INTERVIU CU MAESTRUL SANDU GRECU, DIRECTOR, FONDATOR AL TEATRULUI NAȚIONAL ”SATIRICUS - ION LUCA CARAGIALE

“În viață joacă teatru numai cine nu are niciun rol” -Tudor Mușatescu 

A juca teatru desigur că e o artă, dar a juca teatru fără un rol, scop, sau fără o determinare profund stabilită în conexiune cu viața autentică și cu ceilalți din jur, continuând ideea autorului citat, pare atât de pueril, cât și de a consuma întreaga viață într-un rol absurd. Unii însă, prezintă dexteritate pentru a purta mai multe măști doar pentru un rol, dar și acela inexistent în viața proprie. Atunci, se întâmpla fenomenul curent pentru a tot retușa ”rolul” fără rol la așa zișii actori și de a tot schimba măştile rapid unele cu altele, în detrimentul propriului rol/scop, adică al aceluia ne-însușit în fapt vreodată sau neasumat. Desigur că, astfel la actorul fără nicio artă, el propria soartă dejoacă, dar și pe al altora de lângă el, sau aceia a întregii țări de fel... 

Acest lucru, iată, ne înfățișează și maestrul Sandu Grecu - director, fondator al Teatrului Național ”Satiricus - Ion Luca Caragiale”, actor, regizor, lector, președintele Uniunii Teatrale din R.Moldova, fost deputat și ministru al Culturii și Cultelor, decorat de către președintele Traian Băsescu cu” Ordinul Meritul Cultural” în grad de comandor, ș.a.m.d., dar, în ciuda atâtor atribuții și competențe, se prezintă pe sine precum un om atât de simplu și modest. Care ”modestie nu rămâne, totuși, indiferentă nici la situația socială a unui simplu om, după cum nici a întregii țări. Un ”mic” exemplu, poate fi constituit de faptul vadit că dumnealui s-a preocupat de soarta actorilor întotdeauna și în colaborare cu administrația locală a construit... un întreg bloc, de a fost necesar. Stimă şi respect! Maestre, vă mulțumesc! 

http://satiricus.md/ro/about/actors/alexander-grecu

 

 Valerian- Primul contact pe care l-am avut cu teatrul” Satiricus” a fost prin spectacolul” Ciuleandra”, ori acesta reprezentare teatrală după nuvela scriitorului renumit, Liviu Rebreanu, m-a prins atât de tare încât nu-mi mai revin, dar și că, tot aș revenii s-o mai revăd la modul încântării ce... 

Maestrul Sandu Grecu: Aaa, mă bucur foarte mult! Despre această piesă... În 1995 am avut un turneu peste hotare prin America, unde am jucat vreo lună de zile mai multe spectacole în mai multe oraşe din SUA. Atunci am privit personal vreo două spectacole pe Broadway - New York și mi-a apărut mie ideea de a monta un spectacol în acest gen. Astfel, m-am oprit la nuvela “Ciuleandra”. Sigur că trebuia de scris libretul şi de rescris toată opera în versuri. Secretarul literar de atunci, pe nume Ion Diviza a făcut-o cu brio. Dumnealui a scris în vers toată opera lui Rebreanu, iar Marian Stârcea, un tânăr compozitor cum era deja, a scris prima operă în două acte pentru acest musichall. Premiera piesei a avut loc la Paris în anul 1996, pe 16 octombrie la Institutului Cultural Român, care era condus de către Virgil Tănase, scriitor, regizor, directorul centrului român din Paris. Iată că de 20 ani se joacă şi acum. 

Cam aceasta este povestea piesei în stil Broadway - “Ciuleandra”. Este un spectacol care s-a jucat, de fapt, şi în faţa lui Sadam Husein în ‘98. Noi participam la festivalul internaţional de teatru, la care erau înscrise peste 70 de teatre internaționale, dintre care şi americane, acesta având loc în Iran, într-un oraş antic, Babilon din apropierea Bagdad-ului. Festivalul tot cam atunci în octombrie a avut loc, undeva pe 16,17,18, iar în una dintre aceste zile am fost solicitaţi să jucăm piesa şi în fața dictatorului Sadam, chiar la reşedinţa lui. Ulterior am stat şi cu el la masă. Apoi, chiar în zborul avionului am văzut prin satelit cum începuse războiul acela zgrozav de la ei, și, culmea că, se bombarda chiar hotelul în care am stat... Începuse războiul exact în acel moment. 

V.-Când a fost fondat Teatrul “Satiricus”? 

Maestrul Sandu Grecu: Teatrul l-am fondat încă din anul 1990. În trupa iniţială am ales doar dintre tineri de 16,17,18 ani. Ei au fost selectaţi în urma unui casting realizat prin toată Moldova, chiar dintre aceia abia ieşiţi de pe băncile şcolii, și, deci, fără facultate. Ulterior, însă, paralel și în același timp le-am predat actorie aci la Academia de Artă, m-am ocupat de ei îndeaproape şi împreună am fondat acest teatru. Eu abia ce mă întorsesem atunci de la studiile terminate la Moscova, acolo unde am studiat regie. În afară de cei care au venit ulterior de la teatrul Mihai Eminescu, precum M. Curagau, J. Cucruzac, V.Cazacu, au mai aderat actori și din alte teatre, precum ar fi actorii: -Vasile Tabarta, Vasile Casu, Val. Delinischi, S.Finiţi, V.Turcanu, Paulina Potinga. În acest fel a apărut teatrul “Satiricus” pe data de 19 decembrie 1990. 

http://www.timpul.md/articol/sandu-grecu-a-fost-o-lupta-dintre-vechi-si-nou-2073.html

  V.- Dvs., maestre, mai jucaţi în piese sau doar regizați? 

Maestrul Sandu Grecu: Eu deja din 2005 nu mai ies în scenă, hmm... Primul spectacol pe care l-am jucat în “Satiricus” a fost ”Ce e Viața Omului “de A. Arcanov, în 1990, iar ultimul “Triunghiul păcatului’, de Tudor Mușatescu, dar... nu mai reuşesc să mai şi joc... Trupa este foarte mare acum, montări sunt la fel... multe. 

Valerian -Maestre, în fond dvs. sunteţi fondatorul teatrului “Satiricus”...? 

Maestrul Sandu Grecu: Da, sunt Fondatorul teatrului... Până la 30 de ani lucrasem ca actor în Chişinău pe la diverse teatre. Însă tot aveam această idee și în acel timp, la acei 30 de ani ai mei, am pus bazele acestui teatru. Este la ora actuală primul teatru de satiră, prin care ne-am propus iniţial să arătăm toate faţetele societăţii. Dacă azi vedeţi o piesă precum “Ciuleandra”,” Năpasta”, “Angajare de clovn”, sau “Maestrul şi Margarita”, spectacole care nu sunt, să zic aşa, exact pe genul nostru, ele sunt pentru că doresc un repertoriu mai larg.

Preponderent noi jucăm spectacole sociale de gen satiric, comedii, acestea fiind genul nostru, dar pentru a menţine trupa stabilă, sunt obligat în calitate de director al teatrului şi regizor să ţin actorul într-o formă bună, dându-i posibilitatea să joace şi dramă, spectacole non-verbale şi orice alt gen de piese. De pildă cum ar fi ”Căsătorie forţată” de Moliere, pe care am jucat-o prin toată Europa, în limba franceză. “Carmen” de P.Mereme se joacă în limba spaniolă,” Metamorfozele” lui Ovidiu în limba latină, care la fel a făcut înconjorul lumii. Azi avem la moment 26 de spectacole vechi în repertoriu şi încă în premieră lucrăm la “Migranţii” lui Vișniec, ultima piesă a lui, care poate că este cea mai în vogă tema despre emigranţii care tot vin spre Comunitatea Europeană şi care, de fapt, au ocupat-o... o problemă foarte actuală, un spectacol social. A doua premieră va fi “Hamlet” a lui Shakespeare, cu premiera piesei prin luna aprilie şi cred că vom încheia stagiunea cu “Doctor de femei”, o comedie de succes. 

Vă invit în decembrie să vedeţi o piesă controversată numită “Partidul sexual unit”, cu o problemă socială axată foarte la obiect cu tot ce se întâmplă azi în mizeria aceasta de campanie electorală, din ţara aceasta ce stă încă în captivitate.” Made în Moldova” de Constantin Cheianu, ce se joacă din 2009, ea vorbește despre corupţia totală din R.Moldova, sau la un spectacol destul de curios “Puştoaica de la etajul 13 “, după Mircea Ionescu dramaturg din România, cetăţean al Americii, ce are o tentă socială pregnantă azi. Acest gen de repertoriu vorbește și despre poziţia civică a teatrului Satiricus. Fiindcă “Golanii revoluţiei Moldave”, sau “Cu bunelul ce facem?”, un spectacol despre 7 Aprilie, sau “Țara asta a uitat de noi”, ce este o punere în scenă al acelui război cinic şi idiot care s-a întâmplat. Sunt spectacole care ne caracterizează şi cred că are sens să le vedeţi. 

V.-Am observat, maestre, ca baza v-aţi clădit-o de la satira lui Caragiale!? 

Maestrul Sandu Grecu: Da, suntem unicul teatru din arealul românesc ce a montat integral în mod concomitent Caragiale. Cu toate că, mai sunt teatre ce au montat toate piesele lui Caragiale, dar în diferiţi ani sau poate la 10 ani o premieră. Noi am avut în proiect la un moment dat să montăm toate piesele lui Caragiale, dar iată, mai sunt şi azi în repertoriu. Am ridicat premii posibile şi imposibile, naţionale şi internaţionale, fiind spectacole care se joacă cu sălile arhipline... 

http://ea.md/zece-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-regizorul-sandu-grecu/

  V.-Ca primă instanță, de ce totuşi v-aţi gândit numai la satiră? 

 Maestrul Sandu Grecu: În primul rând, pentru că încă din fosta uniune sovietică, R.Moldova era singura țară care nu avea un teatru de satiră sau de comedie, ori eu ca construcţie a personalității mele sunt mai aproape de satiră decât şi față de comedie. Îmi place să privesc lucrurile în acest mod şi în genere iau totul mai ironic, datorită faptului că dramatizând lucrurile, ele mai rău se complică. Aşa după cum este în R. Moldova, noi suntem așa mai mioritici în mentalitate și simțire, ne place să ne plângem şi să devenim jertfe... Așadar, eu ziceam că un teatru de satiră ar ajuta la schimbarea mentalităţii caracteristice acestei societăţi. Ori, dacă s-a întâmplat ceva bun în societate, vreo mişcare spre bine în R.Moldova, acest fapt este împlinit şi datorită teatrului “Satiricus”. 

V.- Cu alte cuvinte, dvs. ca teatru aveţi uneori în vedere o situaţie socială grea ca prima idee şi apoi o transformaţi în piesă de teatru (satirică)? 

Maestrul Sandu Grecu: Da exact. Iniţial există de la sine problema cu care se confruntă societatea, pe aceasta o iau şi o transform într-o idee de satiră, apoi caut piesa de teatru cu care o asociez; acesta, poate fi una contemporană, una clasică sau chiar dau special comandă pentru ea. Aşa după cum s-a produs întâmplarea cu piesa- “Țara asta a uitat de noi” comandata lui Constantin Cheianu. Premiera ei s-a jucat la aniversarea XX-a cu ocazia Zilei Independenţei R.Moldova, unde dăm o palmă zdravănă acestor coruptibili, cărora le demonstrăm că nu suntem o ţară independentă, ci una dependentă total. 

V.-Maestre, dvs. de cine credeţi că este dependentă R.Moldova? 

Maestrul Sandu Grecu: R. Moldova, este o ţară dependentă de Rusia încă, ea nefiind vreodată liberă şi independentă. Orice regim pe care l-a avut ţara noastră din 1990 n-a avut autonomie totală, verticalitate şi nici măcar vreo idee clară despre care încotro trebuie să meargă R.Moldova. Politica moldovenească a fost în permanenţă în pasul racului, un pas înainte -doi înapoi. Niciun guvern n-a avut o platformă politică şi n-au dus la capăt vreo idee de reformă, în niciun domeniu, fără excepție. Tot ce s-a făcut a fost printr-un haos de genul “dai că merge”, iar miniştrii au fost amatori şi nu profesionişti în vreun domeniu specific. Reformele nu şi-au făcut loc de discuţie pe mesele ministeriale şi tot ce s-a făcut a fost aşa ca prin ceaţă. 

Singura reforma ce s-a realizat a fost, totuși, cea a lui Maia Sandu, candidat acum la preşedenţie. Ea, de altfel a şi finalizat reforma în educaţie. În rest, nimic nu s-a făcut... Noi am pornit în democraţie odată cu ţările Baltice, iată, dar unde se află acestea şi unde ne aflăm noi..? Doi din trei politicieni de la noi, pe lângă faptul că sunt fricoşi mai sunt şi anti-statalisti, anti-români, anti-identitari. Una spun în campanii electorale, alta sunt ei de fapt... Deoarece, sunt fricoşi față răsăritul care îi înghite.. În mod laș şi făţarnic ei nu promovează identitatea naţională, dar pe care şi-o vântura foarte tare prin nevoile imperioase de-aș prezenta ei necesitatea de a fi aleşi.

Aşadar, R.Moldova este un stat fără identitate, pentru că politicienii cu atât mai puţin n-o promovează.. e tristul adevăr al tărişoarei noastre. Nu există specificaţia nici în constituţie, să se spună exact cine suntem noi!? Se menţionează că noi “vorbim limba maternă”, art.13. E ca şi când ai spune despre tine că eşti “om... poi, nu-i clar că ai fi? Dar cum te cheamă? Este vorba în fond despre o ticăloşenie la scară largă... 

Toate acele programe electorale întocmite aşa de ochii lumii în campanii doar de a minți lumea să-i aleagă, pare a fi cel mai strașnic lucru pe care-l fac, dar după asta, sunt pur şi simplu puse într-un sertar și ăla uitat. Ori acum, pe acest considerent geo-politic iar se încearcă o diversiune de manipulare a maselor şi de captare nedreaptă a voturilor. Nu este principial cum se procedează... 

http://www.rasputin.md/men/10-verbe-ale-lui-sandu-grecu

  V.-Maestre, totuşi, în cadrul acostor alegeri, faptul că poporul își alege preşedintele, n-ar constitui un pas înainte? 

Maestrul Sandu Grecu: Ba da, cum să nu? Însă, toate aceste curente, planuri, promisiuni, tot se dovedeşte a fi deşertăciune. “Programe electorale”? De fapt, e totul o minciună ceea ce fac ei! Mereu amăgesc poporul, care după utilizare este aruncat, amăgit.. nu ştiu, e continuu un cerc vicios! Factorul geo-politic nu este principial şi nu are vreo însemnătate pentru poporul acesta deseori minţit, înşelat... 

Aceste alegeri au un singur scop: - cum să scăpăm statul de căpuşe, de oligarhi? La momentul dat, noi trebuie să ieşim din această captivitate, închidere, limitare sau umbrire, spuneţi-i cum doriţi... De aceea, Maia Sandu are mai mare credibilitate, asta, bine, mai mult în rândul intelectualilor... Ea de va reuşi, va porni această ieşire a noastră din captivitatea vicioasă în care ne-a prins acest sistem. Nu ai cum să vorbeşti de unire, nu poţi să vorbeşti despre geo-politic într-o ţară în care toţi suntem închişi în acest cerc vicios. La început trebuie să fim liberi ca să putem să valorificăm potenţialul existent al nostru, ca popor existent în teritoriul european, de altfel, noi trebuie să autentificăm valorile specifice în acest context, chiar teritorial. Aceştia ce vor veni la vot sunt conştienţi că vor vota contra oligarhilor, contra mafiei cu faţa politică. Acest sistem antioligarhic noi trebuie să-l susţinem şi cine face asta, se vede. 

Da, este un pas înainte faptul că poporul alege preşedintele. A lăsat mult de dorit de când s-a făcut aceasta prostie politică... am militat atunci, fiind în opoziţie, însă... Închipuiţi-vă un preşedinte care nu face nimic, ba sta în umbră, el este un hoţ sau un bandit, dar are bani şi partidul lui câştiga majoritatea voturilor tocmai pentru acest fapt... lasă de dorit... cum ar fi el are tot în mână. Astfel, ei au avut pe primul-ministru, toți miniştrii, și-au pus judecătorii lor, economiştii ș.a.md., tot al lor. Asta e straşnic de rău, echivalează cu instaurarea dictaturii. 

Republica Moldova, încă nici la moment, nu are o democraţie atât de dezvoltată încât să aibe şi să se poată baza pe o republică parlamentară. Eu însumi sunt pentru o republică semi-parlamentară-prezidenţială, deoarece una astfel constituită îmi dă mie siguranţa că există credința în bine, cât și un echilibru. Preşedintele ar fi ales de popor şi este astfel garantul nostru, la fel şi parlamentul după cum şi trebuie să fie. Pe acest inter-dialog al acestor structuri importante ale unui stat democratic autentic mi se garantează mie ca popor, faptul că sustenabilitatea ei prin democraţie este viabilă. În schimb, aşa cum este azi mă tem foarte tare. Dreptul meu ca cetățean este încălcat...! 

V.-Chiar așa nu mi-aș fi închipuit... 

Maestrul Alexandru Grecu: Da...? Dacă se va întâmpla ca preşedintele să fie în continuare o unealtă a acestor clanuri ce au ocupat actualmente R.Moldova, atunci în ea se va instaura cea mai mare dictatură de care n-a avut parte ea încă vreodată...! Izolarea ei totală va avea loc neapărat, în ciuda a ceea ce s-a făcut până acum. Aşa că situaţia este mult mai periculoasă decât o cred unii că aleg ba pe unul, ba pe altul, sau... 

http://www.timpul.md/articol/sandu-grecu-satiricus-va-ramane-in-opozitie-fata-de-orice-guvernare-si-politicieni-24053.html

  V.-Maestre, şi cine credeţi că încurcă această unire, de fapt? 

Maestrul Sandu Grecu: Vorbesc de “integrare” şi nu de “unire”, conștient fiind de cât este departe această unire pe care n-o poate face, R.Moldova în niciun caz, şi nici măcar România... trebuie să fim conştienţi, că nu-i chiar atât de simplu a se face această Unire. În primul rând trebuie să ne integrăm economic, acesta trebuie să fie primul pas! 

Ca să se împlinească Unirea, trebuie ca la cele 35 de procente de unionişti trebuie să se mai adauge ceva. Ar fi posibil doar prin faptul de a convinge 16% din electoratul rus. Aceast lucru se poate împlini prin servicii mai bune, prin libertate, democraţie ș.a.m.d., prin colaborare comună, drumuri bune, nu să strigi în gura mare – ”unire!”- pe când asta trebuia să se împlinească de la sine încă din” 90 încoace... Unii sunt puşi astfel să ţipe ca să compromită totul... mai rău fac, deoarece în acest fel nu este capabilă nici România să facă unirea. Eu sunt unionist, trebuie spus ca să nu se creadă altceva, însă ea nu se va face doar dacă strigi. Dacă se făcea ceea ce trebuie încă din ”90, atunci era de la sine: -prin conectarea la toate reţelele energetice.  

Unii spun că ne încurca Rusia în toate acestea. Greşit! Nu ne încurca nimeni, nici în unire, nici în a realiza rețele de comunicație și relaționare care facilitează unirea de la sine... Nu ne încurca nimeni pur şi simplu!! Ne încurcam noi în frică, în tot felul de concepte grozave... Frica paralizează e foarte cunoscut lucrul acesta... 

V.- Dvs. maestre consideraţi că teatrul “Satiricus” este un fondator de opinie? 

Maestrul Sandu Grecu: Da, este. Toţi politicienii de azi au trecut prin teatrul nostru. Pe timpul comuniștilor se spunea faptul că: “Teatrul Satiricus este unica oază de libertate din Republica Moldova!” Aici veneau ca să-și încarce “bateriile” şi să se exprime liber în acelaşi timp... 

http://arhiva.vipmagazin.md/proiect/Arhive_de_familie.__Istoria_unei_fotografii/

   Am rezistat în timp, ca o cetate în care se producea elementul liberator, care şi pe noi ne-a făcut să rezistăm, dar şi să ajutăm la regăsirea acestui deziderat de către alte persoane. La noi veneau oamenii şi să se încarce, dar şi să se întâlnească cu alte persoane ce gândeau la fel, iar prin interacţiunea aceasta s-au creat prietenii sănătoase. Acum, iată pe 19 decembrie curent, iarăși vom decerna premii politicienilor, dar anul acesta le vom dedica/decerna doar tinerilor, deoarece este o nevoie stringentă de o nouă clasă politică, una absolut proeuropeană, care desigur va înfăptui și va face posibilă mult prea așteptata - Unire. Dar, până atunci misiunea teatrului Satiricus ar fi să creștem o nouă generație de tineri, cetățeni, spectatori și, de ce nu, un electorat mult mai cult! 

Interviu ce se mai afla la: http://confluente.ro/valerian_mihoc_1479923017.html

INTERVIU CU DOAMNA CE ADUCE UN PLUS FRUMOSULUI, DOAMNA LUNGU LENUŞ!

INTERVIU CU DOAMNA CE ADUCE UN PLUS FRUMOSULUI, DOAMNA LUNGU LENUŞ!

Motto:”Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă” -(N.Iorga) „Indiferent de ceea ce poţi face sau visezi că poţi face, începe. Îndrăzneala are geniu, putere şi magie în ea” – W.H. Murray. Arta, adevărata artă a Frumosului nu o ating atâţia pe cât de mulţi ar dori aceasta şi nu doar prin simpla ridicare pe vârfuri sau prin cât mai multele flic-flacurile basmelor ori prin simpla îmbinare a unor cuvinte şi imagini, chiar fiind extrem de frumoase din exterior. Geniul expresiei, nereieşind numai din simpla acumulare de frumos(pe partitură), erudiţie şi/ sau prin respectarea strictă a unor reguli, numai pentru că astfel s-a căutat determinarea unei emoţii scontate. Ba, cu cât “tragi” mai asiduu emoţia expresivităţii în arta ta, intelectual vorbind, fără de trecere prin sfera inimii dacă nu este, ea nesimţindu-se măcar “îngrămădită” acolo, tinde cu atât mai mult să se distanţeze, devenind inexistentă…! Sentimentul artei pure şi al frumosului dacă nu-l simţi tu însuţi, dacă nu trece prin centrul fiinţei tale profunde, cred că este puţin probabil să poţi al corupe să stea ‘cuminte’ în opera ta de artă. Mai ales arătându-te ‘forţos’ pe cât de mult ai reuşit să faci aceasta, înmulţind şi eforturile pentru demonstrabilitate, îţi va demonstra însăşi emoţia cât de bune şi fireşti sunt aceste eforturi, deoarece frumosul caută puritatea sufletului, vibraţia inimii ce o îmbrăţişează de la prima privire şi autenticitatea. Astfel tot felul de împrumuturi justificate doar prin raţiunea că vei aduce o anumită idee la împlinirea scontată (nu-i vorba), anume la acea perfectiune a ei pe care o prevezi, câte “forme fără fond” nici nu ar mai fi atunci, folosind acea vorbă a Marelui Poet! Desigur însă, că toate acestea le vom aprofunda cu doamna, Lungu Lenus, care prezintă în toate activităţile dânsei dimensiunile omului frumos, dar mai ales vom observa lumina sufletului ce e străbătut din toate unghiurile de arta autentică a plămădirii Frumosului. Vă mulţumesc de acceptul de a vă intervieva, doamnă! V.M. -În primul rând, fiind foarte curios de acest aspect, cum a apărut ideea concursului organizat de dvs., respectiv de revista pe care o conduceţi, şi cum a luat amploare? Doamna Lungu Lenuş:Cu placere! Referitor la întrebare: din verva iscată de gânduri s-a născut ideea concursului . De regulă ce visez noaptea fac ziua. Competiţia a cuprins mai multe secţiuni: Poezie, Proză, Eseu, Interviu. Nu mă aşteptam să fie atât de mulţi concurenţi, dar şi creaţiile primite au fost de valoare. V.M. -Au fost nişte etape parcurse până la finalizarea concursului? Cum s-a reuşit depăşirea eventualelor dificultăţi, distingându-se în acest sens motivaţia puternică de care sunteţi în general animată? Doamna Lungu Lenuş:Împreună cu membrii colectivului de redacţie ne-am propus să aducem cultura mai aproape de sufletele semenilor noştri şi să creăm o comunitate a iubitorilor de frumos. Pot spune că Revista Chronos invită cititorul într-o călătorie în lumea artelor vizuale, a prozei, poeziilor, interviurilor, jurnalelor, reprezentând orice zona a culturii. Scriitorii şi oamenii de artă sunt purtătorii flăcării spiritului şi culturii româneşti, ce luminează drumul şi face să rodească fructele acestui neam prin dăruire necondiţionată. Revista am gândit-o că pe o nouă reprezentare de cultură universală născută la ţărm de mare, acolo unde nisipul se împrăştie pe sub val prin vălul care îmbrăţişează sclipirea apei, şi transformă umbra tălpii în litere. M-am gândit că pe ţărmul umed atins de o “Peniţă de aur” vântul va adia înălţând cuvântul în valuri uriaşe într-o atmosferă de iubire pentru literatură şi cultură românească, ancorând din “Revista Chronos-Peniţa de Aur”, făcând sufletele interesate să vibreze. V.M.- Se distinge că aveţi mai multe idei, ce le puneţi în practică în secunda următoare prin abilităţile manageriale pe care ca un autodidact vi le-aţi format, urmărind îndeaproape etapele prevăzute din start, chiar odată cu apariţia planurilor ce vi le-aţi făcut, apoi se pare ca le aduceţi la un bun final împlinit; asemeni mamei ce naşte un copil, probabil, se îngrijeşte de el pe parcursul vieţii lui, conducându-l apoi spre un happy end?! Doamna Lungu Lenuş:Da, am multe proiecte dintre care doresc pe lângă revista să scot şi un Almanah “Cafeneaua Taifas Literar” ce va conţine rubrici din toate domeniile. Încerc să îmbin utilul cu plăcutul. Sunt hair-stilyst şi am salon de înfrumuseţare, care desigur nu este numai pentru dame , e şi de bărbaţi. „Reprezentanta sexului frumos, care ştie că arată bine, emană încredere şi siguranţă. Ea merge cu capul ridicat, şi chiar ai impresia, că prin stilul de a merge are o mândrie deosebită.” Aceasta tema se mai poate gasi atat pe profilul de facebook, cat si pe pagina: https://www.facebook.com/pages/Totul-despre-frumuse%C8%9Be/840873312596135?ref=profile V.M.- Exact! Dumneavoastră sunteţi şi hair-stylist, având propriul salon pentru înfrumuseţarea femeilor, deşi completaţi că nu a-ţi refuza niciun un bărbat care doreste şi el să beneficieze ..:)) mă întreb, totuşi, în ce mod se contopeşte frumuseţea feminină de care aveţi grijă să existe, cu frumosul artelor, în speţă frumosul exprimării prin poezie şi orice alt înscris pe care la fel de bine il înfaţişaţi? Doamna Lungu Lenuş:-Am făcut academia de Hair- stilyst şi îmi place să creez… Mai activez printre picături şi ca PR fashion. Am o revista despre frumuseţe. Pun suflet în tot ceea ce fac şi fac din plăcere. Frumosul…? Frumuseţea – este o combinaţie armonioasă între culoare, formă, textura şi conţinut. Există un etalon al frumuseţii, dar, precum gusturile în artă, îmbrăcăminte, muzică şi literatură, imaginea exteriorului frumos cu timpul se schimbă. Astăzi, poate, mai mult că oricând, nu ne impresionează asemănarea cu idealurile recunoscute şi ne atrage mai mult deosebirea de aceste idealuri. Conceptul de frumuseţe, existent în trecut, încetul cu încetul e înlocuit de un nou concept, un ideal mult mai accesibil – o frumuseţe mult mai reală, mai pământească, care aduce mult mai multă satisfacţie frumuseţii noastre. Însă înainte de toate, frumuseţea, înseamnă o piele sănătoasă. Pentru a obţine un rezultat dorit, trebuie să ne dedicăm total îngrijirii exteriorului, folosind diferite preparate cosmetice. Frumuseţea – nu e pur şi simplu dorinţa de a arată bine, dar mai degrabă e experienţă, care permite femeii să se mândrească de calităţile, care o deosebesc de alte femei. Nu vorbim doar despre exteriorul femeii, dar despre sentimentul unic de percepţie al vieţii de căatre fiecare persoană în parte. V.M.-Sunteţi o admiratoare şi o creatoare incurabilă a Frumosului, dar foarte modestă cred că am putea completa! O mică prezentare a dvs dacă ne-aţi putea face? Doamna Lungu Lenuş:-Despre mine ce îţi pot spune…? Sunt un om normal, modest da, încerc să ajut mai din umbra, deoarece, ce ajutor ar fi dacă ajuţi doar pentru o imagine? Sunt o femeie împlinită , am o familie frumoasă care mă ajută şi mă susţine în ceea ce fac. Este greu să împărţi timpul între familie, muncă şi proiecte, dar cred că reuşesc. Am urmat academia de Hair- stilyst, după cum ziceam, având multe preocupări în domeniu. În timpul liber mai scriu articole, interviuri. Am şi cărţi de autor, am apărut în ziare şi reviste. Dar e mai bine să nu mă laud eu ci alţii să aprecieze munca mea. Ca planuri de viitor ar mai fi faptul că vreau să scot un al doilea volum despre frumuseţe. Despre îngrijirea părului şi a tenului, etc. . Apoi, ar mai fi pentru a nu ne opri în loc, deoarece aşa cum am zis în articolul “şi părul face riduri…” “Timpul nu se opreşte în loc, aşa cum sunt multe persoane visează, iar organismul şi mai ales pielea se degradează odată cu trecerea anilor…” V.M.-Cam se distinge de la distanţă modul dvs. de a fi mai ales altruistă, în ciuda atâtor activităţi cotidiene pe care le împliniţi cu succes, iar dacă ne-am gândi prin prisma celor spuse de dvs. că idealul de frumuseţe a femeii moderne se constată mai ales la acele femei active, cred că v-aţi autoinclus! Ar mai fi ceva de adăugat? Doamna Lungu Lenuş:Da, faptul că nu mă consider întocmai aşa, fiind o creatoare de frumos…! Dar eşti drăguţ, mulţumesc! Comentarii? JFie că sunt ereditare, ori o problemă temporară a organismului sau pur şi simplu semne de oboseală, cearcănele, micul nostru coşmar cotidian, pot fi „păcălite”. În mod normal, pielea din jurul ochilor este mai întunecată. Acesta este şi motivul pentru care folosim farduri mai întunecate în preajma genelor… V.M.-Pentru că tot sustineţi in multe feluri Frumosul, respectiv pe acela al reprezentantelor sexului frumos, dvs. ce credeţi, există egalitate intre sexe la ora actuală? Cum s-ar putea realiza, dacă ar avea vreun real folos aceasta, totuşi? Doamna Lungu Lenuş: Pe această temă ar fi multe de discutat. Femeia este concurenţa caracterului masculin. Să fii femeie este o provocare, egalitatea dintre femei şi bărbaţi trebuie recunoscută şi respectată. Principiul egalităţii sexelor impune acceptarea şi valorizarea diferenţelor dintre femei şi bărbaţi cu diversele roluri pe care le joacă în societate, ceea ce implică distincţiile proprii femeilor şi bărbaţilor, referitoare la clasele lor sociale, opiniile lor politice, religiile lor, etnii, rase sau preferinţe sexuale. Uneori egalitatea mai provoacă şi depresii în rândul bărbaţilor. De-a lungul timpului sexul bărbătesc a dominat societatea iar femeia era trecută pe plan secund. Femeile îşi aduc aportul într-un mod diferit faţă de bărbaţi. Femeia are un rol important şi în cadrul familiar…se mai spune că bărbatul este capul familiei şi gâtul ar fi femeia. Dar ne întrebăm dacă nu ar fi gâtul, capul ar cade? Din anul 1957, egalitatea dintre bărbaţi şi femei a reprezentat unul dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Femeia în trecut era conştientă: în loialitatea faţă de ceea ce este şi nu în imitaţii, exhibiţionism sau alte modalităţi ieftine de atragere a atenţiei. Din acest punct de vedere există în istorie modele feminine remarcabile. Feminismul reprezintă o mişcare pentru a câştiga cât mai multe drepturi şi avantaje, femeia modernă acţioneză împotriva firii ei care-i indepărtează fericirea, se luptă în interior cu sine… de anulare a nevoilor fireşti de tandreţe, ocrotire, maternitate, etc. Prin egalitate se înţelege nivelul egal de vizibilitate, autonomie, responsabilitate şi participare a celor două sexe la/în toate sferele vieţii publice şi private. Noi femeile nu vom rămâne în urmă; vom atinge o treaptă încât vom fi considerate ca având cel mai înalt rang al umanitaţii, ne vom implica în toate problemele. Cu certitudine femeia va opri ostilitatile dintre oameni. În trecut femeia era guvernată de bărbat care domina femeia. Dar balanţa se schimbă, deja forţa îşi pierde importanţa iar agerimea mintii, intuiţia şi calităţile spirituale de dragoste şi slujire, femeia este tot mai puternică. De aceea noua epocă va fi mai puţin masculină şi mai patrunsă de idealurile feminine. Mă opresc aici deoarece intrăm în alte subiecte de egalitate pe teme politice, strategii, drepturi fundamentale, sondaje etc. Câteva articole semnate de doamna, Lungu Lenuş : “si parul face riduri Timpul nu se opreste in loc, asa cum multe persoane viseaza, iar organismul si mai ales pielea se degradeaza odata cu trecerea anilor. Pocesul este ireversibil iar expertii din domeniul frumusetii au inventat tot felul de produse care sa incetineasca si sa amelioreze efectele imbatranirii. Cu atatea cosmetice si tratamente pentru mascarea ridurilor si intinerirea pielii, specialistii nu mai au ce inventa. Asa ca, s-au gandit ca nu doar tenul imbatraneste ci si firul de par si, astfel, a inceput lupta pentru crearea unor produse care sa revigoreze podoaba capilara atat de importanta. Simptomele parului matur Expertii de la Dove precizeaza ca, odata cu inaintarea in varsta, parul se subtiaza, devine mai rar, datorita reducerii in diametru a firului de par. Este de asemenea lipsit de volum pentru ca procesul de crestere a firelor noi este mult incetinit si parul nu se mai regenereaza. O alta cauza poate fi si reducerea secretiei de sebum la nivelul scalpului ceea ce face ca firul de par sa fie fragil si sa se rupa mult mai usor la periat. Toate aceste schimbari au ca rezultat o podoaba capilara uscata, fara stralucire si foarte greu de aranjat. Dove recomanda folosirea produselor special create pentru intinerirea si reconditionarea firului de par, ca de exemplu samponul si balsamul ProAge. Masti regenerante pentru parul matur Jane Barnett, persoana care se ocupa cu analizarea parului si a scalpului pentru firma Kérastase, precizeaza ca, pe masura ce imbatranim, metabolismul nostru incetineste, iar efectul consta in schimbarea aspectului atat a firului de par cat si a pielii capului. Aceasta se deshidrateaza, ca urmare a cantitatii scazute de sebum, in timp ce firul de par se usuca, devine tern si fara volum. Regenerarea celulelor la nivel capilar scade, micro-circulatia este incetinita, iar toate aceste efecte se resimt asupra parului care creste fragil si subtire. Jane Barnett recomanda o buna hidratare a scalpului care implicit va duce la regenerarea celulelor si la o crestere frumoasa si sanatoasa a firului de par. In consecinta, o data cu inaintarea in varsta, si parul are nevoie de o atentie speciala. In afara de gamele capilare anti-age, parul matur are nevoie de produse de ingrijire nutritive, pentru par uscat, care sa splineasca secretia scazuta de sebum.Pe langa sampon, balsamul nu trebuie sa lipseasca din ritual de ingrijire cotidiana. De doua ori pe saptamana, balsamul poate fi inlocuit de o masca de par cu efect regenerant. In cazul parului matur, cele mai eficiente produse de ingrijire sunt cele nu necesita clatire si raman pe par. sfaturi pentru ingrijirea parului Coafura reprezinta unul dintre atributele definitorii ale feminitatii. Orice femeie si-ar dori sa aiba un par cat mai frumos, des si stralucitor, care sa-i alunece in cascade matasoase pe umeri. Factorul genetic are, insa, un cuvant important de spus si nu ai cum sa i te opui: parul tau are firul prea subtire, este fin si fragil, nu se aseaza aproape niciodata asa cum ti-ai dori… Ce poti face? Sa te tunzi scurt? Din fericire, exista cateva alternative si metode pentru a-l ingriji si a-i conferi stralucire si volum. In majoritatea cazurilor, firul subtire se caracterizeaza si printr-un exces de sebum. Aceasta explica faptul ca iti este aproape imposibil sa-ti aranjezi parul asa cum ti-ai dori si folosesti produsele pentru coafat in exces. Rezultatul? Parul se „incarca”, devine lipicios si te indepartezi si mai mult de aspectul pe care iti doreai sa-l obtii. Cel mai bine este sa te speli pe cap mai des, folosind sampon special pentru acest tip de par. In cazul acesta, balsamul nu reprezinta o solutie – de fapt, este contraindicat si daca vrei neaparat sa folosesti un astfel de produs, alege unul pentru volum. Acest lucru este valabil si in ceea ce priveste alegerea samponului, intrucat produsele pentru volum au, de regula, si efect de inhibare a secretiei seboreice. Nu aplica insa balsam la radacina parului, ci numai la varfuri. Odata cu sosirea anotimpului rece, parul nostru are nevoie de o ingrijire deosebita, avand in vedere ca factori precum gerul, ploaia sau vantul ii pot afecta sanatatea, iar ulterior acestea duc la caderea lui. Ce trebuie sa faci e sa respecti cu strictete ritualul de „beauty”, adica sa nu sari peste balsam sau o masca saptamanala, sa ii pui din cand in ulei hidratant la varfuri si sa alegi intotdeauna produsele care ti se potrivesc tipului de par. E bine ca in sezonul rece sa te folosesti mai mult decat de obicei de elemente de hidratare cand vine vorba de ingrijirea parului, avand in vedere ca temperatura scazuta il usuca peste masura.

INTERVIU CU „UCENICUL” MARILOR MAEŞTRII AI TEATRULUI, ACTORUL RICHARD BOVNOCZKI!

 [Premiul pentru Cel mai bun actor i-a fost acordat lui Richard Bovnoczki, pentru rolul Gavrilescu din spectacolul „La țigănci”, regia Andrei și Andreea Grosu – producție Unteatru.]

Motto: Există poezie, artă retorică, există artă picturală şi/sau orice altă iscusinţă artistică, însă fără cea a teatrului toate celelalte arte ar fi avut de suferit, ar fi fost neîntrupate, trunchiate chiar, pentru că nu există expresivitate mai multă în niciuna dintre acestea şi nu se pot manifesta cu aceeaşi încărcătură afectiv-intelectuală ca în actorie. Arta teatrală le îmbogăţeşte pe toate celelalte, prin întruparea personajului în actor, prin întruchiparea expresiei în om, chiar poezia însăşi îşi regăseşte valoarea din dimensiunea ei profundă prin actorie.  

Această artă ar presupune că actorul se cunoaşte pe sine şi pe alţi oameni (personajele în cauză), îi înţelege, îi iubeşte ca pe sine, se simte apropiat de orice om şi poate să-i transmită uşor mesajul creatorului cât şi pe al său personal. Un actor fără de iubire faţă de oameni nu este întocmai aşa, ci doar un infatuat, o “vedetă” egoistică ce caută doar un succes rapid, dar facil, folosindu-se de trucuri şi de ‘farmece’ fizice pentru apreciere.  

În acest fel, arta actorului necesită efort interior maxim, deoarece printr-o spiritualitate profundă îşi însuşeşte exerciţiul de a lucra cu sine însuşi, efort care de alfel să fie făcut uşor ca printr-un exces de zel, având la bază instrumentele ce se impun prin acesta muncă. Primul instrument al actorului s-ar presupune că este – memoria, cea mai utilă pentru necesitatea învăţării unui rol, posibil.. Ori, aceasta fără de acea înţelegere logică a textelor, fără de capacitatea empatică (în rol), iubire a oamenilor şi a expresivităţii lor ar fi seacă. De aceea, afecţiunea este alt instrument ce susţine întregul „antrenament” al actorului, dar mai ales a memoriei lui, căci numai după ce a ’reţinut’ trăirea afectivă a unui personaj sau rol, actorul ar putea ‘ataşa’ încărcătura sa afectivă şi mesajul său personal aceluia original. Alt instrument, s-ar putea presupune că este – disciplina – ceea ce fără un efort constant, ordonat si cu o repetitie punctuală, poate că nimic autentic nu va ieşi din interpretarea a ceea ce s-a învăţat, care însuşită s-o retransmită astfel lumii prin metafora autorului redat. Dar, cu siguranţă mai multe în acest sens vom afla de la interlocutorul nostrul, actorul Richard Bovnoczki.

  [”Moscova- Petuskin” de Venedikt Erofeev, regia Theodora Herghelegiu. Cu acest rol, actorul Richard Bovnoczki a obţinut Premiul Gala Star la Bacău, în 2007]

V.M.- În primul rând îţi mulţumesc pentru acceptul de a te intervia! Din câte ştiu îţi plac oamenii în general, fiind sociabil şi înclinat de ai înţelege, te empatizezi uşor. Oare cum s-ar numi mobilul tău interior, poţi comenta aceasta, te rog?  

Actorul Richard Bovnoczki: -Şi eu îţi mulţumesc pentru ideea de a mă intervieva, dar, înainte să-ţi răspund la întrebare, aş vrea să fac nişte precizări la introducerea ta.  

V.M.-... da? Aa, ok! Chiar te rog!  

Actorul Richard Bovnoczki: Cred că fiecare artă are ceva de sine stătător şi că fiecare în parte ar putea exista şi fără arta teatrală. În niciun caz nu sunt mai sărace fără teatru. E adevărat arta teatrală le poate uni într-o idee. - În ceea ce priveşte percepţia precum că actorul trebuie să-i iubească pe oameni – înţelegerea este cam greşită.  

http://www.teatral.ro/artist/richard-bovnoczki  

Nu este o regulă şi nu e un criteriu de selecţie, nici măcar în acei paşi de început ai vocaţiei. Ideal aşa ar fi, dar nimeni dintre impresari, directori de teatru, regizori nu vor refuza un actor să-l solicite pentru aptitudinile sale doar pentru că nu ar iubi oamenii. Natura profesiei ar trebui să te facă să te cunoşti mai bine, să cunoşti structura ta ca fiinţă umană în general, dar asta nu-i caracterizează pe toţi actorii. Micile vedete nu sunt “vedete” pentru că iubesc oamenii, ci pentru că producătorii care se ocupă de imaginea lor vând mai bine ceea ce vor ei, îi fac mult mai vizibili decât sunt, în mod ostentativ chiar. Vrei nu vrei îţi intră în cap figura lor în virtutea promovărilor genului respectiv, a publicităţii din jurul acelora ce devin astfel nişte mici „zeisori” pe care doreşti să-i mai vezi.  

V.M.-Adevărat! Cumva spuneam de un „ideal”, facând o comparaţie, menţionam termenul de ‚vedetă’ pentru al exclude din start, mai ales acum. E mult prea uzitat şi uzat, aplicat fiind unor indivizi care nu au făcut chiar niciun efort interior pentru al merita...  

Actorul Richard Bovnoczki: -Întocmai! Continuând ideea cu – arta teatrală – amintită de tine, ea nu depinde numai de o singură persoană, ci de munca colectivă în care dramaturgul, regizorul, actorul, compozitorul, coregraful, scenograful şi fiecare din echipa tehnică îşi are rolul aparte bine prestabilit fără de care nu poate lua naştere opera teatrală. Asta doresc să subliniez, anume că, în fapt creaţia din cadrul teatrului este o contribuţie colectivă chiar dacă procentele creaţiei se pot împărţii actorilor de pe scenă.  

Forma finală e un întreg compus din participarea fiecăruia. Evident conceptul regizoral asupra dramaturgiei dă notă întregului, dar pentru a realiza împlinirea conceptului e nevoie de toată echipa. Copilul care se foloseşte astfel de participarea şi contribuţia fiecăruia din echipa de creaţie este - actorul, acela care compune prin arta lui proprie tot ceea ce vine în slujba concepţiei prevăzute, materializând cuvântul scris de pe hârtie în acela dorit, adică în noţiunea, coregrafia şi scenografia planificată. Ori, dacă vrei să ne lăudăm un pic, atunci putem spune că actorul – este singurul membru din echipa prevăzută unei piese teatrale fără de care/în lipsa lui, nu se poate face teatru!!  

V.M.- Mă bucur de completare, de faptul că şi tu nu întâmplător vii cu remarca precum că în orice domeniu, oricare om se împlineşte dacă iubeşte ceea ce face, dacă iubeşte semenii..! Mulţumesc!  

Actorul Richard Bovnoczki: -Aaa, în legătură cu 'instrumentul' amintit... memoria.. posibil că, doar din afară privind impresionează trebuinţa prin care actorul trebuie să reţină cât mai multe lucruri: text, mişcare scenică, coregrafii, şi ceea ce mai presupune fiecare punere în scenă, însă nu asta este baza. Memoria este doar o parte importantă din „necesarul total” al unui actor. ’Instrumentul’ cu care lucrează actorul e unul mai complex - este întreaga lui fiinţă!

  [Dana Cavaleru şi Richard Bovnoczki, membri ai Companiei „Passepartout Dan Puric” şi protagoniştii spectacolului independent „Contraste”]

De fapt, instrumentele actorului sunt toate procesele şi mecanismele psihice cât şi cele fizice, adică ceea ce are tot omul este cizelat şi perfectat. În categoria instrumentelor fizice intră expresiile: mimico-faciale, gestuo-posturale şi corporale în ansamblul corpului fizic (gesturile), determinate desigur de atitudini, deci de psihic. Expresiile fizice fiind astfel preîntâmpinate şi dictate de cele psihice. În complexul proceselor acestora (urmate de mecanismele fizice), sunt incluse: gândirea, afectul, vocea.. Despre aceasta din urmă am putea spune că, în mod normal, este un mecanism fizic, dar în fapt pentru actor e un instrument dificil de perfecţionat şi de bază. Limbajul pentru actor este un instrument – “foarte psihic”- dacă putem spune astfel, pentru că este o artă în sine. Memoria, iată ajungem să spunem că, este mai degrabă atât de utilă în medicină şi în alte ştiinţe exacte, unde ar avea un rol major.  

http://www.baletsvetlana.ro/richard-bovnoczki/  

Răspunzând la întrebarea primă: ’’cum s-ar numi mobilul meu interior de a fi sociabil, înclinat spre a înţelege oamenii şi de a mă empatiza uşor cu ei?’’. Nu prea ştiu cum să-l numesc, dar în general nu pornesc cu etichetări şi nici nu prea aplec urechea la altele confecţionate de alţii, fapt care mi-a atras în viaţă un confort psihologic. Aceasta cu atât mai mult cu cât am observat că disconfortul cel mai mare survine de la persoana proprie. Cea mai grea convieţuire consider că este cu mine însumi, de aceea nici nu m-am grăbit vreodată să arunc vina pe cineva anume, ci mă opresc dintr-un avânt şi mă cercetez, îmi pun problema dacă nu cumva din vina mea a apărut o anumită situaţie neplăcută...  

V.M.- În orice caz, Richi, cred că este un mobil profund.. De altfel, care este motivaţia care te-a împins şi te susţine în continuare către această artă frumoasă?  

Actorul Richard Bovnoczki: -La mine nu a existat la început o motivaţie conştientă pentru ordinul teatral. N-am fost un amator de teatru, nici nu umblam înainte în lumea lui cumva. Practicasem înot şi schi de performanţă în tinereţe, iar asta îmi ocupa mult din timp..  

[Richard Bovnoczki și Ștefania Dumitru în Kiki și Bozo -teatru pentru copii]

Mă aflam, deci, într-un punct total opus şi nu aveam nici o tangentă conştientă cu arta în general. Chiar dacă în interpretarea poeziilor, textelor şi dansurilor de la serbările din grădiniţă şi din şcolă mă remarcam, niciodată nu m-am gândit că această plăcere, pe care o aveam când mă aflam pe scenă, putea constitui ceva asupra căreia ar fi trebuit să stau şi să mă gândesc serios. Dorinţele conştiente în privinţa viitorului meu tranversau două domenii: medicina, cu toate ramurile ei, inclusiv medicina veterinară, şi plus antrenoratul. Întâmplarea însă, ce a adus cu ea o răsturnare între planurile mele, a fost una neaşteptată.  

În apartamentul adolescenţei mele exista de mult un instrument muzical, la care uneori tatăl meu îşi mai acordează armonicele sufletului şi acum – chitara! Exista de mulţi ani în casa noastră, dar mi-a atras atenţia abia pe la 17 ani, când era deja poate cam târziu să mai am pretenţiile de a realiza ceva în muzică, însă a fost timpul potrivit de a fii direcţionat, indirect, spre actorie, acolo unde mi-am găsit un loc. De la început am avut parte de ‘protecţia’ şi de aura unor „întâlniri” importante cu oameni ce m-au ajutat să mă plasez pe şina cea bună a destinului - destinul meu actoricesc.

O conjungtură bună a făcut să cunosc un foarte bun şi adevărat prieten, acum preot, Părintele Marius Catană, pe atunci un mic rebel pasionat al muzicii, care în urma unui mic examen, a optat să mă ajute să cunosc câte ceva din teoria şi practica chitarei. Mai târziu mi-a propus să dau la Facultatea Ecologică, secţia Music-Hall pentru a-mi îmbunătăţi cunoştinţele muzicale. Acolo am făcut cunoştinţă pentru prima oară cu actoria, iar peste doi ani m-a sfătuit să încerc să dau şi la Facultatea de Teologie- Asistenţă Socială, cunoscându-mi o altă latură a preocupărilor mele.  

V.M.-Astfel se împlineşte tot ceea ce avea să se împlinească..  

Actorul Richard Bovnoczki: Da, exact! Acesta a fost perioada în care am frecventat cele două facultăţi la acei 21 de ani pe cât aveam atunci, acesta fiind de fapt drumul meu către actorie. Dar, revenind la perioada adolescenţei, am mai avut o prietenie dragă şi valoroasă cu un puşti foarte talentat. Îi spun puşti pentru că e mai mic cu patru ani decât mine, iar când l-am cunoscut avea 13-14 ani. El îşi dorea foarte tare să fie chitarist. Cu el am parcurs un drum frumos până la înfiinţarea unei formaţii. Puştiul, pe nume Daniel Garbin, alias Dany, acum cetăţean şi locuitor al S.U.A, înainta cu salturi mari şi a devenit în timp scurt un foarte bun chitarist. Având ureche muzicală absolută, el vizualiza muzica şi o înţelegea printr-o anumită evidenţă, auzind-o la perfecţie. Îl pomenesc pentru că şi el a avut un rol important în hotărârea mea de a nu visa aiurea acolo între ale muzicii. Când am văzut la el ce înseamnă să ai un „dat predestinat” pentru muzică, aşa după cum ar fi la el „auzul absolut”, am înţeles atunci că eu n-am să fac niciodată asta la un nivel atât de înalt..

  [“Un tramvai numit Dorinţă” - de Tennessee Williams, regizat de Andrei şi Andreea Grosu, o producţie 'UnTeatru' Bucureşti]

http://www.avantaje.ro/articol/interviu-cu-actorii-dana-cavaleru-si-richard-bovnoczki-2133521  

Mă bucur pentru înţelegerea perfectă a acestui aspect încă de pe atunci, căci a urmat să o iau într-o altă direcţie, neclară în acel moment, dar în orice caz alta în care mai aveam speranţe. Şi aşa treptat în anii când frecventam cursurile facultăţilor de music-hall şi asistenţă socială în Bucureşti, tot datorită unei conjuncturi favorabile, am cunoscut printr-o prietenă un tânăr student la Politehnică ce visa o lume mai bună... Era un autentic boem şi era atras de lumea teatrului, frecventând “Teatrul Studenţesc Podul” (se află în Podul din Casa de Studenţi) – sau ’Preoteasa’, se mai intitula - un centru teatral coordonat pe atunci de Cătălin Naum... 'mult regretatul Dl Naum', după cum îi spunea toată lumea...  

Prin acest tânăr, Sergiu, chiar şi acum bun prieten, am ajuns la Teatrul „Podul” pe unde s-au perindat mai toţi actorii mari ai ţării noastre, începând cu generaţia anilor 70. Aici am auzit pentru prima dată de Academia de Teatru şi Film (prescurtat A.T.F). În „Pod”, luam parte la un univers teatral aparte pe care Dl Naum îl crea cu aceia care ardeau de dorinţa de a da examen de admitere la facultatea de teatru şi film. A fost un an bogat cel pe care l-am petrecut în Pod-ul Studenţesc, la finalul căruia am decis să mă las de cele două facultăţi pe care le frecventam şi să dau la ATF.  

V.M.: Apărând astfel motivaţia cea puternică ce i-a animat pe mai mari actori pentru şi/sau din arta teatrului..!  

Actorul Richard Bovnoczki: DA, cam aşa. Însă, a fost o mişcare riscantă... Părinţii mei au avut mari emoţii, dar n-au încercat să mă deturneze planului meu, ba dimpotrivă mi-au fost alături. Apoi, mai mare le-a fost bucuria când i-am anunţat c-am reuşit! Amintiri... dar, frumoase!  

[ Marian Ralea si Richard Bovnoczki in "Canalul" TVR]

O nouă şansă mare pe care am avut-o, a fost că am ajuns în clasa doamnei Sanda Manu. Un rafinat pedagog şi regizor, d-na Manu îndruma studentul în aria concretului, motiva 'intendentul’ de teatru să se ancoreze în momentul clipei în care se afla concret. Acest lucru manifesta o prezenţa bogată în momentul scenic, determinand conexiunea studentului cu realitatea situaţiei scenice în ansamblul ei. Pasiunea dumneaei pentru teatru, intensitatea cu care participa la fiecare ora, flexibilitatea şi mobilitatea ei interioară evident că reuşea să contamineze şi să-l propulseze pe student, obişnuindu-l şi motivându-l să aibe motoarele interioare întodeauna pregătite pentru marea cursă actoricească! Punea accent pe antrenament interior şi lucrul individual fără de care nimeni nu are cum să se dezvolte.  

Accentua astfel mobilitatea interioară, aceea bazată pe disponibilitatea de a improviza, antrenament care de altfel îmi este de mare folos acum. Cu ea am dus mai departe ceea ce am început cu Dl Naum într-o idee aproximativă, dar totuşi oarecum diferit. Doamna Manu vine acum cu bucurie la spectacolele absolvenţilor ei. - Doamne, cu câtă energie se implică în tot ce face, deschiderea, receptivitatea completă, concentrarea...! Asta am împrumutat-o de la dumneaei!  

Apoi a urmat o nouă şansă, căci la finalul anului trei de facultate am fost selectat, în urma unei auduţii, pentru trupa domnului Dan Puric, ce urma să pregătească spectacolul „Costumele”. Au urmat ani importanţi în această trupă şi mai ales bogaţi din toate punctele de vedere. Am participat cu toţii la realizarea unui fenomen! Cu generaţia noastră, domnul Dan Puric, a realizat spectacolele:, Costumele” -1998-martie;, Made în România” -octombrie-2001;, Hic sunt Leones” -2002 probabil şi, Cei 150” în 2003, un spectacol aniversar, celebrând cei, de peste acum, 150 de ani de teatru românesc! Am călătorit foarte mult cu primele două spectacole prin Europa, iar cu ’’Hic sunt Leones” am fost în China.

Atmosfera acelor ani a fost una de excepţie. ‘Limbajul’ domnului Dan Puric îmi era familiar de la Prima Întâlnire, trebuind să mă obişnuiesc doar cu munca presupusă. Ce propunea dânsul necesita mult studiu şi lucru individual, fapt de care nu prea dădeam dovadă în primii ani... A fost o trezire mai târzie în privinţa asta, la care muncesc şi acum, deoarece nu sunt mulţumit de mine... nici acum... că, nu lucrez pe cât cred pot la realizarea unui rol... D-l Dan Puric a reuşit să-mi sensibilizeze perceperea realităţii, dar şi a idealului spre care tind, a reuşit să-mi inoculeze şi să-mi evidenţieze „idealul” meu spre care mă îndrept... Idealul este doar o cale, nu!? Însă, merită urmată...!  

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/richard-bovnoczki-one-man-show-121590.html  

Un alt punct culminant în ascensiunea ’’întâlnirilor mele pedagogice’’ a fost intersectarea profesională cu maestrul Nicolae Gafton. Deţinea catedra artei actoriceşti – ’vorbirea’, cel mai important 'instrument' actoricesc.” Domn Profesor” îi spuneam toţi cei care am lucrat cu el... căci şi el, din păcate ne-a părăsit acum un an şi ceva... Dumnezeu să-l ierte!... ...  

Materia dânsului era - logofonetologia, deoarece a scris „Tratat-ul de logofonetologie şi sonopoetică”, însă ceea ce avea de oferit şi-ţi împărtăşea era mult mai mult, era Profesionalismul Actoricesc. Acoperea astfel toată „plaja” tehnică necesară unui actor. Dânsul deţinea ştiinţa profesiei! Nu lasă arta actorului într-o zona a imponderabilului prin care vreo stare fragilă sa poată deteremina nereuşita creaţiei. Aducea date concrete de autoevaluare a lucrului cu tine însuţi. Prin metoda dumnealui împărtăşea – ’’ştiinţa expresiilor verbo-vocale”, acea disciplină ce analizează metodic şi expune sistematic formele expresiilor verbale în dependenţa lor faţă de caracteristicile fonaţiunei. Această materie se numeşte ’’Sono Poetica’’. Singurul pedagog întâlnit în anii studenţiei ce a avut o „metodă” în adevăratul sens al cuvântului, iar acum cred că nu-i o altă situaţie... Dânsul era cântareţ de canto, conferenţiar şi profesor la Institutul Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, un profesor de canto si de tehnică vocală - urmărind vorbirea de performanţă!! Împreună am lucrat la un mini recital, care a fost construit în proporţie de 80% atunci... şi-mi doresc să-l duc la capăt, să împlinesc acest proiect.  

După cum vezi traseul meu de până acum a avut parte de multe şanse, şi totuşi, paradoxal este, că aceste experienţe încă nu s-au copt în mine... ori, din această cauză încă simt nevoia să am un an la dispoziţie cumva, ca o „răsuflare creativă”, în care să pun totul cap la cap pentru a putea să-mi încep odată pentru totdeauna – ’’chemarea personală’’... Sună ciudat dar, e adevărat!  

Va urma!  

Interviu aparut si la aceste reviste:

http://armoniiculturale.ro/2016/02/21/valerian-mihoc-interviu-cu-ucenicul-marilor-maestrii-ai-teatrului-actorul-richard-bovnoczki/

http://www.popascultural.ro/pastila-zilei-interviu-cu-actorul-richard-bovnoczki-autor-valerian-mihoc/

http://confluente.ro/Valerian_mihoc_1399725708.html

https://issuu.com/johnnyem/docs/chronos13-14-15

 Ricki B.:-"Când Antoaneta mi-a propus ideea ei. Datorită formei de lucru tip laborator, n-am mai fost constrânşi de timpii penibili de două-trei luni, acordaţi azi în teatre realizării unei dramaturgii grele. Mă întristează industrializarea artei şi a vieţii. S-a format o echipă care într-un mod matur, a reuşit să ducă până la capăt un vis, visul Antoanetei, devenit până la urmă, al fiecăruia."