Eroilor neamului

 Eroii au fost, nu cred că or sa se mai nască

La câtă lașitate mai și poate sa ne pasca,

Cât numai o viață a noastră nu ne orânduim,

Ne dăm atâtea fițe, dar mai mult ne prostim..

La ce-am făcut cu țara și cu valorile de neam,

Ne dăm cu dușmanul chipuri sa avansam,

Dar devansăm doar prostia și lașitatea de ieri,

Iar când concluzionăm ne refuzam descrieri

Adevăruri dure ascundem sub covor..

Adevărul nu ne mai eliberează ca altadat 

Precum strămoșii ce nu l-au tăgăduit vreodat,

Pe el au construit palate, țări ce avem și acum

Au luptat ca de ea și noi să nu s-aleaga scrum

Sau s-avem o viață de străin album..!

https://armoniiculturale.ro/eroilor-neamului/

 

enciclopedie de lifestyle feminin

• Moda-Frumusete
• Sanatate-Dieta
• Femeia Mireasa
• Familie
• Timp liber
• Lifestyle
• Spiritualitate
• Destine fara Sablon
• Dragoste-Relatii
• Ghid Supravietuire

• Gastronomie
• Casa-Gradina
• Cariera si Bani
• Horoscop
• Video
• Calculatoare Utile
• Concursuri
• Catalog companii
• S-a intamplat azi in istorie
• Stiri pe scurt



Un monument modern, o biserica vech.

Daca incercam sa ne imaginam cum au trait alti oameni in vremuri stravechi, cat de greu sau usor le era, ce creau in timpul lor, ce-i facea fericiti si daca erau, constatam uneori ca pe acele vremuri simplitatea si munca indeplinita cu greu le era o fericire, caci inainte de toate era daruirea!

Inca din cele mai vechi timpuri aceste meleaguri dobrogene au fost vizate si urmarite pentru stapanire de catre foarte multe popoare, ba chiar Imperiul Otoman si-a creat din start obiceiul de a "debarca" prima data cu ostirea in aceste tinuturi, pentru a "decola" ori catre Moldova lui Stefan cel Mare, ori catre ramasitele imperiului mongol, dar in mod expres catre Imperiul Tarist, considerat a fi acesta o putere care incurca deplin planurile din est ale sultanilor, pentru ca tinutul era o sursa inepuizabila pentru alimentare cu pamantul bogat cu de toate, fiind roditor. De aceea, zona a fost pasalac turcesc foarte multa vreme, cucerit usor atat datorita reliefului deschis si greu de aparat, cat si a populatiilor 'pestrite' dezinteresate a lupta, dar cu siguranta timp in care de altfel nu pot afirma ca aceste tinuturi au avut pe vremea turcilor o dezvoltare aparte.

Dintre aceste monumente am sa incep cu cel mai apropiat, dar si frumos si impunator in tinut, tocmai pentru acestea, desigur.

 

O ctitorie, o istorie!

Biserica din localitatea Mihail Kogalniceanu, jud. Constanta ( "Meka"  cum ii mai spunem) de confesiune romano-catolica se prezinta de la prima privire cu o arhitectonica impresionanta, inalta peste medie, atingand cerul ca semn al credintei desavarsite a celor ce-au ctitorit-o. De origine germana prin gand si fapta, ‘via’ Basarabia, constructorii n-au fost faimosi pentru planuri impresionante, ci oameni ce-au avut un crez, ca odata ajunsi in acest loc sa-si construiasca locasul de cult, trecand de cum a fost posibil la fapte.

Ridicata in stil neogotic (centenar sarbatorit in 1998), acest simbol al credintei puternice, cel putin a acelora ce au construit-o, sta falnica o constructie solida (din piatra randata si daltata astfel incat sa se "aseze" foarte bine una pe alta- au laturi de patrat, nici fara prea multa lipire, desi zidirea este la fel de originala. Dupa stingerea varului, acesta este imediat amestecat cu nisip mascat de rau si pus spre astuparea si lipirea spatiilor dintre pietre) de parca ea insasi isi rumega permanenta rugaciune pentru oamenii locului si pentru toti cei ce o vad. Constructia originala arata ca este o minune a locului, iar dovezile istorice ce marturisesc cu mirare profunda ca a fost construita numai intr-un an, din mai 1897 pana in octombrie 1898, in timpuri memoriabile, in care tehnica nu ajuta prea mult, stau ca chezasie sa intareasca aceasta convingere in sensul ca nu este tocmai o legenda, ci poate doar povestea construirii ei! Aceasta mai mult datorita arhitectului reprezentat de intreaga comunitate care a planificat in timp ce a lucrat asiduu, programand doar numai eforturile proprii! Marturiile vii comentand aici ca lucrau toti, femei, copii si barbatii care desigur erau meseriasii, fapt ce a facut ca constructia sa se ridice numai intr-un an, dupa cum dovedesc si alte multe dovezi istorice.

 Cu toate ca, dat fiind faptul ca tehnica era reprezentata numai de indemanarea si priceperea lor in inventia anumitor scule, unelte, parghii -- acestea din urma in mod special pentru ridicat pietrele pentru inalti serioase! De aceea, intr-un mic consens cu anumiti negativisti/pesimisti ce carcotesc ca ar fi construita la numai un an, peronal imi inchipui ca au fot pregatita toate materialele dinainte. Asta insemnad si faptul ca a fost un timp de pregatire din partea constructorilor in care si-au: confectionat sistemul de parghii, au adus piatra necesara (numai la cate tone ar preupune- fiind adusa cu carutele din cariera), au daltat-o si confectionat-o pe masuri si parametrii, si-au inventat si perfectionat un set de scule speciale pentru constuirea bisericii etc. .

Cu toate acestea tind sa cred ca in zilele noastre in ciuda unui ajutor enorm din partea tehnicii, nu s-ar putea construi o asemenea constructie si sa fie la fel de solida in ziduri si perfecta in unghiuri!...

 

Cum a inceput?

Istoricul acestei comunitati incepe din Basarabia parca de dintotdeauna a imperiului Tarist. Acolo fusesera chemati de tarina avand origine germana in 1763 - Ecaterina a II-a, sotia lui tarului Petru al II-lea, devenita Imparateasa a Rusiei dupa asasinarea sotului ei din anul 1762. Ajunsa imparateasa, dupa o viata nu foarte lipsita de lovituri chiar stranii de tot din partea sotului ei, incearca inca de la inceput sa trezeasca Rusia prin diferite reforme:

-un azil de copii orfani, o școala de moase, un stabiliment de igiena populara, un institut de educatie pentru fiicele de nobili ( faimosul Institut Smolnai). Aduce muncitori germani sa cultive pamanturile Ucrainei si mai tarziu ale Basarabiei. Sperand ca prezența pe pamant rusesc a acestor straini cinstiti, sobri si activi sa-i incite pe taranii rusi si sa le fie un exemplu. Cheama de altfel si medici, dentisti, arhitecti, mestesugari si s-a semnat un manifest, invitand germanii (mai saraci in tara lor) sa imigreze si sa lucreze pamantul in Rusia la acea vreme, asigurandu-i ca isi pot pastra limba, obiceiurile, traditiile, cultura si nu in ultimul rand credinta --catolica de altfel. Atunci cand aceasta a devenit suverana a Rusiei a intrevazut aceasta solutie salvgardanta pentru niste locuri de altfel rodnice, asa cum sunt si cele ale Basarabiei. Colonizarea a durat pana in 1824- echivaland cumva cu toata domnia imparatesei Ecaterina a II-a si cu prima jumatatea din cea a lui Alexandru I. Li s-au dat acolo tot ce trebuia, de la pamanturi si pana la facilitatile de a-si construi case, scoli, s.am.d., scutiri de taxe si impozite, scutiri de serviciul militar pentru barbati, scopul fiind unul maret anume ca, ei un popor iscusit in mestesugarie, sa dezvolte zona prin exemple, idei si metode inovatoare in toate domeniile cu putinta, unelte mai bune de cultivat pamantul, s.a.m.d., ceea ce a facut ca aceasta tara sa aibe o dezvoltare pasnica, dar reala. A fost si o domnie linistita, lipsita de razboaie!

Dupa moartea acestei imparatese (care de altfel cred ca este si prima domnie ce a interzis pedeapsa corporala in scoli), ii succede la tron Alexandru I, care a continuat, cel putin in prima parte a vietii sale ca tar, reformele Ecaterinei a II-a. Acest imperiu insa niciodata cum nu s-a multumit cu simpla stapanire a popoarelor subjugate, determinat mai mult sau mai putin si de amenintarile de la granite (Napoleon), ci in cel mai rau mod a cautat sa supuna chiar mintile oamenilor din tarile ce apartineau imperiului tarist, cotropindu-le arbitrar credinta si cultura printr-o 'inventie originala' si unica ce-i drept, dar coplesitoare, numita - rusificare. Da, cumva treptat acest tar se schimbase, trecand treptat la metode nu prea ortodoxe!..

“Erau familii de tarani germani basarabeni, din Basarabia si de germani transnistreni din regiunea Cherson, plecati din locurile de origine din motive economice. Dupa 30 de ani au inceput sa vina si imigranti originari din provincia sud-germana Suebia. Intrucat Dobrogea era provincie a Imperiului Otoman, colonizarea imigrantilor germani s-a facut dupa legile otomane. Au fost singurii germani de pe teritoriul Imperiului Otoman. Au contribuit la dezvoltarea economica a Dobrogei.” - comenteaza Wikipedia.

 Acest impediment ivit pe parcursul locuirii lor in tinuturi rusesti - rusificarea - neconvenind unor oameni dintr-un popor cu o cultura solida si cu "obiceiurile lor organizate" inca din cele mai vechi timpuri, mai ales ca de la inceput li s-a promis ca vor fi liberi, neconcretizandu-se aceasta pe parcurs, si-au luat treptat la propriu talpasita, lasandu-si acolo agoniseala de o viata. Au preferat sa-si vada de drum, dar sa fie liberi in credinta, desigur nu cu usurinta au fost lasati sa plece1.. Unii s-au intors in tara de bastina,  cautandu-si radacinile, altii in alte directii, iar unii au ajuns pe aceste meleaguri dobrogene roditoare, jinduite pentru aceasta de numeroase natii:  de tatari, de turci, de greci, italienii manufacturilor, si chiar de rusi.

In localitatea Kogalniceanu primele suflete germane au ajuns chiar de prin 1876 (cca 10 fam.), dar odata cu alipirea Dobrogei la Regatul Romaniei in anul 1878, deja mai multi nemti s-au refugiat direct din Basarabia aici, formandu-se astfel o cale doar de ei stiuta.

 

Migrarea germanilor catre Dobrogea, s-a facut in trei faze:

• primul val: 1841 - 1856
• al doilea val: 1873 - 1883
• al treilea val: 1890 - 1891

Din acest an (1841), cand au inceput sa vina mai multi si pana la inceputul constructiei bisericii, comunitatea s-a inchegat destul de bine, treceau (cu adevarat) de la o familie la alta de a construi casa acesteia pe terenul primit (prima data de la autoritatile turce, iar apoi romane dupa Marea Unire). La propriu "treceau" cand la o familie cand la alta, pentru ca nici nu dura foarte mult constructia unei case (poate 2-3 saptamani) la cat de organizata si sarguitoare era intreaga comunitate - chiar daca cei mai multi trebuiau sa locuiasca in colibe, datorita faptului ca inca nu "trecuse" comunitatea pe la ei - ca apoi se duceau sa cladeasca casa urmatoarei familii - cu toate aceastea aveau de indeplinit un vis! Marturiile vii intregesc de fapt tabloul temperamentului de neam care a ramas, in cea mai mare parte rece au darz, depinzand din care parte se privea omul, dar in genere necerand ajutor si mai ales lucruri materiale - niciodata, dar tocmai de aceeia! Aceste comunitati de nemti, trecute prin foarte multe, invatasera pe parcurs intrajutorarea! Deoarece, chiar daca multi inca mai traiau in locuinte improvizate, ba chiar anumite voci ce-si amintesc comenteaza ca biserica a fost prima in proiectul comunitatii de a fi construita ( in realitate, se construisera deja casele primilor veniti) - in anul de gratie 1897 au lasat tot pentru ca inainte de toate sa aibe comunitatea o biserica (pe langa cea mica ce era deja) demna de comunitatea proaspat infiinta.

 

O constructie, o dovada a iubirii dintre oameni!

Posibil ca acest vis nascut inca de la primii germani basarabeni ajunsi (pe langa bastinasii catolici) pe aceste meleaguri nu se putea concretiza pana in anul 1878, datorita guvernarii otomane, care de altfel nici nu se putea compara cu cea anterioara prin faptul ca le lasau toata libertatea, binenteles cu o exceptie, singura - aceea a birurilor si impozitelor nu foarte mici! Odata cu schimbarea guvernarilor si cresterea numarului de familii si a fortei de munca visul comunitatii a prins contur, iar impetuozitatea visului se observa in arhitectonica impunatoare a bisericii, care de fapt prin turla sa se observa de la distante considerabile, ca o emblema a localitatii. 

Minunea-minunilor tocmai in aceasta a constat: acesti germani, trecuti deja prin multe, cu mic cu mare se concentrau toti la lucrul ce-l aveau de infaptuit; faceau case necontand ca ei nu aveau una, dar inainte de aceasta si-au construit biserica! Ridicau rapid o casa aducand-o la final, apoi treceau la infaptuirea celeilalte, insa inainte de toate si-au construit biserica - "stindardul din piatra" a credintei nestramutate a celor care au construit-o! Cam rar asa ceva, nu?!

Este de fapt o istorie a iubirii, a daruiri si devotamentului fata de o cultura si fata de valorile unui neam/popor duse oriunde au fost dusi si ei in lume de catre cerintele altora (germanii tot timpul au fost cautati in domeniul mestesugaresc pentru o dezvoltare economica a regiunii respective) ori ale nevoilor lor personale de a fi un exemplu in primul rand, acolo unde ajungeau! Neuitand niciodata valorile neamului, transmise prin "molipsire" reciproca, imprimandu-si continuu prin viu grai si prin fapta cultura, insusindu-le nivel de familie, dar si ca oglindirea acestora la nivelul familiei mai mari ce era grupul/ comunitatea. Acest popor care oriunde s-a aflat ca mici sau mari grupuri, a stiut sa-si pastreze obiceiul oranduirilor si comportamentelor bune date chiar de traditiile lor in consens cu iubirea, coeziunea de familie si neam, de respect a valorilor transmise de strabunii lor si mai ales de responsabilitatea fata de ele.

O istorie a iubirii  uitata si nestiuta vreodata chiar pentru cei care locuiesc aici! Pentru cei care vor sa afle mai multe despre biserica, click aici

 

Voi reveni cu marturii vii, pentru aceasta comunitate, cat si pentru altele gemene sau de alte rubedenii ale acesteia.

Aceste randuri nu pot elucida vreodata vicisitudinile prin care au trecut acesti etnici asa zisi germani - nici nu am cum si nici nu mi-am propus de altfel, fiind vorba dupa cum se observa, doar despre constructia bisericii, a monumentului (oarecum, uitata fiindu-i importanta!) - suferinta acestui neam, cam fara de neam, ce au fost doar prin origine, limba si anumite obiceiuri/traditii, numele lor de nemti ramanand la fel ca si acestea,  altfel si diferit totusi, tocmai datorita celor intampinate... de aceeia las un link, pentru cine doreste sa le cunosca istoricul dramatic, cu ragamintea de a ramane acolo ceva timp pentru o intelegere cat mai mai profunda: https://ro.wikipedia.org/wiki/Germani_dobrogeni

Sfântul

• 
  
  

O femeie care a venit la el cu o lista de pacate a vazut cum acestea dispar rand pe rand de pe hartia pe care ea le listase, fara a le sterge cineva. Cel mai mare sfant al tuturor timpurilor, numit la propriu asa inca din viata sa, pentru cat de puternic traita in acord cu invatatura lui Dumnezeu, traind totusi in vremuri triste si uscate spiritual, Domnul a manifestat puterea si maretia prin el, chiar  si dupa moartea sa, continuindu-si minunile de acum si pana-n atat timp cat oameni vor exista pe fata pamantului.

Minunile Sfantului Anton

El in toate multele imagini in care este reprezentat este infatisat cu pruncul Isus in brate si cu Cartea Sfanta din care citea despre EL, cel care i se aseza in brate, deoarece asa era si vazut atunci cand se ruga.

Fiind atat de mic si de profan intre toate lucrurile cel privesc pe “Sfantul”, exista o neputiinta prin care n-as putea afirma ca spun ceva nou, fiind lucruri arhicunoscute, mai putin insa in aceste timpuri de rastriste, dar ca m-as putea face un instrument prin care pot arata cate ceva lucruri exceptionale din exceptia vietii Sfantului Anton.

El a fost numit inca din viata sa “Sfantul” pe buna dreptate, deoarece pe unde era el se intampla ceva. Unii au si intonat in cantece ca lumina era ca o dara in urma pasiilor lui! Si pentru ca am inceput cu vremurile noastre in care credinta in Dumnezeu si cautarea mijlocirii “Sfantului” ajuta pe buna dreptate chiar si acum.

In anul 1263, cand se termina constructia bazilicii, cladita in cinstea lui in Padova, i s-au transportat moastele sub altarul din capela inchinata lui, iar in momentul in care i s-a deschis sicriul, pentru ca moastele sa-I fie imbalsamate, s-a descoperit limba Sfantului ca fiind vie si navatamata de putreziciune asa ca intregul corp pamantesc. Dumnezeu a dorit iata ca in acest fel sa arate lumii cat de mult I-a placut serviciul pe care Sfantul Anton I L-a facut cu limba lui, laudandu-l. Sfantul Bonaventura, pe atunci superiorul general al cinului Franciscan, era de fata si sarutand-o, zise: "O, limba binecuvantata, care ai laudat pururea pe Dumnezeu si ai facut ca si altii sa-l mareasca, acum se vede, cat de vrednic a fost in fata lui Dumnezeu". Si tot atunci a scris si Troparul: De doresti sa ai minuni. Aceasta limba minunata e asezata acum intr-un foarte frumos relicvar de aur, batut in pietre scumpe si se pastreaza in bazilica Sfantul Anton, la Padova. Acolo o poate vedea oricine.

Papa Grigoriu al IX-lea, aflandu-se in orasul Spoleto, localitate apropiata de Roma, l-a pus in sinaxarul sfintilor, dorind sa-l canonizeze, dand astfel crestinilor un nou patron puternic pe langa Dumnezeu si un exemplu stralucit de urmat. Dumnezeu dorind sa aibe rasunet aceasta canonizare a facut ca in momentul in care Papa rostea pe Sfantul Anton ca fiind, exact in acelasi timp sa inceapa a bate clopotele singure in Lisabona, orasul natal al Sfantului.

 Sicriul cu moastele sfantului a fost in ziua aceea izvor de vindecari. Toti orbii, schiopii si cei ce sufereau de alte boli s-au vindecat numai atingandu-i Sicriul. Acest lucru se mai intampla acelora care-I solicita sprijinul chiar numai gandindu-se la el ca mijlocitor la Dumnezeu.

La putin timp dupa moartea lui copii nestiuori de multe, dar puri alergau prin oras si vesteau moartea lui “a murit Sfantul” ziceau, necunoscand ei cu adevarat cat de Sfant era “Sfantul lumii intregi”, asa cum il numea Papa Leon al-XIII-lea.

De mic indeletnicindu-se cu citerea sfintei Scripturi ajunsese sa stie pe de rost intreaga Biblie, s-a si spus ca daca in acel timp prin absurd s-ar fi ars toate Sfintele Scripturi, Sfantul Anton ar fi putut reface intreaga Carte Sfanta din scrota in scoarta. Printre cuvintarile alese ale dansului, deseori s-a distins in predicile sale mentionarea citatelor intregi redate exact ca in Biblie de peste 6 mi de ori… Avea o memorie excelenta prin care retinea toate fetele vazute cat si numele persoanelor, oricat de ‘nestiute’ ar fi fost ele.

Se spune ca odata vrand sa predice unor oameni care i-au intors spatele, nebagandu-l in seama, legenda spune ca s-a dus pe malul marii si a chemat pestii aproape de mal pentru a asculta ei in locul oamenilor predica sa. Astfel, un vacarm marin s-a intamplat si mii de pesti au venit spre mal stand asezati pe randuri si coloane si-l ascultau atent uitandu-se la el. Vestea s-a raspandit rapid si atunci nu numai cei care trebuia sa-l asculte au venit pe malul marii, ci intreg orasul si multi din imprejurimile orasului- spectator nevolnici! Si-au crezut in credinta adevarata!

 

Felurile minunilor Sfantului

Minune spectaculoasa ar fi cea de mai sus, dar printre multe altele se numara vindecarile, care si in acest timp se intampla, dupa cum am zis pintre cei care-I solicita ajutorul. Puterea acestui Sfant intrece adesea asteptarile evlaviosilor care isi pun Increderea in el. Faima de Facator de minuni ce o avea, inca traind pe pamant, i se cuvine si azi, crestinatatea toata i-o acorda cu bucurie si nu numai.

A fost supranumit “Gasitorul lucrurilor pierdute sau furate”, pentru ca oricine ii solicita mijlocirea in acest caz, fiind printr-un concurs de imprejurari in situatia de a fi privati fara vina lor de ceva pretios, dar cerand mijlocirea ca prin miracol gaseste ceea ce a pierdut. S-a spus de el asa pe buna dreptate inca din viata lui, datorita unui miracol: Pe cand Sfantul Anton era la Montpellier (Franta), i s-a furat un manuscris in care el comentase Psalmii. Sfantul tinea mult la aceasta opera a sa, si de aceea se indrepta cu rugaciuni fierbinti catre Dumnezeu ca sa-l ajute s-o gaseasca. Minune! Pe cand hotul trecea un pod inalt, ii iesi inainte un individ furios care il ameninta cu sabia, poruncindu-i sa duca inapoi manuscrisul. Fara intarziere, Sfantul Anton si-a dobandit manuscrisul.

 Alta care se poate constata si azi intr-o basilica in care se ruga, ispitit si incercat in credinta in Dumnezeu, puternic ispitit fiind chiar in rugaciune, a avut taria sa faca cu degetul aratator un semn al crucii pe lespedea asupra careia era aplecat, ori acea cruce de pe marmura alba a ramas semnata ca pe o ceara moale. Ispita disparu instantaneu, semnul ramase… Aceasta se prezinta ca prima sa minune ce a fost precursoarea izbanzii asupra ingerului negru, care l-a incercat chiar in rugaciune.

 Odata a insanatosit brusc un confrate calugar numai daruindu-I haina sa. A inviat un copil. A pus la loc un picior al unui tanar care din cainta ca facuse un lucru rau si l-a taiat, anume cainta ca a lovit cu el pe tatal sau. O femeie care a venit la el cu o lista cu pacate a vazut cum acestea dispar rand pe rand de pe hartia pe care ea le listase.

 Uneori Dumnezeu ii dadea putere sa rosteasca prorociri. Minunile au ramas totusi oriunde semnele cele mai vadite care au aratat sfintenia si puterea cereasca cu care il inzestrase Dumnezeu s-au implinit.

 Apoi pe multi ispititi de poftele rele i-a scapat si a vindecat multi bolnavi. Afland ca femeia buna, care trimitea pomeni la manastire, fusese atat de tare maltratata de barbatul sau, incat ii smulsese tot parul, s-a rugat lui Dumnezeu si indata parul i-a crescut la loc. Prin aceasta minune l-a intors la calea dreapta si pe acel sot rau.

El a fost totusi sfantul bolnavilor, mangaierea celor suferinzi si napastuiti, insa o minune ce avea sa aibe rasunet prin spectacularul sau, nu avea cum sa nu aibe rasunet in lume. Un om necredincios iscodindu-l a zis ca face un ramasag cu el si va crede daca magareata lui va inchina in fata potirului si a hostiei in care se spune deseori in timpul luturghiei ca se afla “trupul si sangele Domnului. Sfantul Anton s-a lasat induplecat pentru a lasa lucrarea Domnului sa-si urmeze desfasurarea. Omul vazand ca accepta provocare a zis in completare ca pentru a nu fi implicate vreo conspiratie indoielnica va inflamanzi acel animal. Zis si facut. Dupa trei zile de infometare a magarului, vine cu el in fata bisericii, “Sfantul” iese cu hostia si potirul si se infatiseaza in fata animalului. Intre timp omul ii pune fanet intr-o partea alaturata a magarului ca sa vada daca il ispiteste, dar nu, Sfantul Anton apropiiindu-se cu hostia intr-o mana si cu potirul cu sangele Domnului, animalul nici nu se uita la fanet si parca supus de o mana superioara nevazuta, ingenunchiaza in fata Sfantului.. acel a crezut, dar si toti de fata zicand “intr-adevar este Trupul si Sangele Domnului acolo”

 Sfantul a fost cinstitor cuvios al Maicii Domnului inca din copilaria sa, de aceea “Anton s-a inflacarat tot mai mult de iubire catre dansa si acum se straduia sa arate tuturor, prin predicile sale, cata slava are Maria Fecioara in ceruri si cat mijloceste ea pentru noi oamenii, la Fiul sau dumnezeiesc, Isus Cristos. Se intrista insa vazand inimile cele incremenite ale ereticilor care barfeau in tot felul pe Maica lui Dumnezeu. Spre a-l raspandi pentru dragostea lui fiasca si a-l mangaia in muncile cele grele ale apostoliei, in ziua de 15 august, cand se praznuieste in toata Biserica crestina Adormirea ei cea slavita, Fecioara Maria i s-a aratat lui in toata stralucirea de Regina a Cerului, asigurandu-l astfel, inca o data, ca credinta care sustine ca ea a fost ridicata la ceruri si cu trupul, este adevarata si toti trebuie s-o creada. Sfantul, imbarbatat de aceasta vedenie, a pus si mai mare ravna in slujba Preacuratei. - wikipedia

Cred ca si marele Poet, caruia i se celebreaza azi cu mari ecouri, datorita unor noi descoperiri ce-au pus intr-o lumina noua, moartea poetului, daca ar fi aflat de acest mare sfant, cu siguranta ca i-ar fi inchinat o poezie.

La mulți ani fericiți!!

 

cand crezi ca nu mai e timp deloc

Cand crezi ca esti legat doar de-un loc,
Si de crezi ca nu mai e timp ceva sa faci,
Cand crezi ca n-ai putea atinge ce visezi,
Amintește-ți in Tine sa te încrezi!

Ca de n-ai mai putea face un efort sa inveti,
Cand tot timpul iti vine numai sa te certi,
Si din toate, tot nu poti sa te mai resfeti
Aminteste-ti ca este timpul sa te ierti!…

De-amu incolo „La multi ani Fericiti!”,
Ani multi numai pe cat a fi iubiti,
Ca ei de prea multa ta frumusete
Prin cei la toti in jur le dai binete,
Amintește-ti ce numai grija Ta ocrotește

Sa canti si mai frumos de-acum,
Sa ai inspiratia simtului starbun,
Cu ce sti ca ai mai frumos în Tine din el,
Ca la cel mai desavarsit menestrel,
Al bucuriei, marinimiei, Gingășiei!

La multi ani Fericiti,
Mulțumesc pentru modelul de imagine, domnița Valentina!

Andrei Gheorghe Rău

Prima pagină » Fără categorie » Răul- Andrieș

Răul- Andrieș

MIHOC Valerian 24 februarie 2023 In Fără categorie 

Când mulți oameni se străduiesc să fie oameni, sa fie cât mai buni, să ajute în limita posibilităților și chiar între limite extreme, uneori neavând ei nici de mâncare, sunt unii care nu numai că nu fac asta, nu numai că sunt răi „întâmplător , însă ei chiar vor sa fie, chiar vor sa li se știe și de frică sub acest aspect.
Nu se simt bine altfel, după um ne-am uita ca și se uita voluntar asa fioros să.. să ce??
Când de fapt fac ce fac mai pe ascuns, când perii lui atârnau de un fir de par al unei persoane atât de slabe cu care făcu ceea ce a vrut, apoi au vrut, profitand de tineretea si de.. slaba infor mare. Insa, de ne-am da seama că un asemenea..nu scăpa de nu avea „aliati, susținere..si, mai ales nu avansează nimeni, nicăieri în asa stari depravate, dacă nu ar fi mai mulți..retele obscure care se sustin, fac si desfac, au”puteri chipurile, insa numai tupeu…de a intra cu forta pe alții…teritorii, fiinte, orice su nevoie, necontand ca ei calca si pe cadavre, snopesc și… Ei fac orice pentru interesele lor! Oricum, acestea nu rămân doar aci… Numai un pic sa vedem cum suna ce face aceast „mare…
Atenția asupra unui așa -zis comisar, grandoman dar care avansează prin frauda, viol, abuz,manipulare,trafic de influență, la așa -zisul comisar al Direcției penale pentru frontieră…el penalul e șeful lor..of, tara tuturor posibilităților r.Moldova, dar cum sa fie integrată țara noastră sora cu așa specimene „grosiere..
Andrei Gheorghe Rău , sub nume de „acoperire pentru jaf(?) Andrieș Gh.Rau (el spune ca de alint..și poate și de la maică-sa, care se pare încă îl alintă..De unde avânt pentru tupeu, pe căutarea celor ce l-ar servi, i-ar tot face, ca i se „cuvine)

-trimitea fete la produs in Turcia; probabil un alibi/atu pentru care avansează în grad și e chiar felicitat. . probabil, o rețea..care le și învață pe fete „meserie înainte..
-se pare că jignește , învinuiește la drumul mare, motiv pentru care a și fost dat în judecată și i s-au cerut despăgubiri, scuze publice, dar dracul nu se lasă;
-avea dosar că a violat-o pe așa -zisa soție, pe care chipurile acum o iubește))), dar tot prin manipulare a convins-o că va avea grijă de copil, că așa..și uite că și acum uneori din te miri ce sare la ea s-o bată..s-a scăpat ea de frică la un moment dat, dar anxietatea ei continuă altceva spune;
–imprumuru neonorarea, dosare peste dosare tot se găsesc și pe net.. numai pe cel de viol l-a ascuns bine..se părea.. Desigur că e și de mult timp, vezi Doamne ;
-el chipurile nu are fb, că cică nu i-o permite serviciul, dar are o groază prin care o controlează pe așa -zisa soție.. uneori din al ei restricționa și reclama, el ” băiatul bun”..;
-se luptă cu toți și pentru un petec de pământ, de o fi din partea familiei lui ori din cea a ei. Când teroarea e cuvantul lui cheie de „putere, cam asa face un „om și asa se uita el..precum altcineva i-a ales figura de bot-dog.

Avem cu ce intra in UE, repede..ca țară sora a României, mai ales acesta având atâtea „vizite de lucru” in țara (cu familia de acoperire, de altfel), dar exact cu salbaticia, cruditatea lui învăța si copiata din estul sălbatic, poate ar trebui sa fim, ne simțim mandri ca asa „om ne „vizitează. Ne testeaza, sau ca in aceste vizite pe la munte gaseste penalii ce tot ii caută..?

https://www.facebook.com/100090412878621/posts/pfbid0uK59ibJXRBD3WRs2y32kDysujMkFMjgbeHU3yee3q97oYkyKqUqJioZDbTS98Mt9l/?app=fbl

Tristețea curmă..

 

Tu te-ai stins.. tristețea curmă.. 

Azi ai fi implinit o vârstă..  

Ce-n seara amintirilor o scurmă,  

Este poate cea mai tristă..  

 

Cum deseori destinul ne arată  

Câte planuri se duc ca fumul,  

Parcă, iată numai cu-o erată,  

Nimicul vine-trece ca nebunul..  

 

La câți ani ai fi avut tu atât de falnic,  

Fără de-o tristă mină-n urmă  

Prin bucurie erai atât de darnic,  

Acu doar regrete de ”erete'n umbră..  

 

Când se deschide o poartă ori ușă,  

Părcă așteptarea se-nplinește,  

Dar oricâtă speranţă apare'n tușă,  

nu mai vi..şi, expectanța ”prisosește..  

  Privind acesta fotografie, precum si altele asemenea in care.. atatea.. desi, viata ne incercase de mici... viata totusi daca vrei o iei cu tot ce presupune fara sa te mai gandesti la acestea.. nici n'ar avea sens.. caci, ceea ce ramane parca dintr'un om.. uneori pare doar o umbra..

  Dintotdeauna ziua de 2 Mai se asocia cu ziua fratelui, astfel a rămas o obișnuită -suspendata după ce s-a stins... 

 dar, și amintiri plăcute, care după tot acest timp de enorme..., ele, aminirile, redevin așa. Cu toate că, de undeva de acolo de sus cred că privește cam nedumerit ... dar..
Regretăm etern...!  

Chiar la fiecare sărbătoare, lipsa se resimte mai tare.. 

Tot ce iubesti pe acest pamant
In cer se transforma intr-un cant
Lauda, imnul cu note si voci ingeresti,
Unde arzi de bucurie si nu te parjolisti..
((

Dă-mi Doamne mie MINUNEA Ta!

 

Dragostea.. ohh,Doamne, se găseşte atât de greu,

Odată găsită de nu eşti cu ea o pierzi mai mereu..

Tu Doamne plantezi în suflet pe cel ce ce-i ales,

Însă, numai Tu şti câte omului în suflet i se-nghes..

E o fiică a Domnului fermecătoare, cât Delicată

Ce a avut o viaţă cam grea cu prea mare erata,

De cum am văzut-o mi-a plăcut aşa de mult,

Că inima nu se mai poate duce la un consult

Decât la ea!

Iubirea adevărată cât de imperativă

Îşi trage seva din energia instinctivă,

Din Armonia universului ce-şi caută

Izbăvirea şi-n Sinea celuilalt o salută!

De- ar putea Iubirea să fie socotită,

Căci tot de naivitate este umbrită,

Tot de imboldul ei eşuat ar asculta

Şi, niciodată de ce spunea şi logica..

Dă-mi Doamne mie Frumoasa minune a Ta,

Să am grijă de Ea, să-mi fie Steaua mea!!

Să-i fiu mâna ce-o protejează, călăuza,

Să-i fiu braţul ce-o susţine, iar ea fie-mi Muza,

Cum şi e, insa fie-mi pe timp îndelungat,

Căci eu alta fericire nicicând nu am aflat..!

Orizontul ochilor mei e dulcea Ei privire

E o bucurie colosală, toată o cântare!

Dar, simt pustiul dacă este ofensată

Cum şi vreau să-i ofer iubirea toată

Ce o am.. chiar prea bine păstrată

Pentru Soarelul meu complementar,

Ea cu fiica ei - Universul meu total!!

Când mi-ai dat Doamne să simt ce a simţit,

Mintea cu adevărat mi s-ancolacit/zbârlit,

Cât poate iubi un om, iar acel un mare prost,

Ce tot încearcă să-şi motiveze cu “folos

“Slăbiciuni de mincinos cu suflet “anost,

Doar cu “aspiraţii pentru trupu-i blegos..

Să vezi aşa fata ce cu laptele aduce

Să nu te gândeşti oare la un pupic dulce,

La acea îmbrăţişare caldă, si candida,

Aşa cum îi e Sufletul ei cu ce o alina?!

Pe chip şi aşa obrăjori pufoşi, celeşti,

Să nu vizualizezi cum îi smotoceşti?

Dă-mi Doamne mie femeia ce-o iubesc,

Ca-n Sufletu-i candid Flori sublime-i cresc!

Acoperă-i, te rog, scăpările din naivitate,

Luminează-i ochii într-a cea - cecitate...

Să-i fi Tu Doamne făclia în drumul ei,

Caci ce poti nu pot..Tu în faţa ei să stai,

Că-i prea credula-i şi crede pe oricine

Unu-i explica "durerea din a lui micime..

S-aibe folos nu ca oricine

Dă-mi-o Doamne c-o iubesc prea mult,

Până la ea că eu pot atât, nici n-am ştiut,

Tu-mi cunoşti inima, ce este ca şi a ei,

Dă-mi Iubirea-i şi poţi să-mi iei ce vrei..!

În picături cumplite, în vise şiroite o văd,

Tu în suflet ce-ai plantat nu e prăpăd

Mi-o înfăţişezi şi când răscolit nu vreau,

Vreodată "mut alături ca să-i mai stau..

Dar, e toata Iubirea ce n-am avut..!

-Bărbatul ce iubeşte întâia dată profund

Speranţele vieţii fericire I se cufund,

Femeia iubită în ochii lui înfloreşte

Şi toate ale ei prin iubire izbândeşte!!

https://confluente.org/valerian_mihoc_1601206480.html

http://armoniiculturale.ro/2020/09/27/da-mi-doamne-mie-minunea-ta/