și numele ce-l puse Dr. Diana Etco cărții despre legendarul rege lidian Croesus.
Fiind un personaj negativ este, totuși, dat ca exemplu abstractizant nepozitiv, în sensul cognoscibil pentru "a nu face ca el", de a învăța din experiențele și viața lui aprioric. O lecție născută dintr-un caz cu necaz pentru cei care simpatizând, ba chiar adorând înavuțirea, au sete mare de bani, să ia aminte ce a pățit cel mai mare bogătaș din antichitate. Povestea Dianei amintește și ce se poate întâmpla cu aceștia în caz că nu au credință, ba dimpotrivă, zeifică banul, bunurile materiale și urmăresc numai acestea. Deci, cam ce pot ajunge unii oamenii fiind comuni chiar mici și inimici, dacă acest rege/exemplu mare in sens, cel mai bogat om al antichității - regele Crezus(/Croesus/Cresus mai pe scurt(Kroisos in latină, Kpoiqoc Kroisos in greaca)nu a avut un final prea bun. Ba dimpotrivă, înfățișat că un colos totuși frumos în poezii și descrieri istorice, la un nivel al timpului său aș spune, de către Dr.Diana Etco, ajunge până la urmă că și-a dorit atât de tare doar sfârșitul încât și-a dat foc... chiar dacă de atâtea ori a frizat cu moartea... Cea mai nesăbuită, uneori.
In acest sens Dr.Diana încă din prefață -"istoria ne învață minte"- (dacă tragem învățăminte și din cazuri negative, s-ar spune) aduce în vedere unul din cei mai mari învățați, întâlnirea cu acesta fiind pe parcursul cărții pozitivă (iată cum este posibil ca din înfățișarea unui caz controversat și negativ să scoți pozitivul..)și plină de învățăminte până la urmă și pentru acest caz de rege super-bogat (după trecerea prin mai multe episoade vitrege in care nu mai rămâne cu mare lucru), prin vestita discuție între Crezus și Solon:" Profunzimea înțelepciunii te cucerește și în prezent, fiindu-ne călăuză pe drumul vieții ca să nu repetăm greșelile lamentabile a unor înaintași".
In acest episod,de fapt, asistam la confruntarea pozitivului cu negativul, a înțelepciunii cu prostia egoista, dar și vanitoasă pe deasupra, datorită infatuării pe care înavuțirea o poate da unor minți nepregătite, slabe și fără Dumnezeu. Este confruntarea vieții cu moartea în fond și cu șiretlicurile acesteia din urmă de a atrage la nefericire și pierzanie.
Acestea cu atât mai mult cu cât chiar Biblia spune că și cei ce nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, însă se cercetează pe sine, își dau seama ceea ce-i corect și drept, urmează cu sfințenie niste principii de bază ale vieții și umanității și le aplica cu sfințenie, ei pot pot fi mântuiți la fel precum cei care l-au ascultat și urmat pe Isus îndeaproape. Prin EL, omul poate vedea că este unit cu Dumnezeu și cu ceilalți în Sinele propriu, ori că toată dreptatea divină se poate concretiza în ajutorul aproapelui. Așa după cum urmează să ne înfățișeze paginile Diane discuțiile dintre cei doi în care Solon amintește de astfel de oameni "fericiți sau chiar sfinți, "suflete mari, "cinstiți în cugete și fapte, cu atât mai mult cinstiți cu cât pentru dreptate, țară, credință si neam ei s-au jertfit.
"L-a plâns Atena-ndoliata,
Gloria să și acum sporește,
Pururi o Steaua înălțată
Cu pietate-l amintește."
Diana, amintind cam ce ar fi spus atunci Solon.
Aceasta,cu cât zeii, în necunoștința cunoașterii singurului Dumnezeu, au reprezentat chiar și în lumea păgână o centrare a valorilor omului în jurul acestor suprafiinte. Cu atât mai mult cu cât sufletul omului dacă nu cunoaște o divinitate o crează, o plăsmuiește din sau prin imaginație, proiecție chiar și vizual, o plasează valoric in suflet ca o necesitate imperioasă pentru Spiritul omului. Așa fiind sufletul uman în general. "La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi că ființa umană este în sine un act religios. Altfel spus, a fi, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă < a fi religios!>. -spunea Mircea Eliade in "Istoria credințelor și ideilor religioase". Dânsul având ca pilon de plecare in această Istorie complexa, o teorie simplă pe cât de doveditoare a marelui psiholog C.G.Jung care suna cam așa: -"există un sufletul omului o mișcare numismatică, o determinare lăuntrică de a recunoaște o ființă superioară care întregește perfecțiunea Binelui, Dreptății, Egalității tuturor in fața acestei ființe..." Iată de ce există necesitatea Credinței, prin care de altfel omul poate avea o bază și încredere în sine printr-un pilon moral-afectiv.
Acestea, căci iată cum și de ce Dr Diana Etco vorbește despre acest rege la care banul, sau aurul, a ajuns la un nivel de zeitate...
Ajungem la punctul în care vedem clar că "Crezus", prin ce aduce în vedere, învățăturile de luat aminte prin această povestire a lui, înseamnă că îndeamnă, de fapt, la întrebarea: -tu in ce crezi?? Ce te mobilizează în viață, ce valori ai...? Deoarece numai valorile și credințele omului inserate în sine și determină comportamentul unic, atitudinile, fericirea, bunăstarea mai ales moral-etica, însăși viața omului lui întreagă este astfel, nu numai caracterizată, ci determinată la fericirea reală, la bunăstarea morală și viață veșnică.
Astfel, axarea la un "a fi" , -"..sau a nu fi" de gen shakespearian ajungem, plecând de la cel eliadian, anume că -"a fi om înseamnă a fi religios" in mod concret, ajungem la o rațiunea etcodian existențială și a cărții acesteia , cum a nu crede in nimic se vede că nu ai cum (căci până și ateul trebuie sa își permită de "a crede" că nu crede in nimic): -"crezi în ceea ce-i Bun, durabil și etern, sau in ceea ce-i efemerind, chiar pe cât de corupător în suflet și simțire?"
Apoi, cum însăși autoarea trage un fel de concluzie impresionantă după înfățișarea poveștii nefericite a lui Crezus, în ceea ce numește: "Dezlegarea enigmei Fericirii!" -dr Diana Etco
O concluzie trasa desigur prin prisma poveștii din versurile și descrierile ei, ajunsă la finalul ei, se prezintă ca un vârf al învățăturii ce reiese din opera ei, este și de o frumusețe rară prin expresivitate, artă filosofică, cu adevărat un apogeu al înțelepciunii. Aceasta cu atât mai mult cu cât pe parcursul paginilor există o evoluție a frumuseții versurilor ce pătrund în profunzimile actelor și chiar a minților, ce înfățișează foarte expresiv mințile împănate, înfoiate de nălucirile infatuate date de bogății. Ori cum acestea sunt atât de întâlnite și azi, apucături, afumături, vanități apărute peste noapte datorită instrumentului diavolesc numit ban, "celebritate ,vedem rolul acestor rânduri chiar pentru societatea actuală.
Cât despre imaginile cărții ce înfățișează episoadele poeziei și a descrierilor sunt de o frumusețe nemaipomenită, ele singure chiar și fără cartea din care au luat naștere, prin descriere și bogăția/ "coloristică poetica, din care s-a inspirat ilustratorul și a creat prin dibăcia lui, d-l Vitalie Roșca, care se pare că, nu numai c-a înțeles foarte bine ceea ce a spus Diana, nu numai că a înfățișat "fizic ce tablou faptic înfățișa ea în versuri și proză, însă și -a adus aportul caracterizat prin talent și măestrie, creativitate dezvoltând imaginile sugerate de cele ce a scris sublim Daiana. Așadar, cum e mai bine, când o îmbinare de talente apar și își dau mâna, conlucrează și crează nu are cum să iasă ceva anost, cel puțin. În primul rând că fotografiile cărții pot fi o galerie unică în sine, deși fără povestea Dianei -"Crezus", poate că ar fi cam fără sens .
